Încă o țară europeană interzice intrarea rușilor pe teritoriul său
Estonia a devenit joi a doua țară europeană care interzice intrarea cetățenilor ruși pe teritoriul său, potrivit unui anunț făcut de ministrul de Externe de la Tallinn, Urmas Reinsalu, citat de TASS.
„Sancțiunea se va aplica într-o săptămână vizelor Schengen emise de Estonia. Deținătorii de vize din Rusia vor fi supuși restricțiilor. Lor li se va interzice intrarea în Estonia”, a anunțat Reinsalu.
Acesta a precizat că autoritățile de la Tallinn vor acorda câteva excepții, cu precădere corpului diplomatic rus aflat în Estonia și familiilor lor, dar și angajaților ce fac transporturi transfrontaliere și persoanelor care au dreptul să circule liber sub legislația Uniunii Europene.
De asemenea, restricțiile nu se vor aplica persoanelor a căror intrare în Estonia este necesară din motive umanitare și rudelor apropiate ale cetățenilor țării sau celor care își au reședința permanentă în țara baltică.
Reinsalu a precizat că peste 50.000 de cetățeni ruși dețin vize Schengen emise de Estonia.
Mutarea vine după ce marțea aceasta Estonia și Finlanda au cerut Uniunii Europene să nu mai emită vize pentru cetățenii Rusiei.
Letonia și Estonia, primele țări care iau măsuri împotriva cetățenilor ruși
„Vizitarea Europei este un privilegiu, nu un drept al omului, a subliniat premierul estonian Kaja Kallas într-o postare făcută marți pe Twitter.
Kallas a amintit că zborurile dinspre Rusia spre Europa sunt oprite, ceea ce înseamnă că, atunci când țările Schengen eliberează vize, vecinii Rusiei poartă povara, deoarece Finlanda, Estonia și Letonia sunt singurele puncte de acces terestre.
Letonia a devenit săptămâna trecută prima țară europeană care a interzis intrarea cetățenilor ruși pe teritoriul său, o sancțiune încurajată de Ucraina.
Joi, Letonia a desemnat Rusia drept stat care sponsorizează terorismul, provocând furia Moscovei.
Urmărește ultimele evoluții din a 169-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.