Britanicii care au luptat pentru Ucraina și care au fost capturați de ruși ar putea fi condamnați la moarte, spun separatiștii pro-ruși
Doi cetățeni britanici și un marocan, care au luptat de partea ucraineană în regiunea Donbas, ar putea fi condamnați la pedeapsa cu moartea, au declarat rebelii susținuți de ruși, citați de agenția de presă rusă Interfax, potrivit BBC.
Viktor Gavrilov, un oficial al parchetului autoproclamatei Republici Populare Donețk (DNR), spune că o anchetă penală „a fost finalizată” și – ținând cont de faptul că este în desfășurare un război – acuzații pot primi pedeapsa capitală.
Gavrilov i-a identificat pe cei doi britanici capturați drept Shaun Pinner și Andrew Hill, în timp ce cetățeanul marocan ar fi Sadun Brahim.
DNR ar fi introdus pedeapsa cu moartea pe teritoriul confiscat din Ucraina în 2014.
Britanicii capturați au fost prezentați pe 18 aprilie de Rossiya 24, când cei doi i-au cerut premierului britanic Boris Johnson să îi ajute să se întoarcă acasă în schimbul eliberării politicianului pro-rus Viktor Medvedciuk de către ucraineni.
Atât Pinner cât și Aslin au luptat de partea ucrainenilor în Mariupol.
Citește și:
Un britanic care luptă pentru Ucraina a fost capturat de ruși / „Au opus o rezistență dată naibii”
–