Sari direct la conținut

AUDIO Serghei Markov, fost consilier al lui Putin, a avertizat în direct Marea Britanie cu privire la un risc nuclear

HotNews.ro
Serghei Markov, Foto: Mikhail Metzel / TASS / Profimedia Images
Serghei Markov, Foto: Mikhail Metzel / TASS / Profimedia Images

Serghei Markov, un fost consilier apropiat al lui Vladimir Putin, a avertizat Londra cu privire la un risc nuclear, în direct la radioul BBC 4, potrivit News.ro. De asemenea, Markov a invocat că un război nuclear ar rezulta din ”comportamentul nebunesc al preşedintelui Statelor Unite, Joe Biden, şi al prim-miniştrilor Regatului Unit, Boris Johnson şi Liz Truss”, relatează AFP.

Serghei Markov a oferit asigurări că statele occidentale folosesc soldaţii ucraineni pentru a duce războiul contra Rusiei.

”Aş spune că Vladimir Putin v-a transmis că va fi dispus să folosească arme nucleare împotriva ţărilor occidentale, inclusiv arme nucleare împotriva Marii Britanii. Oraşele voastre vor fi vizate”, a declarat Markov la scurt timp după discursul preşedintelui rus.

Putin a afirmat că Moscova este pregătită să ”folosească toate armele pe care le are la dispoziţie”, inclusiv armele nucleare.

Serghei Markov a clarificat ulterior că Rusia nu a avut intenţia de a ”folosi arme nucleare tehnice împotriva ucrainenilor”.

”Sunt fraţii noştri”, a insistat el, adăugând că ” era clar că Rusia nu era în război cu Ucraina”.

”Ţările occidentale luptă cu forţele ruse folosind soldaţi ucraineni ca sclavi. A fost ideea principală a lui Putin”, a mai declarat oficialul rus, plasând astfel Ucraina drept un simplu intermediar al statelor occidentale.

Potrivit lui Markov, un război nuclear ar rezulta din ”comportamentul nebunesc al preşedintelui Statelor Unite, Joe Biden, şi al prim-miniştrilor Regatului Unit, Boris Johnson şi Liz Truss”, pe care îi vede principalii autori ai acestui război în Ucraina.

”Londonezii trebuie să înţeleagă că această ameninţare vine de la Liz Truss, care este agresorul”, a insistat el.

În ceea ce priveşte riscul pe care un război nuclear l-ar reprezenta pentru toţi cetăţenii, Markov a asigurat că Rusia ”nu a vrut să moară toată lumea”, dar că are posibilitatea ”să omoare mulţi oameni în ţările occidentale”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro