Scandalul documentelor scurse. SUA au spionat un aliat-cheie care nu vrea să furnizeze armament Ucrainei
Scandalul documentelor secrete scurse de la Pentagon are ecouri puternice în Coreea de Sud, considerată un important aliat al SUA, după ce informațiile scurse arată că CIA ar fi spionat Seulul, care era îngrijorat că obuzele vândute Washingtonului ar putea ajunge în Ucraina, încâlcând, astfel, politica țării.
Coreea de Sud este la curent cu informațiile apărute în presă privind scurgerea mai multor documente militare americane clasificate și intenționează să discute cu SUA „problemele ridicate” ca urmare a scurgerii, a declarat un oficial prezidențial sud-coreean, scrie Reuters.
Mai multe documente militare americane clasificate, vechi de o lună, au fost postate recent pe rețelele de socializare, oferind o imagine parțială a războiului din Ucraina, au declarat vineri trei oficiali americani pentru Reuters, adăugând că Rusia sau elemente pro-ruse se află probabil în spatele scurgerii de informații.
Cu toate acestea, mai mulți experți și oficiali americani cred că există posibilitatea ca cineva din SUA să fie sursa.
Reuters nu a reușit să verifice autenticitatea documentelor. Departamentul de Justiție al SUA a declarat că investighează scurgerea de informații.
CIA a spionat Seulul
Unul dintre documente, obținut de Reuters, prezintă detalii despre discuții interne între înalți oficiali sud-coreeni de rang înalt despre presiunile exercitate de SUA asupra Seulului pentru a ajuta la furnizarea de arme Ucrainei și despre politica sa de a nu face acest lucru.
Agenți CIA ar fi monitorizat o discuție internă despre îngrijorarea că proiectilele de artilerie pe care Coreea de Sud plănuia să le vândă SUA ar putea ajunge în cele din urmă în Ucraina, potrivit agenției de știri Yonhap, citată de The Guardian.
Documentul, care nu pare să fie datat, arată că Coreea de Sud, unul dintre cei mai importanți aliați ai SUA, a fost de acord să vândă obuze pentru a ajuta Washingtonul să-și refacă stocurile, insistând că „utilizatorul final” ar trebui să fie armata americană.
Coreea de Sud a sprijinit sancțiunile internaționale împotriva Rusiei și a oferit ajutor neletal Kievului, dar nu a trimis arme.
În ciuda faptului că este un exportator important de arme, Seulul are o politică de lungă durată de a nu vinde arme țărilor aflate în război, o poziție care a dus la acuzații potrivit cărora Sudul vrea să evite antagonizarea Rusiei, de al cărei sprijin are nevoie pentru a face presiuni asupra Coreei de Nord să renunțe la armele sale nucleare.
Vânzările de arme ale Seulului au crescut
Deși a ezitat să înarmeze Ucraina, vânzările de arme ale Seulului au crescut cu 140%, ajungând la un nivel record de 17,3 miliarde de dolari anul trecut, potrivit Ministerului Apărării, notează The Guardian.
În prezent, al optulea cel mai mare exportator de arme din lume, Coreea de Sud își propune să ajungă în primele patru locuri până în 2027.
Oficialul prezidențial sud-coreean a refuzat să răspundă la întrebările reporterilor despre spionajul american sau să confirme orice detalii din documentele scurse.
Întrebat dacă Coreea de Sud intenționează să ceară explicații din partea Statelor Unite, oficialul, care a refuzat să fie identificat, a declarat că guvernul va analiza și cazurile care implică alte țări.
Coreea de Sud, importante contracte cu o țară membră NATO
Coreea de Sud a semnat contracte importante de furnizare a sute de tancuri, avioane și alte arme pentru Polonia, țară membră NATO, de când Rusia a invadat Ucraina.
Însă președintele Yoon Suk Yeol a declarat că o lege sud-coreeană care interzice furnizarea de arme către țări implicate în conflicte face dificilă trimiterea de arme în Ucraina.
Oficialul sud-coreean a declarat că nu a existat nicio schimbare în politica Coreei de Sud.
Opoziția cere o investigație
Principalul partid de opoziție din Coreea de Sud a îndemnat guvernul să verifice documentele Pentagonului, care includ afirmații potrivit cărora SUA ar fi încercat să spioneze oficiali de rang înalt din Seul în legătură cu vânzările de arme.
„Dacă raportul este adevărat, ar fi o acțiune care nu poate fi niciodată acceptabilă între aliați de 70 de ani și o încălcare a suveranității și un joc diplomatic murdar care rupe frontal încrederea bilaterală”, a declarat liiderul Partidului Democrat, Park Hong-keun referindu-se la articolul din New York Times care a relatat despre presupusul spionaj american.
Aproximativ 28.500 de soldați americani sunt staționați în Coreea de Sud ca mijloc de descurajare împotriva Coreei de Nord, înarmată nuclear, în timp ce forțele din SUA și Coreea de Sud desfășoară în mod regulat exerciții militare comune.
Park a cerut Adunării Naționale sud-coreene să convoace reuniuni ale comisiilor pentru afaceri externe, informații și apărare pentru a analiza afirmațiile neverificate, adăugând că Washingtonul ar trebui să prezinte „scuze politicoase” dacă se va dovedi că acestea sunt adevărate, potrivit Yonhap.
Pe același subiect:
- Mossadul ar fi încurajat protestele antiguvernamentale din Israel, potrivit scurgerilor de documente secrete americane / Guvernul israelian respinge informaţia
- Washington Post: Documente de război scurse în presă arată că Grupul Wagner a încercat să cumpere arme din Turcia
- New York Times continuă seria dezvăluirilor: Documentele scurse arată că SUA au spionat masiv armata rusă. Serviciile de informaţii americane ascultă şi aliaţi importanţi
- Rusia pare a fi autoarea scurgerii documentelor Pentagonului despre războiul din Ucraina, afirmă oficiali americani
- Ucraina ia în considerare măsuri pentru a preveni scurgerile de informații militare
- Reacția Kievului după ce documente secrete despre contraofensiva ucraineană circulă pe internet
___
Urmărește ultimele evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro