VIDEO Kuleba cere Curții Penale Internaționale să meargă la Bucha pentru a strânge dovezi privind crimele de război comise de ruși
Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, a cerut Curții Penale Internaționale și a organizațiilor internaționale să meargă la Bucha și în alte orașe din regiunea Kiev cât mai curând posibil să se adune dovezi ale crimelor de război și crimelor împotriva umanității comise de trupele ruse, după ce sute de cadavrele ale civililor au fost găsite împrăștiate pe străzi sau în gropi comune după retragerea soldaților ruși.
„Îndemn Curtea Penală Internațională și organizațiile internaționale să își trimită misiunile în Bucha și în alte orașe și sate eliberate din regiunea Kiev, în cooperare cu agențiile ucrainene de aplicare a legii, să colecteze temeinic toate dovezile crimelor de război rusești”, a spus el, potrivit comunicatului de presă transmis de Minister.
„Dacă spuneam că voi depune toate eforturile pentru a-i aduce pe făptași în fața justiției, acum sunt convins că aceasta este o chestiune a vieții mele, pe care o voi face până la ultima mea suflare, până vor fi trași la răspundere cu toții”, a spus el.
Masacrul de la Bucha dovedește că ura Rusiei față de ucraineni este dincolo de tot ce a văzut Europa după al Doilea Război Mondial, a spus anterior ministrul Afacerilor Externe, Dmytro Kuleba.
„Singura cale de a opri aceasta este: ajutați Urcraina să îi dea afară pe ruși cât mai repede cu putință. Partenerii ne știu nevoile. Tancuri, avioane de luptă, sisteme de apărare anti-aeriană. Furnizați-le acum!”, a scris Kuleba pe Twitter alături de o imagine în care se văd mai multe persoane ucise.
El a transmis și un mesaj video, în care spune că „ceea ce am văzut în Bucha face ca un lucru să fie clar: Rusia este mai rea decât ISIS”.
— Dmytro Kuleba (@DmytroKuleba) April 3, 2022
Citește și:
–-