Sari direct la conținut

Rusia propune Occidentului un troc pentru a ridica sancțiunile împotriva ei

HotNews.ro
Grau transportat in containere pe cale maritima, Foto: Yuri Smityuk / TASS / Profimedia
Grau transportat in containere pe cale maritima, Foto: Yuri Smityuk / TASS / Profimedia

Moscova a cerut joi revizuirea sancţiunilor împotriva Rusiei pentru a da curs unui apel al ONU de a debloca accesul în porturile ucrainene de la Marea Neagră astfel încât să poată fi reluate exporturile de cereale, relatează Reuters și Agerpres.

Ucraina, unul dintre principalii producători mondiali de cereale, îşi exporta cea mai mare parte a produselor prin porturile maritime, dar de când Rusia a atacat această ţară, pe 24 februarie, ea este nevoită să-şi expedieze exporturile pe cale feroviară sau prin mici porturi de la Dunăre.

Directorul Programului Alimentar Mondial, David Beasley, i-a adresat miercuri un apel preşedintelui rus Vladimir Putin să deblocheze porturile ucrainene: „Dacă mai ai un pic de inimă, te rog deschide aceste porturi!”, i-a transmis responsabilul ONU liderului de la Kremlin.

În replică, unul dintre viceminiştrii ruşi de externe, Andrei Rudenko, a declarat că pentru ca Rusia să redeschidă porturile ucrainene mai întâi trebuie ridicate sancţiunile ce i-au fost impuse de Occident.

Rusia se declară preocupată de „criza alimentară” mondială

„Trebuie nu doar să faceţi apel la Federaţia Rusă, ci şi să priviţi în profunzime întregul complex de motive care au provocat actuala criză alimentară, primul fiind sancţiunile impuse împotriva Rusiei de SUA şi Uniunea Europeană care interferează cu comerţul liber normal – ce cuprinde şi comerţul cu produse alimentare – , inclusiv cu grâu, îngrăşăminte şi altele”, a declarat oficialul rus.

Întrucât Ucraina nu mai poate folosi porturile de la Marea Neagră şi Marea Azov, exporturile sale de cereale au scăzut luna aceasta la jumătate faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Rusia şi Ucraina însumează circa o treime din exporturile mondiale de grâu.

Ucraina este de asemenea un exportator major de porumb, orz, ulei de floarea-soarelui şi ulei de rapiţă, în timp ce Rusia şi Belarus – ţară care a sprijinit agresiunea rusă contra Ucrainei şi este de asemenea vizată de sancţiunile occidentale – exportă împreună peste 40% din îngrăşămintele pe bază de potasiu la nivel mondial.

Prețul grâului a ajuns la un record absolut marțea aceasta după ce India a anunțat că va interzice exporturile pentru a-și asigura propria siguranță alimentară pe fondul temerilor legate de secetă.

Urmărește ultimele evoluții din a 85-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
Al • 2010-07-28 11:51:06
Inca nu doresc sa achizitionez o masina hibrid dar sunt interesat de o palarie ca a doamnei de langa masina.
4 3
Marius • 2010-07-28 12:05:07
De ce oare de fiecare data cand e un show auto sau o prezentare nu poti vedea masina din cauza fetelor astea care blocheaza vederea? Mi se pare degradant pentru ele sa se tot forteze sa zambeasca si sa fie pe post de mobila. Nu trebuie sa spuna nimic, doar sa fie prezente...ar fi timpul sa evoluam, sa nu mai fie folosite in halul asta. Eu vreau masini, de-aia merg la show auto. Nu vreau sa vina la pachet, masina+pitipoanca, masina e de-ajuns. Uitati-va la asta din poza, ce jalnica e cu ciudatenia aia pe cap...
3 1
gechi • 2010-07-28 12:17:06
fetele alea se bucura ca sunt platite doar ca sa stea pe post de "mobila" si nu sunt nevoite sa munceasca pe trei schimburi. Daca nu le-ar place sau ar considera degradant nu s-ar mai duce. Apoi, cei care merg la auto-show ca sa vada masini sunt (din pacate) mai putini decat cei care merg sa vada "mobila", asa ca organizatorii se adapteaza, bucurosi ca in amintirile foto luate de vizitatori se mai vede si cate o masina pe fundal.
1 5
rgrg • 2010-07-28 12:06:17
deci, sarea este int-o cutie pe care scrie ''zahar''..m-am prins..ca de obicei:prosteala pt fraieri
2 1
Big • 2010-07-28 12:37:10
... cu motor V8 de 6 litri. Acum fara caterinca, ce capacitate are motorul pe benzina, ca vad ca se evita in articol? PS: pt autor, unde gasesc americanii 220 ca sa-si incarce masina?
2 1
sile • 2010-07-28 14:07:24
Dacia are si ea baterie. E cumva hibrid? In caz ca esti complet de pe alta lume, motorul electric e un generator care incarca bateria. Si atat.
1 0
gechi • 2010-07-28 12:52:50
masina merge doar cu motorul electric, asa ca poate fi considerata "aproape" electrica, ceea ce o face mai avantajoasa decat cele hibride care folosesc motorul electric doar la viteze mici, iar la viteze mari folosesc motorul pe combustie. Mare problema a masinilor electrice este ca au o autonomie mica, bateria trebuind incarcata dupa circa 150km. De aia au introdus si un mototr pe combustie, ca in cazul in care ramai in "pana prostului" sa poti ajunge la o statie de incarcare, insa acel motor este foarte mic (sub 1000cmc) si va incarca doar bateria, nu va actiona rotile.
0 5
darth_maul • 2010-07-28 13:00:40
Imi plac masiniile electrice. Au un 'sprint' mult mai bun decat cele clasice si sunt si mai silentioase. Masiniile au atras mai tot timpul femeile, in special in lumea a III-a spre care tinde Romania. Toate masiniile fac acelasi lucru, te duc din pct A in pct. B si o calitate sufiecient de buna, de la Matzi/Tico pana la X6, Ferarri, etc. Ce nu face unul sau altul dintre modele de masini este ca nu reflecta statusul social. E normal ca intr-o masina de teren scumpa sa vezi un tuciuriu in ea. Garda la sol pe care o ofera Chevy Volt, nu prea e de Romania! :))
1 3
Dedu Adrian • 2010-07-28 13:11:44
e superba, interiorul pare avion de vanaotare dar zici ca e jucarie :D mai multe detalii aici http://www.egmcartech.com/2010/03/03/video-chevrolet-volt-undergoes-cold-weather-testing-in-canada/
0 3
Coco • 2010-07-28 14:14:29
Vai de mine la ce i-a dus capul pe americani. O minicentrala in fiecare masina, care polueaza la greu in continuare. Si mai zic ca e masina electrica. Mai bine ii ziceau minitermocentrala mobila. Nu mergea sa ii puna panouri solare peste tot si un mini generator eolian care sa porneasca automat cind masina sta in parcare intr-un loc cu vint? Se poate folosi mai mult inventivitatea, daca se vrea.
3 0
sile • 2010-07-28 14:38:00
... nu te opreste nimeni. Dar sa stii ca lumea e plina de muritori de foame plini de idei.
0 2
ik • 2010-07-28 14:41:31
dar daca pun eu un motor pe aburi (combustie pe carbuni) care incarca generatorul electric asta se cheama ca am masina electrica ?
0 0
Geo • 2010-07-28 14:53:54
GM nu a spus niciodata ce motor pe benzina va avea acest Volt. Neoficial se stie ca e un turbo de 1,4 litri. Partea interesanta e ca motorul pe benzina va lucra in zona de eficienta maxima, adica la 4.000 rpm, si va consuma sub 3%. E solutia care deocamdata impaca si capra (industria petrolului) si verzele (ecologisti, clienti ahtiati dupa consum redus si autonomie mare).
0 1
paul • 2010-07-28 15:56:16
In America, 80% din calatorii au mai putin de 40 de km in America si mai putin de 10-15 km in Europa. De aceea masinile hybrid sunt interesante. Practic, intr-un an o sa se foloseasca cam 80%-90% motorul electric si 10%-20% motorul pe benzina.
0 0
gechi • 2010-07-28 16:25:00
cum ai calculat? la o masina hibrida, motorul electric e folosit la viteze mici, lar cel pe combustie la viteze mari. Daca din aia 40km 30 sunt facuti pe autostrada si 10 in oras atunci motorul electric va fi folosit in 75% din cazuri. Daca te referi la masina din articol, chiar daca are motor pe combustie si <<poate fi totusi incadrat la categoria "hibride" >> ea nu este o masina hibrida precum Toyota Prius.
0 0
UnCapsunarCanadian • 2010-07-28 16:29:22
modelul adoptat in SUA despre care se vorbeste in articol se cheama lease in America de nord si pana la izbucnirea crizei era foarte popular pentru cei care vroiau sa-si schimbe masina la 2-4 ani... Practic plateai numai deprecierea masinii si la sfarsitul lease-ului dadeai masina inapoi... Producatorii de masini (in special americani) au supraevaluat valoarea reziduala a masinilor (ca aiba rate cat mai convenabile) si combinat cu cresterea pretului benzinei au ajuns in faliment... Practic la un SUV ajunsesera sa piarda si 10-15000 de dolari... Idea e ca la 350 dolari pe luna ar putea avea succes... suma e rezonabila pentru un lease si daca mai consideri ca benzina in mod normal te-ar mai costa in jur de 300 pe luna (depinde de masina si de distanta pecare o faci) ar putea fi chiar avantajos. numai bine UnCapsunarCanadian
0 0
panfil flecaru • 2010-07-28 17:15:26
motorul electric nu conduce rotzile, le pune in miscare, le invarte, le misca. mai usor cu engleza dupa ureche, pour les fleurs de coucou. drive nu se traduce numai prin a conduce, mot-a-mot. cum va suna la urechea romaneasca ?!
2 0
INTERVIURILE HotNews.ro