Sari direct la conținut

Vladimir Putin vrea dezvoltarea unei „mari asocieri eurasiatice”

HotNews.ro
Vladimir Putin, Foto: en.kremlin.ru
Vladimir Putin, Foto: en.kremlin.ru

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut joi conturarea unei strategii de dezvoltare a unei „mari asocieri eurasiatice”, care să facă faţă noilor provocări internaţionale, printre care a enunţat acţiunile statelor occidentale împotriva ţărilor care au „politici independente”, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

„A sosit momentul să elaborăm o strategie integrală de dezvoltare pentru o mare asociere eurasiatică ce trebuie să reflecte provocările cheie cu care ne confruntăm” şi care să facă paşii necesari pentru noi acorduri complementare regulilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), a indicat Putin în intervenţia sa prin legătură video la Forumul Economic Eurasiatic care se desfăşoară la Bişkek, capitala Kîrgîzstanului.

Acest forum, premergător summitului de vineri al Uniunii Economice Eurasiatice (UEE), reuneşte Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan şi Rusia.

Proiectul „Eurasia Mare”

La rândul său, preşedintele kazah Kasim-Yomart Tokaiev, prezent în persoană la forum, a apreciat drept posibilă implementarea ambiţiosului proiect denumit „Eurasia Mare”, propus de Putin şi care prevede în esenţă sporirea cooperării economice cu China a statelor din această regiune foste republici sovietice.

„Mai devreme sau mai târziu, îl vom implementa. Şi, cum a spus preşedintele rus Vladimir Vladimirovici (Putin), este posibil ca şi alte ţări să se poată alătura” acestui proiect, a afirmat Tokaiev. Această iniţiativă a preşedintelui rus prevedea iniţial şi posibilitatea participării unor ţări europene la proiectul „Eurasia Mare”.

Referindu-se la sancţiunile occidentale impuse ţării sale şi Belarusului după agresiunea militară a Rusiei contra Ucrainei, Vladimir Putin a susţinut că acestea au ca scop „izolarea şi slăbirea” ţărilor care dezvoltă „politici independente”, dar pe care „niciun jandarm mondial” nu le va putea opri.

____

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro