Sari direct la conținut

Alina Gorghiu despre ”disconfortul” de a fi colegă la Parlament cu Diana Șoșoacă: Sunt lucruri care nu pot fi spuse la microfonul Senatului. PSD este un soi de apendice al partidului AUR

HotNews.ro
Alina Gorghiu despre ”disconfortul” de a fi colegă la Parlament cu Diana Șoșoacă: Sunt lucruri care nu pot fi spuse la microfonul Senatului. PSD este un soi de apendice al partidului AUR

Senatorul PNL Alina Gorghiu afirmă că, în acest moment, PSD este ”un soi de apendice al formațiunii AUR”. Ea a povestit şi cum este să fie colegă în Senat cu Diana Şoşoacă: „Simt un disconfort nu vizavi de persoana Diana Şoşoacă, ci faţă de mesajele cumplite pe care le dă”.

”PSD, la momentul acesta, pare un soi de apendice al partidului numit AUR, însă să nu uităm, tot PSD a hrănit în pământul fertil din vremea mandatului lui Liviu Dragnea, acest AUR. A crescut o floare, o floare care se numeşte astăzi un partid extremist, un partid cu mesaje extrem de nocive pentru populaţie. Sigur, în orice perioadă de criză mesajele populiste prind. După ce criza va trece, probabil că vom ajunge să comunicăm noi mult mai bine cu acel segment al populaţiei care astăzi este minţit şi care va suferi foarte tare fiind înşelat de mesajele acestea”, a afirmat duminică, la Prima TV, Alina Gorghiu, citată de News.ro.

Fostul preşedinte al PNL a explicat şi cum este să fii coleg în Parlament cu Diana Şoşoacă.

”Nu a mai fost, de vreo trei săptămâni, de când în numele grupului PNL am făcut acea sesizare prin care am rugat Biroul Permanent şi Comisia Juridică să analizeze declaraţiile domniei sale, nu am mai avut onoarea să o văd. Nu cred că am speriat-o. Înţeleg că umblă prin ţară să-şi facă o copie la AUR. Dar vă mărturisesc că simt un disconfort, nu vizavi de persoana Diana Şoşoacă, ci faţă de mesajele cumplite pe care le dă. Să vii la microfon, să faci pe toată lumea ucigaş, să explici cum… nu vreţi să ştiţi, invectivele sunt… discursul comun al domniei sale e numitorul comun al oricărei intervenţii pe care o are la microfon. Pe lângă asta, cele mai periculoase sunt acele mesaje în care ne tot explică că dacă te vaccinezi nu ştiu ce păţeşti, că nu există coronavirus… sunt lucruri care nu au cum să fie spuse de la microfonul Senatului. Este supărată în momentul ăsta pe mine, înţeleg că mi-a făcut o plângere, o sesizare pentru că aş fi susţinut această solicitare a grupului şi că am generat o campanie mediatică împotriva domniei sale. Eu o să rog orice fel om de bună credinţă, oricât de tentant ar fi să apleci urechea la nişte mesaje extremiste şi populiste, indiferent din partea cui vin, să stea să se gândească dacă este ceea ce trebuie sau nu. Atât”, a mai declarat senatorul PNL.

Alina Gorghiu a trimis o scrisoare grupurilor parlamentare din Senat în care propune sancţionarea senatoarei Diana Şoşoacă pentru încălcări ale prevederilor regulamentare. Aceasta preciza că Şoşoacă nu respectă măsurile de protecţie sanitară şi nu poartă mască în sala de plen, instigă la ură în luările de cuvânt, jijneşte şi utilizează un discurs xenofob, homofob şi extremist.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro