Sari direct la conținut

Rușii s-ar retrage din unele localități din regiunea Zaporojie – Statul Major Ucrainean

HotNews.ro
Centrala nucleară Zaporojie, Foto: Not supplied / WillWest News / Profimedia
Centrala nucleară Zaporojie, Foto: Not supplied / WillWest News / Profimedia

În zona ocupată a regiunii Zaporojie, rușii își retrag armata din unele localități, spune Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, relatează Ukrainska Pravda.

Astfel, potrivit informațiilor militare ucrainene, în zona ocupată a regiunii Zaporojie, rușii își retrag armata din orașul Pologi și două sate și le spune locuitorilor să se evacueze din Burceak.

„Conform informațiilor disponibile, trupele de ocupație ruse retrag unele unități și pregătesc evacuarea personalul administrațiilor de ocupație din așezările din teritoriul ocupat temporar al regiunii Zaporojie”, a spus joi Statul Major.

Astfel, unitățile cu sediul în departamentul local de poliție și una dintre instituțiile de învățământ au părăsit așezarea Mihailivka.

În așezările Pologi și Inzhenerne, ocupanții părăsesc casele în care au fost cazați și scot bunurile furate.

În așezarea Burceak, autoritățile de ocupație efectuează un recensământ pentru așa-numita evacuare voluntară a populației”.

Reamintim că și centrala nucleară din Zaporojie, cea mai mare din Europa, este ocupată de forțele rusești din martie și nu mai produce electricitate din septembrie, dar este în continuare condusă de personalul ucrainean pentru a o menține în siguranță.

Moscova a declarat în octombrie că a pus centrala sub controlul autorităților nucleare ruse, o măsură pe care Kievul o consideră ilegală.

Citește și:

„E un trădător”. Ucraina l-a demis pe inginerul care a fost pus șef la centrala Zaporojie

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro