La Kiev, sute de persoane le-au adus un ultim omagiu „sabotorilor” uciși în Rusia
Câteva sute de persoane au participat marți, la Kiev, la funeraliile unor luptători voluntari uciși în timpul unei misiuni de „sabotaj” în Rusia, în contextul în care în ultimele luni au fost raportate mai multe atacuri de-a lungul frontierelor rusești, potrivit AFP.
Persoanele în doliu, dintre care multe purtau ținute kaki și aveau fețele acoperite, au participat la funeraliile ținute la Mănăstirea Sfântul Mihail pentru cei patru bărbați uciși în decembrie în regiunea Briansk, situată la granița de vest a Rusiei cu Ucraina.
FSB, serviciile de securitate ale Rusiei, anunțase că i-a ucis pe bărbați, spunând că aceștia erau înarmați cu arme și explozibili. Presa rusă a declarat că trupurile lor au fost returnate luna aceasta.
Sicriele celor patru luptători erau acoperite cu steagul batalionului naționalist „Bratstvo” (Frăția), bazat pe un partid politic cu același nume.
Ei făceau parte din „unul dintre grupurile de recunoaștere și sabotaj ale Bratstvo care participă la misiuni în spatele liniilor inamice, atât în teritoriile ocupate (…), cât și pe teritoriul rusesc”, a declarat pentru AFP liderul partidului, Dmitro Kortcinski, la ieșirea din biserică.
Ei au fost uciși într-unul dintre aceste raiduri.
Potrivit lui Dmitro Kortcinski, batalionul acționează „pe propriul risc” atunci când operează în Rusia și nu se coordonează cu forțele armate ucrainene.
După ceremonia religioasă, mulțimea le-a adus un ultim omagiu celor patru bărbați – Iuri Gorovets, 34 de ani, Maksim Mihailov, 32 de ani, Taras Karpiouk, 34 de ani, și Bogdan Liagov, 19 ani – în Piața Independenței din inima Kievului.
Urmărește ultimele evoluții din a 377-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.