Sari direct la conținut

Estonia interzice oamenilor să treacă granița cu bidoane de benzină rusească

HotNews.ro
Bidoane cu carburant, Foto: Andrii Shevchuk / Alamy / Profimedia Images
Bidoane cu carburant, Foto: Andrii Shevchuk / Alamy / Profimedia Images

Estonia a introdus luni o interdicție de a cumpăra, importa și transporta produse petroliere rusești, inclusiv benzină transportată în bidoane, anunță TASS.

Măsura a fost anunțată de Piret Tinkus, șefa serviciului de interdicții și restricții din cadrul Consiliului Fiscal și Vamal al Estoniei.

„Din 6 februarie este interzisă cumpărarea, importarea și transportul de produse petroliere dacă acestea provin din Rusia”, a declarat aceasta.

„În lista mărfurilor interzise se numără și combustibilul folosit pentru mașini. Se estimează că astăzi, la trecerea pentru prima dată a graniței cu Estonia, aproximativ 80% dintre mașini au un recipient de zece litri de benzină, pe lângă un rezervor de combustibil plin”, a mai precizat Tinkus.

Ea a subliniat că un rezident al Uniunii Europene are dreptul de a cumpăra combustibil în Rusia, dacă este necesar pentru a-și finaliza călătoria și a se întoarce în blocul comunitar.

Estonia subliniază că oamenii nu au voie să treacă granița cu benzină rusească în bidoane

„Este interzisă aducerea în UE a combustibilului cumpărat în Rusia în canistre, deoarece acesta nu este considerat a satisface nevoile de bază precum încheierea unei călătorii”, a precizat însă oficialul eston.

Tinkus a mai subliniat că o astfel de interdicție se aplică în mod egal în țările baltice și Finlanda.

Ea a precizat de asemenea că golirea manuală a rezervorului imediat după trecerea în Finlanda pentru a face apoi din nou plinul în Rusia poate fi considerată o încălcare a legii, indiferent dacă benzina rusească este vândută sau este pentru uz propriu.

Potrivit oficialului eston, golirea rezervorului este permisă numai în scopul reparării mașinii și dacă benzina este ulterior pompată înapoi.

Măsura anunțată de Estonia vine după ce embargoul impus de UE asupra importului de produse petroliere ruseşti pe cale maritimă a intrat în vigoare duminică.

Măsura a fost convenită de către statele membre ale Uniunii Europene încă din luna iunie a anului trecut.

Urmărește ultimele evoluții din a 348-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro