Sari direct la conținut

Moscova se pregăteşte să pedepsească trădarea cu închisoare pe viaţă

HotNews.ro
Duma de Stat a Rusiei, Foto: Alexander Astafyev / Sputnik / Profimedia
Duma de Stat a Rusiei, Foto: Alexander Astafyev / Sputnik / Profimedia

Un proiect pentru amendarea legislaţiei penale astfel încât trădarea să fie pedepsită cu închisoare pe viaţă a fost introdus în Duma de Stat a Rusiei, camera inferioară a parlamentului rus, informează agenţia de stat TASS, care îl citează pe Vasili Piskarev, preşedintele Comisiei parlamentare pentru securitate şi combaterea corupţiei.

Această comisie investighează, între altele, organizaţiile neguvernamentale, structurile civile şi asociaţiile publice din „ţările neprietenoase”, relatează News.ro.

Amendamentele la Codul penal rus privind pedeapsa cu închisoarea pe viaţă pentru trădare au fost introduse în Duma de Stat, a anunţat vineri Vasili Piskarev. „Propunem să stabilim pedeapsa cu închisoarea pe viaţă pentru trădare”, a scris el pe canalul său de Telegram.

Deputatul a subliniat că amendamentele privind majorarea pragului pedepsei prevăd şi ca sentinţa să fie executată în instituţii cu regim special de detenţie, iar dreptul la eliberare condiţionată a celor condamnaţi pe viaţă să nu fie acordat mai devreme de executarea a cel puţin 25 de ani, cu condiţia unui comportament exemplar.

„Sper că amendamentele pe care le-am propus vor fi examinate de Duma de Stat şi susţinute de deputaţi în viitorul apropiat.Ele au fost pregătite pentru proiectul de lege deja adoptat în prima lectură, ceea ce va face posibilă examinarea lor promptă”, a precizat deputatul.

Piskarev a mai spus că Duma a introdus amendamente şi pentru înăsprirea răspunderii penale pentru terorism.

Cazul opozantului Vladimir Kara-Murza

Politicianul de opoziţie Vladimir Kara-Murza este judecat într-un proces cu uşile închise pentru acuzaţii care includ trădare. Bărbatul de 41 de ani este una dintre puţinele personalităţi proeminente din opoziţie care au rămas în Rusia şi au continuat să se exprime împotriva preşedintelui Vladimir Putin după ce armata rusă a invadat Ucraina în februarie 2022.

Kara-Murza a fost arestat în urmă cu un an, fiind acuzat de răspândirea de informaţii false despre forţele armate şi declarat „agent străin”, un termen cu conotaţii de spionaj pe care autorităţile ruse l-au aplicat numeroşilor activişti şi jurnalişti. În octombrie, avocatul său a declarat că este anchetat şi pentru trădare de patrie în legătură cu trei discursuri publice, o acuzaţie care este pasibilă, conform actualului cod penal, de o pedeapsă maximă de 20 de ani. Unul dintre discursurile pentru care este acuzat de trădare a fost ţinut în faţa Camerei Reprezentanţilor din Arizona, iar Kara-Murza a spus că Putin bombardează case, spitale şi şcoli ucrainene.

Joi, procurorii ceruseră în cazul său 25 de ani de închisoare. Cu câteva ore înainte, canalul american de ştiri CNN difuzase un interviu în cursul căruia Kara-Murza a declarat că Rusia este condusă de „un regim de criminali”.

Kara-Murza este, de asemenea, acuzat de legături cu o „organizaţie indezirabilă”, fiind vorba de două grupuri de opoziţie cu sediul în străinătate.

Într-o declaraţie transmisă la 13 martie, el a afirmat că va lupta împotriva tuturor acuzaţiilor, spunând că acestea sunt de fapt o „răzbunare politică”. El a invocat practicile folosită de poliţia secretă NKVD a lui Stalin în anii 1930, când bunicul lui Kara-Murza a fost trimis într-un lagăr din Orientul Îndepărtat al Rusiei, relatează Reuters.

Vladimir Kara-Murza (Foto: Robin Utrecht / Shutterstock Editorial / Profimedia)

Kara-Murza deţine atât cetăţenie britanică, cât şi rusă, şi a fost unul dintre cei care a purtat sicriul la funeraliile senatorului american John McCain în 2018. A fost un colaborator apropiat al liderului opoziţiei ruse Boris Nemţov, care a fost împuşcat mortal în centrul Moscovei în 2015.

Avocatul lui Kara-Murza, Maria Eismont, a declarat reporterilor, în comentarii difuzate de postul online SOTA, că procesul a avansat spre etapele finale mai rapid decât se aştepta. Ea a mai spus că clientul său a pierdut peste 17 kg în detenţie.

Avocaţii lui Kara-Murza declaraseră anterior că acesta suferă de polineuropatie, o afecţiune nervoasă rezultată în urma a două presupuse otrăviri care l-au făcut să intre în comă în 2015 şi 2017. Autorităţile ruse au negat acuzaţiile sale potrivit cărora serviciile de securitate ar fi fost responsabile pentru ambele incidente.

___

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro