Sari direct la conținut

Cel mai loial aliat al lui Putin acuză Ucraina că încearcă să implice NATO în război

HotNews.ro
Lukașenko și Putin, Foto: Sergei Guneyev / AFP / Profimedia Images
Lukașenko și Putin, Foto: Sergei Guneyev / AFP / Profimedia Images

Preşedintele Belarus, Aleksandr Lukaşenko, a acuzat joi Ucraina că încearcă „să târască” cu orice preţ NATO în conflictul armat cu Rusia, a transmis agenţia oficială BELTA, preluată de EFE.

„Toate agenţiile forţelor de securitate remarcă o creştere a numărului de provocări în apropierea frontierei de stat. Ucraina, sub orice pretext, încearcă să târască trupele statelor membre ale NATO în conflict”, a susţinut Lukaşenko în cadrul unei reuniuni cu privire la situaţia politico-militară din proximitatea Belarus.

În opinia sa, o dovadă în acest sens o reprezintă căderea unei rachete pe teritoriul Poloniei, despre care iniţial Occidentul a crezut că este de provenienţă rusească, însă ulterior a exprimat opinia că dispozitivul ar fi putut fi lansat de Ucraina şi a căzut din greşeală pe teritoriul polonez.

Lukaşenko a insistat că Belarusul „a reuşit până acum să evite ca un adversar potenţial să folosească forţa militară împotriva ţării” sale.

Totuşi, liderul autocrat de la Minsk a cerut agenţiilor de apărare din Belarus să continue să monitorizeze constant orice indiciu privind o posibilă „pregătire a unei agresiuni directe împotriva ţării noastre”. (Sursă Agerpres)

Urmărește ultimele evoluții din a 281-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro