Sari direct la conținut

UPDATE USR îl propune pe Dacian Cioloș premier/ Cioloș: USR este pregătit să își asume responsabilitatea guvernării și să inițieze imediat negocieri cu PNL și UDMR

HotNews.ro
Delegația USR la consultari cu Iohannis, Foto: Presidency.ro
Delegația USR la consultari cu Iohannis, Foto: Presidency.ro

Liderii USR au decis luni, în ședința Biroului Național să meargă la consultările de la Cotroceni, cu propunerea Dacian Cioloș – prim-ministru. Liderii USR își exprima astfel intenția de a-și asuma responsabilitatea guvernării alături de PNL și UDMR, dar fără Florin Cîțu premier. De asemenea în ședința BPN s-a decis și un program de guvernare pe care USR l-a făcut public.

UPDATE

Dacian Cioloș: „USR merge la consultările cu Președintele Klaus Iohannis cu mandatul de a forma cât mai rapid un guvern cu puteri depline, care să gestioneze pandemia, explozia prețurilor la energie și reformele din PNRR.

USR susține în continuare că cea mai bună soluție pentru România este un guvern USR-PNL-UDMR cu un nou prim-ministru și cu un program de guvernare clar, asumat care să fie respectat de partenerii de coaliție.

În lipsa unei noi propuneri de premier din partea PNL, Biroul Național a decis, în unanimitate, ca echipa de negociere să îi prezinte Președintelui propunerea de prim-ministru a USR, în persoana lui Dacian Cioloș, și un pachet de măsuri care vor sta la baza programului de guvernare.

Dacă vechile partide fug de responsabilitate, USR este pregătit să își asume responsabilitatea guvernării și să inițieze imediat negocieri cu PNL și UDMR pentru un guvern care să scoată România din criză”.

USR are și un program de guvernare pe care l-a prezentat public:

  • Pachet de măsuri pentru reducerea cu 32% a prețului energiei electrice, inclusiv reducerea TVA la electricitate și gaze de la 19% la 5% pentru consumatorii casnici pe o perioadă de 6 luni, subvenții temporare pentru CET-uri, credite fiscale pentru întreprinderi în cuantumul a jumătate din creșterea facturilor la curent și gaze și exceptarea de la plata certificatelor verzi în factura consumatorului casnic.
  • Plan de măsuri ferme pentru limitarea transmiterii COVID-19 care prevede limitarea numărului de participanți și distanțare fizică pentru evenimentele în spațiu deschis (pelerinaje, evenimente sportive, culturale etc), decalarea anului școlar (vacanță două săptămâni, cu prelungirea școlii în lunile de vară), închiderea barurilor și a restaurantelor la ora 22.00 la nivelul întregii țări, indiferent de rata de incidență, pentru 30 de zile, apoi revenire în funcție de incidență și condiționat de certificat verde pentru angajați și clienți și acces în spații neesențiale (baruri, restaurante, cinema etc.) și mall-uri doar cu certificatul verde
  • Desființarea SIIJ până la final de octombrie 2021 și adoptarea legilor Justiției până la final de 2022.
  • Implementarea „Zero Taxe pe Salariul Minim” pentru a reduce povara fiscală pe salariile mici.
  • Reforma pensiilor speciale, astfel încât toate pensiile speciale să fie aliniate la principiul contributivității până la final de 2022.
  • Reforma companiilor de stat, actualizarea legislației, eliminarea excepțiilor de la numirea profesionistă a managementului până la final de 2022.
  • Revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin până în martie 2023.

„Mandatul liderilor USR este de a-l propune pe Dacian Cioloș pentru funcția de premier în cazul în care cei de la PNL nu vor avea o propunere”, a decis conducerea USR, potrivit surselor HotNews.ro.

De asemenea liderii USR au decis să meargă la Cotroceni cu liderii Dacian Cioloș, Dan Barna, Cristian Ghinea, Cătălin Drulă dar și cu fostul ministru al justiției care a intrat în conflict direct cu Klaus Iohannis – Stelian Ion.

De altfel, Stelian Ion a declarat în urmă cu o zi că la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, USR merge cu „ideea” de a reface coaliţia cu PNL şi UDMR, însă fără Florin Cîţu în fruntea Guvernului. „Florin Cîţu e cazul să-şi dea seama că este într-o situaţie în care nu mai poate continua şi, din păcate, până acum i-a tras pe colegii liberali după el. Este cazul să renunţe la această poziţie de forţă şi să găsim împreună o altă soluţie de premier. Se poate. România nu stă într-un singur om”, susţine Stelian Ion.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro