Sari direct la conținut

Una dintre marile companii occidentale a anunțat o investiție rară în Ucraina

HotNews.ro
Fabrica Nestle din Rusia, Foto: Mikhail Japaridze / TASS / Profimedia
Fabrica Nestle din Rusia, Foto: Mikhail Japaridze / TASS / Profimedia

Grupul elveţian Nestle a anunţat luni că va investi 40 de milioane de franci elveţieni (42,88 milioane de dolari) într-o nouă unitate de producție în vestul Ucrainei, transmit Reuters și Agerpres.

Nestle este una dintre puţinele companii internaţionale care anunţă noi investiţii în Ucraina, de când Rusia a invadat ţara, în februarie 2022.

„Aceasta este o decizie importantă pentru Nestlé, luată într-un moment foarte dificil pentru ţară. Obiectivul îl reprezintă crearea unui hub alimentar şi culinar, asigurarea de locuri de muncă şi aprovizionarea clienţilor din Ucraina şi din întreaga Europă cu produse de înaltă calitate”, a afirmat Alessandro Zanelli, director general Nestlé pentru sud-estul Europei.

Invazia Rusiei a afectat semnificativ economia Ucrainei, care ar urma să înregistreze anul acesta un declin de 35%, conform previziunilor FMI.

Guvernul de la Kiev a anunțat pe 23 noiembrie că a ajuns la un acord preliminar cu Fondul Monetar Internațional care deschide calea pentru un sprijin de ordinul miliardelor de dolari.

Nestle, care are deja aproximativ 5.800 de angajaţi în Ucraina, intenţionează să angajeze încă 1.500 de persoane la noua unitate din oraşul Smolyhiv, în regiunea Volyn.

Noua unitate, care va aproviziona atât Ucraina cât şi Europa, va produce sosuri reci, condimente, supe şi mâncare instant.

Nestle a anunțat că se retrage din Rusia în data de 9 martie în semn de protest față de războiul de agresiune declanșat de Vladimir Putin.

Cel mai mare grup de produse alimentare ambalate din lume a hotărât sa ia aceeași decizie cu rivalii Procter & Gamble și Unilever. Însă Nestle a devenit ulterior ținta criticilor după ce nu și-a vândut afacerile din țara condusă de Vladimir Putin, ca alte companii occidentale.

Urmărește ultimele evoluții din a 292-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro