Sari direct la conținut

Cuvinte grele între Serbia și Croația din cauza invaziei rusești asupra Ucrainei / Belgradul nu va interzice Sputnik și Russia Today

HotNews.ro
Presedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, alaturi de Vladimir Putin, Foto: kremlin.ru
Presedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, alaturi de Vladimir Putin, Foto: kremlin.ru

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a afirmat că ţara sa este supusă unor presiuni uriaşe legat de criza din Ucraina, dar şi-a exprimat încrederea că va putea rezista acestor presiuni şi se va putea apăra fără ca reputaţia să-i fie afectată, relatează cotidianul Tanjug, citat de Agerpres.

Comentând, marţi, o remarcă făcută la televiziunea croată RTL în sensul că nu ar mai trebui să i se permită să „stea aşezat pe două scaune, unul la Bruxelles şi unul la Moscova”, Vucic a subliniat că Serbia „are un singur scaun – al ei propriu”.

Cuvinte grele între Serbia și Croația

„Nici nu mă aşteptam la ceva mai bun de la marii noştri prieteni de la Zagreb”, a spus ironic preşedintele sârb. Acesta a menţionat că a avut intense convorbiri în ultimele zile cu oficiali din mai multe ţări, adăugând: „Atât despre marele respect pentru independenţa şi dreptul altor ţări de a decide singure”.

„Vom persevera şi ne vom apăra cât de bine putem pentru că avem o singură ţară, dar nu e uşor”, a continuat el, exprimându-şi totuşi convingerea că Serbia are un viitor bun și poate rezista presiunilor.

Întrebat ce poziţie va adopta Serbia la apropiata sesiune a Adunării generale a ONU consacrate crizei din Ucraina, Aleksandar Vucic a spus că Serbia susţine principiul integrităţii teritoriale, dar nu şi sancţiunile, reiterând o poziție exprimată și săptămâna trecută.

Serbia nu va interzice Sputnik și Russia Today

Preşedintele Parlamentului sârb, Ivica Dacic, a acuzat la rândul său Zagrebul că pune presiune asupra Serbiei să adopte o poziție în privința agresiunii Rusiei asupra Ucrainei.

Croaţii „au arborat de fiecare dată steagul fiecărui ocupant venit” şi Croaţia vrea să-şi aleagă tabăra conform propriilor interese, a afirmat marţi Dacic, care este liderul Partidului Socialist Sârb. Şi Serbia trebuie să aibă dreptul de a face o alegere, a adăugat el. „Ne spun că trebuie să alegem partea corectă. Noi am fost întotdeauna de partea corectă, adică am fost mereu de partea opusă celei unde era Croaţia”, a menţionat politicianul sârb.

Acesta a comentat şi pe marginea interdicţiilor impuse de numeroase ţări canalelor de media Russia Today şi Sputnik, precizând că Serbia nu va urma exemplul lor.

Ani la rând Occidentul şi UE au dat altora lecţii de libertatea presei şi acum introduc o cenzură brutală pentru a răspândi ură împotriva Rusiei şi a poporului rus, a notat Dacic, citat de Tanjug.

Urmărește ultimele evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro