Sari direct la conținut

VIDEO Rareş Bogdan, Iulian Dumitrescu, Lucian Bode şi Gheorghe Flutur, aleși prim-vicepreşedinţi ai PNL. Dan Vîlceanu, secretar general / Care este echipa lui Florin Cîțu / Mare parte din oamenii lui Orban și-au retras candidaturile

HotNews.ro
Liderii PNL alesi la congres , Foto: Facebook PNL
Liderii PNL alesi la congres , Foto: Facebook PNL

Rareş Bogdan, Iulian Dumitrescu, Lucian Bode şi Gheorghe Flutur au fost aleşi, duminică, de Consiliul Naţional al PNL, prim-vicepreşedinţi ai partidului, iar Dan Vîlceanu – secretar general. Rareș Bogdan este singurul care a avut contracandidat, pe Adrian Veştea, din echipa lui Ludovic Orban, după ce mare parte dintre oamenii propuși de fostul lider al PNL pentru funcții de conducere în partid și-au retras candidaturile, duminică.

UPDATE 21.47 Este anunțată echipa de conducere a PNL, în prezența noului lider, Florin Cîțu: Au fost două zile lungi, dar importante pentru PNL.

Rareş Bogdan, care va fi prim-vicepreşedinte pentru comunicare şi relaţii internaţionale, a obţinut 1.107 voturi, iar Adrian Veştea – 690 de voturi. 45 de voturi au fost declarate nule.

Ceilalţi trei prim-vicepreşedinţi propuşi de Florin Cîţu și aleși la Consiliul Național de duminică nu au avut contracandidați. Este vorba despre: Iulian Dumitrescu, prim-vicepreşedinte pentru Mediu de Afaceri și Societate Civilă, Lucian Bode, prim-vicepreşedinte pentru Strategii Politice și Gheorghe Flutur, prim-vicepreşedinte pentru Politici Publice.

Vicepreşedinţi pe domenii au fost aleşi:

  • Robert Sighiartău – politică externă şi afaceri europene, Nicolae Ciucă – apărare şi siguranţă naţională, Florin Roman – administraţie, ordine publică şi siguranţa cetăţeanului, Gheorghe Falcă – fonduri europene şi dezvoltare regională, Alin Tişe – justiţie şi drepturi cetăţeneşti,
  • Virgil Popescu – buget, politici fiscale, economie, energie şi mediu de afaceri, Cristian Buşoi – sănătate, Daniela Cîmpean – muncă, familie şi protecţie socială, Sorin Cîmpeanu – educaţie şi cercetare, Alexandru Muraru – cultură, culte, minorităţi, George Stângă – agricultură, dezvoltare rurală şi industrie alimentară, Mircea Fechet – mediu, ape şi silvicultură, Alin Nica – infrastructură de transport,
  • Pavel Popescu – comunicaţii, societate informaţională şi digitalizare, Adrian Cosma – tineret şi sport, Alina Gorghiu – drepturile omului, protecţia minorităţilor etnice, religioase şi a grupurilor vulnerabile de orice natură, Monica Anisie – românii de pretutindeni.

Vicepreședinți politici:

  • Cristian Băcanu, Florin Birta, Cristian Buican, Ciprian Ciucu, Daniel Constantin, Bogdan Gheorghiu, Bogdan Huţucă, Eugen Pîrvulescu, Dragoş Soare, Vetuţa Stănescu, Ştefan Stoica, Costel Şoptică, Eugen Ţapu Nazare, Liviu Voiculescu, Gabriel Avramescu, George Tuţă.

Vicepreşedinţi pe regiuni:

  • Ionel Bogdan (regiunea nord-est), Ciprian Dobre (centru), Nelu Tătaru (nord-est), Marcel Vela (vest), Hubert Thuma (Bucureşti-Ilfov), Gigel Ştirbu (sud-vest),
  • Silviu Coşa (sud-est), Ciprian Pandea (sud),
  • trezorier – Stelian Bujduveanu.

Alegerile din PNL au continuat duminică la Romexpo, pentru alegerea secretarului general, a celor 4 prim-vicepreședinți, a celor 17 vicepreședinți pe domenii, a membrilor Biroului Executiv, membrilor Curţii de Arbitraj şi ai Comisiei Naţionale de Revizie şi Cenzori, a trezorierului şi celor 8 vicepreşedinţi regionali.

Mare parte dintre liberalii din echipa lui Orban care candidau pentru funcții de conducere și-au anunțat duminică retragerea candidaturilor. Printre ei, se numără: Virgil Guran, Vlad Nistor, Luminița Barcari, Răducu Filipescu, Adrian Oros, Laurenţiu Leoreanu, Ioan Turc.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro