VIDEO Serghei Lavrov și Dmitro Kuleba, prima întâlnire de la declanșarea războiului în Ucraina/ Kuleba: Pe lista cerințelor Rusiei este să ne predăm. Este inacceptabil / Concluziile discuțiilor
Întâlnirea ministrului rus de Externe Serghei Lavrov cu omologul său ucrainean Dmitro Kuleba, din Antalya, s-a terminat după aproximativ o oră și jumătate, cu progrese nesemnificative. Au fost primele discuții la acest nivel de la invadarea Ucrainei de către Rusia, în 24 februarie.
UPDATE 13:27 Serghei Lavrov a avut o intervenție bizară la conferința de presă pe care a susținut-o după negocieri, afirmând că Rusia „nu a atacat Ucraina”.
El a fost întrebat dacă Rusia intenționează să atace și alte țări la o conferință de presă susținută în Turcia după negocierile de pace cu ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, aceasta fiind prima întâlnire între șefii diplomației celor două țări de la invadarea Ucrainei pe 24 februarie.
„Nu intenționăm să atacăm alte țări, nu am atacat nici Ucraina”, a răspuns Serghei Lavrov.
Lavrov: Occidentul se comportă periculos, Rusia nu va mai depinde niciodată de el
În conferinţa de presă de la finalul întâlnirii, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a acuzat că Occidentul creează în regiune un pericol care va persista mulţi ani, iar cei care furnizează arme în Ucraina şi mercenarilor de acolo ar trebui să înţeleagă pericolul acţiunilor lor, scrie Reuters.
El a exclus „orice fel de dependenţă viitoare de Occident” a Rusiei, pe motiv: „Știm că ne va trăda din nou, aşa cum îşi trădează propriile sale valori”.
Lavrov a mai spus, după întâlnirea cu ministrul ucrainean, că a reamintit Ucrainei că Rusia și-a prezentat propunerile. El a susținut că Rusia este pregătită să discute despre garanțiile de securitate.
Kuleba: Pe lista cerințelor Rusiei este să ne predăm. Este inacceptabil
UPDATE 12:28 Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a spus că Ucraina este pregătită să caute soluții diplomatice echilibrate, dar că țara nu se va preda și este pregătită și să se apere, conform The Guardian, care preia Reuters.
Ucraina nu poate opri războiul dacă țara care a început agresiunea nu vrea să facă acest lucru, a afirmat Kuleba, precizând că nu a fost ușor să-l asculte pe Lavrov în timpul întâlnirii.
El a mai spus că speră ca Rusia să permită funcționarea coridorului umanitar Mariupol, punctând că în timpul întâlnirii a subliniat că aceasta este prioritate.
UPDATE 12:01 Întâlnirea s-a încheiat cu progrese nesemnificative, scrie The Guardian, care preia Reuters.
Kuleba a declarat, într-o conferință după întâlnire, că nu au fost făcute progrese în privința încetării focului, iar Serghei Lavrov nu și-a asumat angajamente în privința unui coridor umanitar în Mariupol, unde situația este critică. El a mai spus că discuția nu a fost ușoară, dar este gata pentru o nouă întâlnire în același format:
- „Am evocat o încetare a focului, dar nu s-a realizat niciun progres în acest sens.
- Ucraina nu se va preda. Suntem deschişi diplomaţiei, dar, dacă aceasta nu funcţionează, ne vom apăra ţara şi poporul”.
Lavrov susține declarații de presă:
LIVE: Sergei Lavrov holds news conference after talks with Ukrainian, Turkish counterparts https://t.co/12Dgq0U4TR
— Reuters (@Reuters) March 10, 2022
Susține declarații și ministrul de Externe al Ucrainei:
- Pe lista cerințelor Rusiei este să ne predăm. Este inacceptabil
- Vor să omoare speranțe civililor
LIVE: Dmytro Kuleba holds news conference after talks with Russian, Turkish counterparts https://t.co/BevBeh4tBC
— Reuters (@Reuters) March 10, 2022
UPDATE 10:32 Presa rusă relateză că întâlnirea Lavrov-Kuleba a început.
„Întâlnirea a început”, a declarat purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, Maria Zakharova.
Picture: Russian FM Lavrov is on the far left, Ukrainian FM Kuleba is on the far right. The center, Turkish FM Cavusoglu pic.twitter.com/wvaFb6NSH6
— Ragıp Soylu (@ragipsoylu) March 10, 2022
Întâlnirea a fost intermediată de ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu.
Responsabili de la Kiev și Moscova au avut, până acum, trei runde de negocieri de pace, care s-au dovedit extrem de dificile și fără niciun rezultat concret. Este pentru prima oară când Rusia trimite un ministru pentru discuţii, de la începerea războiului.
Condițiile Ucrainei
Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, spunea că nu are „aşteptări mari” de la întâlnirea cu Serghei Lavrov.
Kuleba a scris, miercuri, pe Facebook că partea ucraineană se pregătește pentru ca discuțiile să fie „cât mai eficiente”.
- „Dar, vă spun sincer, așteptările mele sunt mici. Nu am așteptări mari, dar cu siguranță vom încerca să scoatem maximum din asta”, a afirmat Kuleba, conform CNN.
Kuleba a enumerat prioritățile Ucrainei: „încetarea focului, eliberarea teritoriilor și rezolvarea tuturor problemelor umanitare”. „Acesta este un dezastru umanitar creat de armata rusă”, a adăugat el.
Kuleba a spus că, datorită forțelor de apărare ale Ucrainei și sancțiunilor internaționale, merge la întâlnirea cu Lavrov „cu o poziție puternică”: „Suntem puternici, suntem încrezători”.
- „Ce vom obține la final este o altă problemă. Depinde în special de instrucțiunile și directivele cu care va merge domnul Lavrov la aceste negocieri.
- Sper că va aborda aceste discuții cu bună-credință, nu din perspectivă propagandistică, pentru a găsi o soluție pentru a pune capăt acestui război început de Rusia.
- Acesta este un moment foarte important și sunt sigur că, indiferent de cum se termină aceste negocieri, îl vom trece cu demnitate, pentru că suntem ucraineni”, a adăugat ministrul ucrainean de Externe.
Condițiile Rusiei
Preşedintele Volodimir Zelenski trebuie să recunoască Crimeea ca regiune rusă, precum şi independenţa republicilor separatiste Doneţk şi Luhansk, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, cu privire la disponibilitatea preşedintelui ucrainean de a discuta despre statutul Crimeei şi al regiunilor separatiste din estul Ucrainei.
- ”Poziţia noastră este bine cunoscută. Crimeea este o regiune rusă şi acest lucru trebuie recunoscut atât de facto, cât şi de jure”, a spus Dmitri Peskov jurnaliştilor.
Peskov a mai specificat că republicile separatiste Doneţk şi Luhansk trebuie să fie, de asemenea, recunoscute ca ”state suverane independente”.
Zelenski a afirmat, marţi, că este dispus să discute statutul Crimeei şi al Republicilor Populare Doneţk şi Lugansk cu preşedintele rus, Vladimir Putin, potrivit unui interviu acordat pentru ABC. Zelenski a spus clar în acelaşi timp că nu va ceda solicitărilor Moscovei de a recunoaşte independenţa autoproclamatelor ”republici populare” sau controlul Rusiei asupra peninsulei Crimeea.
Rusia ar fi oferit Ucrainei în negocieri o versiune „finală” a propunerii sale de a pune capăt războiului, potrivit unor surse la curent cu discuțiile dintre Vladimir Putin și premierul israelian Naftali Bennett, iar preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski trebuie să o accepte sau să o refuze.
Propunerea a fost considerată „dificilă”, dar nu „imposibilă”, au precizat sursele.
…………………………………………..