Sari direct la conținut

VIDEO Batalionul Azov arată din dronă alte lovituri asupra rușilor în Mariupol: „Noi țintim fără să distrugem casele”

HotNews.ro
VIDEO Batalionul Azov arată din dronă alte lovituri asupra rușilor în Mariupol: „Noi țintim fără să distrugem casele”

În Mariupolul înconjurat și asediat de ruși se duc lupte aprige și zilnic au schimburi de foc, rezistența ucraineană fiind reprezentată în mare parte de ce a mai rămas din batalionul Azov.

Noi imagini publicate de către batalionul Azov arată cum au executat lovituri de mortier asupra blindatelor rusești.

„Spre deosebire de ruși care distrug orașe întregi, mortierele noastre țintesc fără să distrugă casele”, se arată scris pe Twitter pe contul oficial al batalionului Azov.

În imaginile publicate se vede cum loviturile ucrainenilor scot din uz sau distrug mai multe camioane sau blindate rusești.

Batalionul Azov apare cel mai frecvent în ultima perioadă în narativele propagandei rusești, chiar și în România. Azov e acuzat că ar fi o structură plină de naziști și extremiști, însă realitatea momentului e alta.

„Azov nu este o unitate paramilitară nazistă, ci un element care face parte din structura Gărzii Naționale a Ucrainei, o instituție de forță a statului pentru aplicarea legii (n.r.- un fel de jandarmerie)”, a explicat într-un interviu pentru HotNews.ro analistul ucrainean Sergiy Gerasymchuk, vorbind despre temele propagandei ruse cel mai des folosite în aceste zile.

„Conducerea de extremă dreaptă care a fondat batalionul în 2014, ca unitate de voluntari, s-a distanțat în prezent de Azov care acum este subordonată exclusiv guvernului Ucrainei”, spune Sergiy Gerasymchuk.

Vezi și:

Urmărește ultimele evoluții dina 29-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro