Peste 2,8 milioane de ucraineni au fugit din calea războiului / Polonia, asaltată de refugiați: „Situația devine din ce în ce mai dificilă"
Peste 2,8 milioane de persoane au fugit din Ucraina în țările vecine, de la declanșarea războiului de către Rusia, în 24 februarie, conform ultimelor date furnizate luni de Organizația Internațională pentru Migrație, agenție a ONU. Mare parte dintre refugiați ajung în Polonia.
- „Oamenii continuă să fugă de războiul din Ucraina în fiecare minut”, a scris luni pe Twitter Organizația Internațională pentru Migrație, adăugând că este nevoie de „sprijin continuu”, conform CNN.
Câți refugiați ucraineni au ajuns în țările vecine, de la începutul războiului
- Polonia – 1,7 milioane de refugiați
- Ungaria – 255.000 de refugiați
- Slovacia – 205.000
- Rusia – 131.000
- Republica Moldova – 107.000
- România – 85.000
Polonia, asaltată de refugiați
Primarii celor mai mari două orașe ale Poloniei spun că se luptă să facă față numărului imens de refugiați care sosesc din Ucraina, potrivit The Guardian.
Primarul Varșoviei, Rafał Trzaskowski, spune că 300.000 de refugiați ucraineni au sosit în capitala Poloniei și s-a angajat să continue să îi sprijine.
- „Orașul nostru rămâne principala destinație pentru refugiații ucraineni. Situația devine din ce în ce mai dificilă în fiecare zi”, a scris el pe Twitter.
Refugiații care sosesc în capitala Poloniei sunt cazați în principal în reședințe private, precum și în două mari arene sportive.
În gările centrale din Varșovia au fost instalate semne prin care refugiații sunt direcționați către alte zone ale Poloniei, unde există mai mult spațiu pentru a-i găzdui:
- „Orașele mari din Polonia sunt deja supraaglomerate. Nu vă fie teamă să mergeți în orașele mai mici: sunt pașnice, au hrană, infrastructură și sunt bine adaptate”.
–––––
- Urmărește ultimele evoluții din a 19-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.