Sari direct la conținut

Cum și-a făcut unul dintre cei mai sancționați ruși firmă în Marea Britanie / Decorat de Putin

HotNews.ro

O firmă din Marea Britanie ar fi fost înregistrată prin interpuși pe numele unui oficial rus, Volodimir Saldo, la cinci luni după ce numele acestuia a fost adăugat pe o listă de sancțiuni, potrivit The Guardian.

Saldo a lucrat în numele Rusiei în regiunea ocupată Herson, unde a devenit șeful administrației regionale de ocupație. De asemenea, el s-a întâlnit cu Vladimir Putin și a primit distincții de stat rusești.

Războiul total al Rusiei în Ucraina durează de mai bine de un an, însă „propunerile care ar transforma în infracțiune înființarea de companii în Marea Britanie de către persoanele supuse sancțiunilor nu au devenit încă lege”, potrivit Guardian.

Activele lui Saldo în Marea Britanie au fost înghețate în iunie 2022 și are interdicție de a intra în țară.

Oficialii britanici au declarat că acesta este vinovat de „promovarea unor politici și acțiuni care destabilizează Ucraina și subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea sau independența Ucrainei”.

În ciuda acestui fapt, The Guardian a scris că a găsit o companie al cărei proprietar Saldo figurează din noiembrie ca fiind înregistrat într-un bloc de birouri din cartierul Hatton Garden din centrul Londrei.

Un reprezentant al proprietății a declarat atunci pentru The Guardian că societatea nu are nicio legătură cu proprietatea și abia cinci luni mai târziu adresa a fost modificată într-un dosar public.

Cu toate acestea, compania, Grainholding Ltd., este aparent încă listată ca o companie activă.

Documentele companiei arată că Grainholding Ltd. deține un capital de peste 1,2 milioane de dolari, din care jumătate ar fi deținut de Saldo.

Potrivit Agenției Naționale de Prevenire a Corupției din Ucraina, Saldo a fost sancționat nu doar de Marea Britanie, ci și de Ucraina, SUA, Uniunea Europeană, Canada, Elveția, Japonia și Noua Zeelandă după începerea invaziei pe scară largă a Rusiei, citează Kyiv Independent.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro