Sari direct la conținut

Contraofensiva fulgerătoare dă peste cap planul Moscovei în regiunea Donețk / Greșeala "mortală" a lui Putin / Ucraina provoacă pierderi majore Rusiei și recucerește aproape toată regiunea Harkov

HotNews.ro
Militari ucraineni pe un blindat pe un drum din Siversk, regiunea Donetk, Foto: MIGUEL MEDINA / AFP / Profimedia
Militari ucraineni pe un blindat pe un drum din Siversk, regiunea Donetk, Foto: MIGUEL MEDINA / AFP / Profimedia

Recucerirea de către armata ucraineană a orașului Izium pune capăt planurilor Rusiei în regiunea Donețk, afirmă Institutul pentru Studiul Războiului în evaluarea de luni dimineață, care precizează că soldații ruși nu mai pot avansa spre Bakhmut sau Donețk dinspre nord.

Folosind HIMARS și alte arme occidentale, Ucraina a reușit să provoace pierderi operaționale majore Rusiei într-o contraofensivă rapidă și să recucerească cea mai mare parte a regiunii Harkov, se precizează în analiza făcută de Institutul pentru Studiul Războiului.

Angajarea de către Ucraina a sistemelor occidentale într-o campanie bine concepută și executată a generat succesul remarcabil al operațiunilor contraofensive din regiunea Harkov.

Recucerirea de către ucraineni a orașului Izium a pus capăt perspectivei ca Rusia să își poată atinge obiectivele pe care a spus că le are în regiunea Donețk, după ce a fost nevoită să se retragă de la Kiev.

Pierderea orașului Izium condamnă planul inițial al campaniei rusești din Donbas, iar avansurile rusești spre Bakhmut sau în jurul orașului Donețk nu pot fi decisive dacă vor avea loc.

Greșeala „mortală” a lui Putin

Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului, este puțin probabil ca Rusia să mai avanseze spre Bakhmut sau Donețk dinspre nord, orice avans spre aceste orașe și-a pierdut valoarea operațională reală.

Institutul pentru Studiul Războiului notează că contraofensiva din regiunea Herson continuă să facă progrese de-a lungul râului Nipru și afirmă că nu există niciun temei că acest contraatac să fie doar o simulare.

Presiunea ucraineană din regiunea Herson, combinată cu contraofensiva fulgerătoare din regiunea Harkov, îi pune în mare dificultate pe ruși, care nu au destulă forță de a forma o linie defensivă de-a lungul râului Oskil care să mențină granița regiunii Lugansk.

Președintele rus Vladimir Putin ar face o greșeală comună, dar mortală, prin faptul că nu ordonă întărirea liniei Lugansk, care compromite apărarea Hersonului și pun în stand by ofensiva rusească din jurul Bakhmut și în orașul Donețk, în timp ce ucrainenii ar putea beneficia de pe urma oricărui ordin pe care ar putea să îl dea liderul de la Kremlin.

Contraofensiva rapidă a ucrainenilor nu va pune capăt războiului, care se va extinde până în 2023, potrivit ISW, dar este clar că acum Ucraina a întors cursul războiului în favoarea sa.

–––––

Evenimentele de luni privind războiul din Ucraina sunt LIVE aici pe HotNews.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro