Sari direct la conținut

Kelemen Hunor: Problemele României vor rămâne şi după terminarea congresului PNL: Facturile au explodat. Alianța de guvernare să depăşească orgoliile personale

HotNews.ro
Kelemen Hunor: Problemele României vor rămâne şi după terminarea congresului PNL: Facturile au explodat. Alianța de guvernare să depăşească orgoliile personale

Preşedintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, a avertizat, sâmbătă, la Congresul PNL, că problemele României vor rămâne şi după alegerile din partid, spunând că alianța de guvernare trebuie să depăşească orgoliile personale, pentru că, „până la urmă, politica este despre cetăţeni şi nu despre noi, despre politicieni”.

  • „Dezideratele majore ne orientează în aceeaşi direcţie. Putem să avem şi avem dispute, dar pe parcursul anilor, când am fost parteneri de guvernare, am învăţat că într-o coaliţie este nevoie de răbdare, e nevoie de înţelegere şi, bineînţeles e nevoie de compromisuri.
  • Această experienţă este un motiv solid şi în 2021, în toamna congreselor partidelor din coaliţie, în condiţii politice, speciale şi economice dificile, să nu renunţăm la parteneriat şi să trecem peste neînţelegerile de moment să trecem peste orgoliile personale şi până la urmă, politica este despre cetăţeni şi nu despre noi, despre politicieni”, a afirmat Kelemen în faţa liberalilor reuniți la Romexpo pentru a alege președintele partidului.

El a spus că aşteptările oamenilor sunt uriaşe și că problemele nu se vor termina după Congresul PNL:

  • „Astăzi aveţi o provocare uriaşă, veţi alege preşedintele PNL, dar cu toate emoţiile şi cu tot zgomotul, această zi se va termina foarte, foarte repede. Problemele, în schimb, nu vor dispărea. Nu s-a încheiat pandemia, preţurile au explodat”.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro