ONU: Numărul civililor uciși sau răniți în Ucraina se apropie de 18.000
Numărul de victime civile confirmate în Ucraina se apropie de 18.000, potrivit cifrelor publicate de Naţiunile Unite şi citate miercuri de DPA și Agerpres.
Biroul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului (UNHCR) a subliniat că bilanţul actual pentru ucraineni este „considerabil mai mare”, dar că obţinerea de date fiabile din zonele din prima linie este dificilă.
Din 24 februarie, când Moscova şi-a lansat invazia la scară largă, până în 26 decembrie, au fost înregistrate 17.831 de victime civile în ţară: 6.884 de morţi şi 10.947 de răniţi.
Printre cei ucişi se numără 429 de copii, a declarat agenţia ONU într-un comunicat difuzat marţi noapte.
„Majoritatea victimelor civile înregistrate s-au înregistrat ca urmare a folosirii de armament exploziv cu efecte pe o suprafaţă largă, inclusiv bombardamente ale artileriei grele, sisteme multiple de lansare de rachete, lovituri de rachete şi raiduri aeriene”, se arată în comunicat.
Zona cea mai afectată a fost Donbasul, care cuprinde regiunile estice Doneţk şi Lugansk.
Forţele ruse au bombardat fără discernământ zone populate, ucigând civili şi distrugând spitale, şcoli şi alte infrastructuri civile, a declarat anterior ONU. În ultimele luni, Moscova a vizat infrastructura de energie şi apă.