Sari direct la conținut

Scandal în opoziția rusă. Un aliat al lui Navalnîi și-a dat demisia după ce a făcut apel la UE să ridice sancțiunile impuse unui oligarh rus

HotNews.ro
Leonid Volkov, Foto: Simone Kuhlmey/Pacific Press / Shutterstock Editorial / Profimedia
Leonid Volkov, Foto: Simone Kuhlmey/Pacific Press / Shutterstock Editorial / Profimedia

Leonid Volkov, un consilier de top al politicianului rus de opoziție, Alexei Navalnîi, a declarat joi că își dă demisia din conducerea Fundației Anticorupție după ce a cerut Uniunii Europene să ridice sancțiunile împotriva unuia dintre cei mai bogați oameni din Rusia, relatează Reuters.

Scandalul a izbucnit după ce proeminentul jurnalist Alexei Venediktov, pe care echipa lui Navalnîi l-a acuzat că este o marionetă a Kremlinului, a divulgat în februarie o scrisoare cu semnăturile lui Volkov și ale altor persoane din opoziție care cer UE să ridice sancțiunile împotriva oligarhului Mihail Fridman și a asociaților din imperiului Alfa-Group.

Volkov a spus că semnătura sa de pe acel document a fost photoshopată, dar a dezvăluit că a trimis o scrisoare similară șefului politicii externe al UE, Josep Borrell, în octombrie anul trecut.

„Această scrisoare a fost o mare greșeală politică”, a spus Volkov, adăugând că și-a depășit atribuțiile și și-a dezamăgit colegii.

Ce spunea scrisoarea lui Volkov către Borrell

În scrisoarea din octombrie, Volkov a îndemnat UE să mărească semnificativ numărul de ruși vizați de sancțiuni, dar și să faciliteze ridicarea sancțiunilor în cazul în care aceștia condamnă public războiul din Ucraina și se dezic de Putin.

El a susținut în special eliminarea sancțiunilor împotriva lui Fridman, născut în Ucraina, numindu-l un liberal care s-a distanțat întotdeauna de Putin.

Fridman a stat în umbră de când Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie 2022, dar a spus la începutul conflictului că acesta va dăuna ambelor națiuni și a cerut încetarea luptei.

Poziția lui Volkov a devenit incomodă când Venediktov a divulgat că Volkov a făcut lobby în secret în numele unuia dintre cei mai importanți „oligarhi” din Rusia.

Într-o serie de tweet-uri, Volkov a spus că a greșit crezând că abordarea sa ar putea „declanșa o reacție în lanț de condamnări publice ale războiului și o scindare a elitelor ruse”.

El a spus că, prin urmare, a decis să-și „oprească” activitatea publică ca președinte al Fundației Anticorupție fondată de Navalnîi. El a spus că își va întâlni în curând colegii și va decide dacă și cum ar putea continua să lucreze împreună.

Mai multe persoane din opoziție au luat cuvântul în apărarea lui Volkov joi.

„Nu plecaţi în umbră. Nu le daţi lui Venediktov şi lui Putin un pretext pentru astfel de bucurii”, l-a îndemnat Ksenia Thorstrom, consilier municipal în Sankt Petersburg.

Mai multe personalităţi importante din opoziţie au fugit din Rusia de când Navalnîi a fost încarcerat în 2021. Navalnîi, guvernele occidentale şi grupurile pentru drepturile omului spun că detenţia sa este nejustificată şi au fost acuzaţii inventate pentru a-l reduce la tăcere.

Stabilit acum în Lituania, Volkov apare frecvent pe un canal YouTube al lui Navalnîi care a publicat numeroase investigaţii privind corupţia din Rusia şi a denunţat războiul din Ucraina. Nu se ştie însă unde se află în prezent Fridman.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro