LIVE Război în Ucraina: Cât ar putea susține Rusia războiul din Ucraina în ritmul actual / Trupele de invazie încearcă să preia controlul complet în Severodonețk / Baza grupului Wagner din Luhansk, distrusă
În ziua 107 a invaziei declanșate de Vladimir Putin, luptătorii ucraineni rezistă cu greu în Severodonețk și solicită Occidentului furnizarea de armament. Kremlinul a declarat că nu s-a ajuns la niciun acord cu Turcia privind exportul transporturilor de cereale ucrainene peste Marea Neagră. Turcia a făcut presiuni pentru un acord între Rusia și Ucraina care să atenueze criza alimentară globală prin negocierea unui culoar sigur pentru cerealele blocate în porturile Mării Negre, dar eforturile sale au fost întâmpinate cu rezistență.
Cele mai importante informații de vineri, cea de-a 107-a zi a războiului din Ucraina, LIVETEXT:
00:06Rusia a etichetat o organizație non-guvernamentală care luptă pentru investigarea acuzațiilor de tortură drept „agent străin”.
Vineri, ministerul rus al justiției și-a actualizat lista de site-uri web a entităților aflate pe lista neagră pentru a include Comitetul împotriva torturii.
00:04„Cancelarul Scholz a cerut într-un mod foarte hotărât, clar şi ferm Serbiei să se alăture sancţiunilor împotriva Rusiei”, a declarat Aleksandar Vucic în cadrul unei conferinţe de presă comune la finalul întrevederii cu Scholz, care a efectuat prima sa vizită în Balcanii occidentali.
Preşedintele sârb a evocat „situaţia specifică” a Serbiei în această chestiune, din cauza înainte de toate a problemei Kosovo, fostă provincie sârbă care şi-a proclamat independenţa în 2008 şi pe care Belgradul, cu susţinerea Rusiei la ONU, nu o recunoaşte.
Aleksandar Vucic a subliniat, de asemenea, legăturile economice, în special în domeniul energetic, şi relaţiile tradiţionale foarte apropiate cu Rusia.
„Noi ne aşteptăm ca aceste sancţiuni să fie susţinute de toate ţările candidate la aderarea la UE”, a afirmat, la rândul său, Olaf Scholz.(Agerpres)
23:32Rusia şi-a oficializat, vineri, retragerea din Organizaţia Mondială a Turismului (UNWTO), de la care a fost suspendată în aprilie
23:19Ambasadorul Ucrainei în Germania, Andriy Melnyk, spune că Berlinul a crescut importurile din Rusia cu 60% în primele patru luni ale anului 2022, relatează Kyiv Independent.
23:01Ucraina a efectuat al 11-lea schimb de prizonieri cu Rusia de la începutul invaziei în februarie, potrivit unui guvernator regional.
Vitali Kim, guvernatorul Nikolaievului, a scris pe Telegram că patru prizonieri ruși au fost schimbați astăzi cu cinci ucraineni.
Potrivit acestuia, unul dintre ucrainenii eliberați este șeful unui sat Oleg Pilipenko, despre care Kim a spus că a fost „răpit” de forțele ruse pe 10 martie.
22:43VIDEO Cum arată unul dintre imensele cimitire din Mariupol, unde pe majoritatea crucilor sunt doar numere, nu și nume
22:17 VIDEO „Davai, davai!”: Ucrainenii distrug un nou vehicul blindat rusesc cu soldați deasupra / Lovitură de la distanță scurtă, tot cu sistemul Stugna-P
21:55Propaganda rusă îi „perie” imaginea lui Putin cu un sondaj de opinie care spune că 80% din ruși cred în liderul de la Kremlin
21:08Rata ridicată a victimelor printre soldații Ucrainei ar putea duce războiul într-un punct critic – analiză The Guardian
20:22Rusia continuă să încerce să preia controlul complet asupra Severodonețk, orașul strategic din regiunea Lugansk și să oprească trupele ucrainene. Lista orașelor din apropiere bombardate pe 10 iunie de Rusia include Lisichansk, Ustînivka, Zolote și Horske, a spus Statul Major al Apărării Ucrainene, potrivit Kyiv Independent.
20:16Ucraina crede că Rusia poate continua războiul „în ritmul actual” încă un an, dar a rămas doar cu rachete vechi – Serviciul de informaţii militare ucrainene
19:57Președintele francez Emmanuel Macron ar putea face prima sa vizită în Ucraina de la invazia rusă, după ce Uniunea Europeană va decide, la sfârșitul lunii iunie, cu privire la cererea Kievului de a adera la blocul comunitar, a declarat vineri o sursă de la Palatul Elysée jurnaliştilor într-un briefing.
„Așteptăm să ne dea avizul comisiei. Decizia ar putea fi în sensul acordării statutului de țară candidată Ucrainei”, a spus sursa.
„Vom stabili data vizitei în funcție de acești parametri”, a adăugat sursa.
Germania face modificări legislative pentru a putea trimite mai rapid arme în Ucraina
19:02Efectele sancțiunilor impuse împotriva Rusiei au fost mai puțin puternice decât era de așteptat, a declarat vineri șefa băncii centrale din Federația Rusă, Elvira Nabiullina, relatează agenția de știri TASS.
„Vedem că exportul nostru nu a scăzut atât de mult pe cât ne așteptam inițial. Efectele sancțiunilor sunt mai puțin puternice decât ne temeam. Acest lucru arată și capacitatea companiilor de a se adapta. Cu toate acestea, este prematur să spunem că s-a arătat întregul efect al sancțiunilor”, a spus Nabiullina.
18:45Germania își va modifica legea privind exporturile de arme pentru a putea înarma mai rapid Ucraina – Spiegel
17:45 Secretarul britanic al Apărării, Ben Wallace, a fost într-o vizită neanunțată în Ucraina.
Ministerul Apărării a declarat că a fost acolo timp de două zile săptămâna aceasta și s-a întâlnit cu omologul său ucrainean Oleksii Reznikov, precum și cu președintele Volodimir Zelenski.
Într-un videoclip postat pe canalul oficial de Telegram al președintelui, Wallace este văzut spunându-i lui Zelenski că face „o treabă grozavă”.
NEW: UK Defence Secretary @BWallaceMP has met Ukraine’s President Zelensky in Kyiv.
In a video posted on the president’s Telegram channel, Mr Wallace is seen telling Mr Zelensky he’s doing an “amazing job”
President Zelensky replies the Ukrainian people are to be praised pic.twitter.com/h14qc4bpNX
— Nick Beake (@Beaking_News) June 10, 2022
17:36Franța dorește ca Ucraina să iasă „victorioasă” din conflictul cu Rusia, aprecizat vineri președinția franceză, răspunzând întrebărilor după ce președintele Emmanuel Macron a spus că Rusia nu trebuie umilită.
17:35Președintele francez Emmanuel Macron va veni marți în România pentru a-și exprima solidaritatea Franței cu aliații săi europeni care sunt cei mai expuși războiului din Ucraina, a declarat vineri administrația prezidențială franceză
17:16Ucraina a lansat o investigație preliminară după ce un tribunal din autoproclamata Republică Populară Donețk a condamnat la moarte doi britanici și un cetățean marocan pentru că au luptat împotriva Rusiei, a anunțat procurorul general ucrainean, Irina Venediktova, relatează Interfax.
17:13Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut un apel ca țara sa să nu fie lăsată într-o „zonă gri” în privința candidaturii sale de aderare la UE și a îndemnat blocul să demonstreze că vorbele sale trebuie să fie „însoțite de fapte”. (AFP)
„În următoarele săptămâni, Uniunea Europeană ar putea face un pas istoric care să demonstreze că cuvintele despre apartenența poporului ucrainean la familia europeană nu sunt în zadar”, a spus Zelenski la Summitul Democrației de la Copenhaga 2022.
Comisia Europeană este așteptată să își dea avizul cu privire la candidatura Ucrainei pentru aderare în zilele următoare, înainte ca liderii UE să decidă dacă acordă Kievului statutul oficial de candidat la un summit al Consiliului European din 23-24 iunie.
Zelenski a spus că se întreabă de ce unele state membre încă ezită să permită Ucrainei să se alăture și să întrerupă legăturile cu Rusia.
„De ce, dacă sondajele arată că 71% dintre europeni consideră Ucraina ca parte a familiei europene, mai există sceptici politici care ezită să ne permită aderarea la Uniunea Europeană?”, a spus el, adăugând „sistemul european ar putea pierde dacă cuvintele nu sunt însoțite de fapte”.
17:00Declarațiile de presă în comun ale președintelui Klaus Iohannis și ale omologului său polonez Andrzej Duda după summitul B9 de la București:
16:42Germania oferă asistență medicală Ucrainei, contribuind la construirea unor centre pentru răniți, a declarat vineri ministrul german al sănătății, Karl Lauterbach. De asemenea, va dona proteze și va detașa 200 de medici pe teritoriul țării invadate de Rusia. Germania promite și că va conecta spitale din Ucraina la un serviciu de telemedicină.
„Ucraina are nevoie de ajutor umanitar la fel de urgent precum are nevoie de sprijinul nostru militar”, a declarat ministrul german în timpul unei vizite în orașul Lviv din vestul Ucrainei. (Reuters)
16:32Geoană, „încrezător” că Suedia și Finalnda vor adera la NATO / Turcia are „unele îngrijorări legitime când vine vorba de teroriști”
Rusia are trupe desfășurate în zece localități din Belarus – oficial ucrainean
16:01Marea Britanie acordă prioritate discuțiilor cu Ucraina, mai degrabă decât cu Rusia, despre situația celor doi britanici care au fost condamnați la moarte de separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al premierului britanic Boris Johnson.
Doi britanici și un marocan care au fost capturați în timp ce luptau alături de trupele ucrainene au fost condamnați joi la moarte de un tribunal din autoproclamata Republică Populară Donețk. (Reuters)
15:37Oferta cinică pe care Vladimir Putin ar putea s-o facă Occidentului pentru a opri războiul: „Va duce la distrugerea independenței Ucrainei”
15:33Klaus Iohannis a pledat, din nou, pentru întărirea flancului estic al NATO, în special în zona sa de sud, în intervenția de la deschiderea summitului B9.
”(…) ne aflăm într-un moment excepțional în care vom trasa traiectoria Alianței pentru cel puțin următoarea decadă. La finalul acestei luni vom adopta, la Summitul NATO de la Madrid, decizii cu un impact major pentru securitatea noastră actuală și viitoare. Vom stabili o viziune pe termen lung prin intermediul Noului Concept Strategic, punând apărarea colectivă și Articolul 5 în epicentrul acțiunilor noastre și implementând o transformare semnificativă a posturii de descurajare și apărare, în special pe Flancul Estic (…). Deoarece riscurile de securitate la adresa României și în regiunea Mării Negre sunt în creștere, consolidarea posturii NATO pe întreg Flancul Estic, de o manieră unitară și echilibrată, în special în zona sudică a Flancului Estic, devine cu atât mai urgentă și crucială”, a declarat Iohannis.
15:28Purtătorul de cuvânt al ministerului apărării de la Kiev, Oleksandr Motuzianik, a declarat vineri că pe teritoriul belarus, trupele ruse sunt staţionate în zece localităţi, potrivit Ukrinform.
„Nu voi dezvălui numărul lor exact, dar acolo sunt desfăşurate trupe ruseşti. Există aproximativ zece aşezări în care sunt militari ai armatei ruse. În plus, ştim despre sisteme operaţionale-tactice de rachete Iskander desfăşurate şi pe teritoriul Republicii Belarus, iar acest lucru reprezintă o ameninţare continuă pentru teritoriul nostru”, a explicat Motuzianik, referindu-se la concentrarea de trupe ruse în apropierea graniţei dintre Belarus şi Ucraina.
14:47Începe summitul în format B9 de la București, la Palatul Cotroceni. Liderii țărilor NATO de pe flanul estic –Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria- vor discuta despre evoluțiile din războiul cu Ucraina.
Primul lider care a sosit la Cotroceni este președinta Ungariei, Novak Katalin, fiind întâmpinată de gazdele summitului, președinții României și Poloniei, Klaus Iohannis și Andrzej Duda. Ungaria este singura țară care are o poziție mai puțin tranșantă în ceea ce privește condamnarea Moscovei pentru războiul declanșat de Vladimir Putin în Ucraina, Budapesta fiind dependentă de gazul rusesc.
Au sosit și liderii țarilor baltice.
România vrea ca NATO, prin noul său concept strategic, să definească Rusia drept o amenințatre la nivelul alianței
La sumiitul B9 Klaus Iohannis va evidenţia că cel mai important rezultat al Summitului de la Madrid din luna iunie este reprezentat de noul Concept Strategic, care va defini liniile directoare ale NATO cel puţin pentru următorul deceniu, un document care trebuie să fie ambiţios şi ancorat în realitatea din prezent, care este marcată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei.
În acest context, România vizează adoptarea unui Concept Strategic care să acorde prioritate apărării colective, să definească Rusia ca ameninţare la adresa NATO şi să consolideze Alianţa pe toate palierele, pentru a face faţă tuturor provocărilor prezente şi viitoare, se arată într-un comunicat de presă.
Continuarea sprijinului pentru creşterea rezilienţei Ucrainei şi a partenerilor din Vecinătatea Estică în faţa ameninţărilor şi provocărilor cu care se confruntă aceştia, precum şi politica NATO a „uşilor deschise”, inclusiv în ceea ce priveşte procesul de aderare a Finlandei şi Suediei, vor fi, de asemenea, abordate în cadrul discuţiilor la nivel înalt, menţionează Administraţia Prezidenţială.
14:36VIDEO Soldații ucraineni au pus la treabă tunurile autopropulsate „SpGH DANA” primite de la cehi
14:28Rusia vrea să-i folosească pe cei doi britanici și pe cetățeanul marocan condamnați la moarte pentru că au luptat împotriva Rusiei ca ”ostatici” cu scopul de a face presiuni asupra Occidentului în privința negocierilor de pace, a declarat consilierul ministrului de interne Vadim Denisenko.
14:26Șeful administrației militare a regiunii Donețk, Pavlo Kirilenko, le cere locuitorilor din Sloviansk și Bakhmut să-și părăsească locuințele înainte ca invadatorii ruși să ajungă în zonă, transmite Ukrainska Pravda.
13:35Lavrov despre cei trei luptători străini condamnați la moarte de separatiști: Au comis crime în Donețk
13:202 oameni au fost uciși și alți 15 răniți în regiunea Harkiv ca urmare a bombardamentelor rușilor asupra zonelor rezidențiale din ultimele 24 de ore. Printre răniți s-ar afla și un copil de 12 ani, a precizat guvernatorul regiunii Oleh Synehubov, citat de Kyiv Independent.
Alți 3 civili au fost uciși în zona Donetsk, potrivit guvernatorului Pavlo Kyrylenko. Acesta a scris pe Telegram că 2 oameni au murit la Avdiivka și a treia persoană la Novoukrainka ca urmare a bombardamentelor. Rușii au lansat 10 atacuri în ultimele 24 de ore, 10 clădiri rezidențiale fiind avariate, dar și o școală, o fermă și căi ferate.
13:04Arme de miliarde de euro au fost trimise de Occident în Ucraina. Cât câștigă, de fapt, producătorii de armament de pe urma războiului
12:22Statul Major al Armatei Ucrainei: Rusia a pierdut 31.900 de soldați (200 în plus față de ziua precedentă).
Ultimul bilanț al pierderilor Rusiei:
- 31.900 soldați
- 1.409 tancuri
- 3.450 blindate de luptă
- 2.438 alte vehicule militare
- 712 sisteme artilerie
- 222 sisteme de lansare de rachete
- 178 elicoptere
- 212 avioane
- 572 drone
- 13 nave maritime
12:13VIDEO Ucraina a distrus baza grupului de mercenari Wagner din Luhansk
Zelenski spune că forțele armate rezistă pe linia frontului din Donbas
11:34Un profesor de la Universitatea Yale demontează mitul că o putere nucleară ca Rusia nu poate pierde în Ucraina: „Baliverne periculoase!”
11:28Invadatorii ruși au distrus joi aproape 40 de clădiri rezidențile din regiunea Luhansk și patinoarul din Severodonețk, un simbol al orașului, potrivit guvernatorul Sergei Gaidai, citat de Ukrainska Pravda.
11:01Purtătorul de cuvânt al ministerului ucrainean al apărării spune că Rusia caută punctele slabe ale apărării ucrainene din apropierea Râului Doneț, transmite Reuters.
10:52Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi noapte că situația din orașele-cheie de pe linia frontului din regiunea Donbas este aceeași, „fără schimbări semnificative”.
„Severodonețk, Lisiciansk și alte orașe din Donbas, pe care ocupanții le consideră acum ținte cheie, rezistă. În regiunea Zaporojie reușim să zădărnicim planurile ocupanților. Înaintăm treptat în regiunea Harkov, eliberându-ne pământul. Ne menținem apărarea în direcția Nikolaev”, a spus Zelenski. (CNN)
10:42Soldați ruși refuză să lupte în regiunea Harkiv, susține armata Ucrainei
10:40Ministrul suedez de externe, Ann Linde, a declarat vineri că Suedia își propune să facă progrese în discuțiile cu Turcia privind cererea țării nordice de aderare la NATO.
„Solicitarea noastră a primit un sprijin larg în rândul membrilor NATO. Ambiția noastră este să facem progrese, într-un spirit constructiv, în privința întrebărilor pe care Turcia le-a ridicat”, a spus Ann Linde. Suedia și Finlanda au solicitat luna trecută să se alăture NATO ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina. (Reuters)
10:36FOTO Tanchiștii ruși au apelat la o armă din Epoca de Piatră pentru a-și „blinda” vehiculele de luptă
Condamnarea la moarte a celor doi britanici este „absolut scandaloasă” – oficial britanic
10:20Parlamentarul britanic Robert Jenrick a spus că singura persoană care poate rezolva imediat situația celor doi conaționali condamnați la moarte, Aiden Aslin și Shaun Pinner, este președintele rus Vladimir Putin.
Robert Jenrick a descris condamnarea celor doi britanici la moarte în Ucraina drept o „crimă de război”, „absolut scandaloasă” și „o încălcare flagrantă a dreptului internațional”.
El a mai spus că cei doi bărbați sunt „utilizați în esență ca ostatici” de către forțele pro-ruse din regiune. (CNN)
10:04Ministrul de externe al Marii Britanii, Liz Truss, va discuta cu omologul ucrainean, Dmitro Kuleba, despre cazul celor doi cetățeni britanici Aiden Aslin și Shaun Pinner condamnați la moarte într-un simulacru de proces pus la cale de separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei. Truss a denunțat deja procesul, insistând asupra lipsei de legitimitate a așa-zisului tribunal care i-a condamnat pe cei doi, alături de un cetățean marocan, sub acuzația de ”terorism”.
I utterly condemn the sentencing of Aiden Aslin and Shaun Pinner held by Russian proxies in eastern Ukraine.
They are prisoners of war. This is a sham judgment with absolutely no legitimacy.
My thoughts are with the families. We continue to do everything we can to support them.
— Liz Truss (@trussliz) June 9, 2022
09:58Guvernatorul regiunii Lugansk, Sergei Gaidai, spune că în cursul nopții au avut loc bombardamente puternice în întreaga regiune, iar luptele acerbe de stradă continuă în Severodonetsk, scrie BBC.
„Epuizăm inamicul. Astăzi, 10 iunie, rușii s-au încurcat din nou. Centrul regional este ucrainean. Traseul Lisiciansk-Bakhmut este al nostru”, afirmă Gaidai.
09:43Peste 79.000 de persoane au intrat joi în România, dintre care peste 8.300 sunt cetăţeni ucraineni, în scădere cu 2% faţă de ziua precedentă, conform datelor transmise vineri de Poliţia de Frontieră.
De la declanşarea războiului, în 24 februarie, și până în prezent, au intrat în România 1.161.655 cetăţeni ucraineni.
Rusia are probleme în asigurarea serviciilor publice de bază pentru populația din teritoriile ocupate din estul Ucrainei
09:05Embargoul asupra gazului rusesc ar distruge economia Europei, care deja se luptă cu inflația din cauza creșterii prețurilor la energie, a declarat vineri premierul Ungariei Viktor Orban, citat de Reuters.
08:30Rusia are probleme în asigurarea serviciilor publice de bază pentru populația din teritoriile ocupate din estul Ucrainei, potrivit ministerului britanic al apărării citat de Reuters. În lipsa medicamentelor, în Mariupol
există riscul izbucnirii unei epidemii de holeră de proporții.
08:00Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a cerut respectarea normelor de drept internațional în ce privește prizonierii de război, denunțând așa-zisul proces în caredoi bărbați britanici și un cetățean marocan capturați în timp ce luptau în armata ucraineană la Mariupol au fost condamnați la moarte de oficiali pro-rusi.
”Suntem profund îngrijorați de relatările privind un proces înscenat și de sentințele împotriva combatanților legali care servesc în forțele armate ale Ucrainei. Facem apel la Rusia și apropiații săi să respecte dreptul internațional umanitar, inclusiv drepturile acordate prizonierilor de război”, a transmis secretarul de stat american Antony Blinken, într-un mesaj pe twitter.
We are gravely concerned by reports of a sham “trial” and its judgements against lawful combatants serving in Ukraine’s Armed Forces. We call on Russia and its proxies to respect international humanitarian law, including the rights and protections afforded prisoners of war.
— Secretary Antony Blinken (@SecBlinken) June 9, 2022
07:44Adjunctul serviciului de informații al armatei Ucrainei: Rămânem fără muniție și depindem de armamentul livrat de Occident
07:16Oficial SUA: Este posibil ca Rusia să obţină acum venituri mai mari din vânzarea de combustibili fosili decât înainte de invadarea Ucrainei
Severodoneţkul va cădea – oficial occidental
06:08Invazia condusă de Rusia este „Covid-22” şi armele sunt vaccinul, a spus Volodimir Zelenski. Volodimir Zelenski a comparat invazia Rusiei cu Covid şi a descris armele şi sancţiunile ca pe un vaccin, pe măsură ce poziţia militară a Ucrainei în Donbas se înrăutăţeşte, scriu The Guardian și news.ro. Preşedintele ucrainean, care a vorbit printr-o intervenţie video la gala prin care au fost celebraţi cei mai influenţi 100 de oameni ai anului de revista Time, a făcut din nou lobby pentru mai mult ajutor extern, deoarece „armata ucraineană moare pe câmpul de luptă”. El a întrebat retoric dacă preşedintele SUA, Joe Biden, şi membrii Congresului folosesc „toată capacitatea influenţei noastre şi a conducerii noastre” şi le-a cerut să fie „100% influenţi”. „Armele şi sancţiunile sunt… un vaccin… împotriva Covid-22 adus de Rusia”, a spus Zelenski, la câteva ore după ce a afirmat că lupta pentru Sievierodoneţk ar putea decide soarta întregului Donbas – numele dat colectiv provinciilor Doneţk şi Luhansk în estul ţării sale.
01:40Volodimir Zelenski a discutat joi cu Emmanuel Macron despre ajutorul militar al Franţei pentru Ucraina, inclusiv „armament greu”, după cum a precizat şeful statului francez, dar și despre aderarea Ucrainei la UE. Într-un mesaj pe Twitter, Zelenski spune că l-a informat pe Macron despre „situaţia de pe front” și că au discutat despre „ajutoare militare suplimentare pentru Ucraina”. „O atenţie deosebită a fost acordată drumului Ucrainei către UE, coordonăm pașii”, a precizat în încheiere președintele ucrainean.
Conform AFP, Parisul a confirmat într-un comunicat apelul telefonic dintre cei doi preşedinţi. Emmanuel Macron „l-a întrebat pe preşedintele Zelenski despre ultimele evoluţii de pe teren, precum şi despre necesarul în ceea ce priveşte echipamentul militar, sprijinul politic, sprijinul financiar şi ajutorul umanitar”.
Președintele francez l-a asigurat pe omologul său ucrainean că „Franţa va rămâne mobilizată pentru a răspunde nevoilor Ucrainei, inclusiv în armament greu”.
În final, cei doi preşedinţi „au convenit să rămână în contact, mai ales în perspectiva avizului pe care Comisia Europeană îl va emite cu privire la candidatura Ucrainei la aderarea la Uniunea Europeană şi a discuţiei care va urma în cadrul Consiliului European din 23 şi 24 iunie”.
Had another phone conversation with \uD83C\uDDEB\uD83C\uDDF7 President @EmmanuelMacron. Informed about the situation on the front. Discussed further defense support for \uD83C\uDDFA\uD83C\uDDE6 and work on security guarantees. Special attention was paid to Ukraine’s path to the #EU, we are coordinating steps.
— Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) June 9, 2022
01:28Severodoneţkul va cădea, crede un oficial occidental citat de BBC.
Rusia „deține acum cel mai probabil controlul” asupra orașului-cheie Severodoneţk și va încercui în final forțele ucrainene din zonă, a declarat acest înalt oficial occidental, care nu a dorit să fie numit.
El respinge totodată ideea că armamentul greu furnizat de Occident (precum lansatoarele de rachete britanice și americane) va ajunge prea târziu sau în cantități prea mici pentru a influența soarta războiului.
Oficialul spune că mai urmează încă multe alte lupte în regiunea Donbas.
Rusia, afirmă el, încă nu face progrese în ritmul la care spera Moscova.
Putin se compară cu Petru cel Mare
01:10 Corriere della Sera: Misterul stocurilor de cereale ale Chinei, mai mari decât cele ale restului lumii. Dar de ce?
00:12 „Cădeau ca muștele”: Armata rusă i-ar fi retras pe soldații buriați din Severodonețk
23:50Marele salt înapoi al lui Vladimir Putin: Economia Rusiei pierde 15 ani de progres economic
23:36Ministrul ucrainean al Apărării Oleksii Reznikov a anunțat joi că Ucraina și-a întărit deja apărarea coastei de la Marea Neagră cu noile rachete antinavă Harpoon primite de la Danemarca
23:12Mult așteptatele obuziere AHS Krab au ajuns în Ucraina: „Sunt pregătite pentru misiuni de luptă pe front”
22:54 Vladimir Putin compară politica sa cu cea a țarului Petru cel Mare
22:30FOTO Rușii au capturat un tanc misterios în Ucraina
21:58VIDEOTeleviziunile rusești dezbat dacă prizonierii ar trebui împușcați, spânzurați sau sfârtecați, ca în Evul Mediu
21:22După Emmanuel Macron, și șeful Statului Major Francez a discutat la telefon cu omologul său rus
21:00Kremlinul spune că nu va tăia livrările de gaz și către alte țări europene: Restul plătesc în ruble
20:52Finlanda vrea să construiască bariere la granița sa cu Rusia
20:43Vladimir Putin dezvăluie ce se întâmplă dacă economia „șchioapătă, strănută și tușește”
20:38 Poșta lituaniană vinde timbre cu drona Bayraktar: Recomandăm să trimiteți scrisori lui Olaf Scholz și Macron
UE face apel la țările lumii să nu cumpere cereale exportate de Rusia după ce au fost scoase din teritoriile ucrainene ocupate
20:13Uniunea Europeană face apel la toate țările lumii să nu cumpere cereale din Rusia care ar fi fost trimise la export după ce au fost scoase de pe teritoriile ucrainene ocupate.
Reprezentantul Serviciului Extern al UE, Peter Stano, a declarat joi că Rusia ar fi încercat să vândă un lot de cereale Egiptului, dar Egiptul a refuzat-o.
Sinteza ultimelor 24 de ore ale războiului Rusia-Ucraina
- Președintele rus Vladimir Putin i-a adus un omagiu țarului Petru cel Mare, făcând o paralelă între ceea ce el a descris drept încercările istorice gemene” de a recâștiga pământurile rusești.
- Trupele ucrainene susțin că au avansat în luptele din Sievierodonetsk, dar spun că singura lor speranță de a schimba soarta bătăliei este mai multă artilerie pentru a compensa puterea de foc masivă a Rusiei.
- Serghei Haidai, guvernatorul ucrainean al Luhansk, a declarat că dacă Occidentul ar putea furniza arme cu rază lungă de acțiune, forțele ucrainene ar putea „curăța Sievierodonețk în două sau trei zile”.
- Doi bărbați britanici și un cetățean marocan capturați în timp ce luptau în armata ucraineană la Mariupol au fost condamnați la moarte de oficiali pro-rusi după un proces de câteva zile descris drept un „proces- spectacol dezgustător din epoca sovietică”. Un tribunal din estul Ucrainei, controlată de ruși, i-a condamnat pe Aiden Aslin, în vârstă de 28 de ani, din Newark, pe Shaun Pinner, în vârstă de 48 de ani, din Watford, și pe Saaudun Brahim pentru „terorism”.
- Numărul soldaților ruși uciși de când președintele Vladimir Putin a ordonat trupelor sale să intre în Ucraina ar putea ajunge acum la 20.000, potrivit ultimei evaluări făcute de oficialii occidentali. Estimările anterioare, date în urmă cu câteva săptămâni, erau de aproximativ 15.000.
- Pierderile militare ucrainene sunt acum între 100 și 200 pe zi, potrivit lui Mihail Podolyak, un consilier principal al președintelui ucrainean Volodymyr Zelenski, care a vorbit joi cu BBC. Zelenski a declarat săptămâna trecută că armata ucraineană pierde între 60 și 100 de soldați pe zi.
- Kremlinul a declarat că nu s-a ajuns la niciun acord cu Turcia privind exportul transporturilor de cereale ucrainene peste Marea Neagră. Turcia a făcut presiuni pentru un acord între Rusia și Ucraina care să atenueze criza alimentară globală prin negocierea unui culoar sigur pentru cerealele blocate în porturile Mării Negre, dar eforturile sale au fost întâmpinate cu rezistență. Ucraina spune că Rusia impune condiții nerezonabile, iar Kremlinul spune că transportul depinde de încetarea sancțiunilor.
- Aproape 5 milioane de ucraineni au fost înregistrați pe teritoriul european de la începutul războiului, potrivit cifrelor agenției ONU pentru refugiați.
- Zelenski a avut o conversație telefonică cu președintele francez Emmanuel Macron în care „a fost acordată o atenție deosebită drumului Ucrainei către UE”. „Ne coordonăm pașii”, a spus el.