Sari direct la conținut

PSD atacă în instanță hotârârea de guvern privind măsurile anti-COVID valabile de la 1 august

HotNews.ro
PSD atacă în instanță hotârârea de guvern privind măsurile anti-COVID 
valabile de la 1 august

Social democrații au anunţat joi că vor ataca în contencios-administrativ hotărârea de guvern privind măsurile aplicabile de la 1 august pentru combaterea pandemiei de COVID-19. PSD acuză restricţii „disproporţionate” pentru organizarea de mitinguri, unde pot participa maximum 500 de persoane, față de concerte, unde pot merge 75.000 de spectatori.

„PSD va ataca în contencios administrativ Hotărârea de Guvern privind măsurile aplicabile de la 1 august pentru combaterea pandemiei, printre care și limitarea la maxim 500 de persoane a numărului de participanți la adunările publice sau la mitinguri. Această îngrădire a libertății întrunirilor, garantată de Constituția României, este disproporționată în raport cu riscul pandemic, având în vedere că, în aceeași hotărâre, pentru alte evenimente similare, se permite un număr considerabil mai mare de participanți, cum ar fi, de exemplu, concertele în aer liber la care pot fi prezenți până la 75.000 de persoane”, susține PSD, într-un comunicat de presă.

Totodat, PSD susține că HG încalcă articolul 53, alineatul 2 din Constituţie, care prevede că restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale trebuie „să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o”.

„Este evident că prim-ministrul Cîţu invocă în mod fals pandemia pentru a înăbuşi exprimarea liberă a nemulţumirilor populare cu privire la guvernarea dezastruoasă pe care o administrează. Dacă într-adevăr această limitare ar fi avut la bază considerente medicale şi epidemiologice, atunci numărul de persoane care pot participa la evenimente în spaţiul liber ar fi trebuit să fie identic, indiferent de natura acestora. Restricţiile impuse în privinţa întrunirilor publice sunt cu atât mai abuzive în contextul în care constatăm că, în calitate de candidat pentru şefia PNL, Cîţu permite mai mulţi participanţi care să-l ovaţioneze la întâlnirile de partid, comparativ cu mitingurile de protest împotriva sa, în calitate de prim-ministru”, se mai precizează în comunicatul PSD.

Guvernul a aprobat miercuri noi măsuri de relaxare care vor fi aplicate de la 1 august, în contextul pandemiei de COVID-19. Printre acestea Guvernul stabilește că numărul de participanți care pot merge la un concert este de maximum 75.000, în timp ce numărul maximum de persoane care pot merge la un miting este de 500.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro