La cât s-ar ridica pierderea rușilor în explozia de la centrul de comandă al Flotei Ruse din Crimeea / Ce spune Ucraina, care susține că a „fost pedeapsa lui Dumnezeu”, și ce susțin rușii
Un incendiu la un depozit de combustibil din orașul Sevastopol din Crimeea, cauzat de o lovitură cu drone, a fost stins complet, a declarat sâmbătă guvernatorul instalat de Moscova în Sevastopol, Mihail Razvozhaev. În timp ce ucrainenii spun că au fost distruse 10 rezervoare, rușii spun că au fost mult mai putine.
Un oficial al serviciilor secrete militare ucrainene a declarat sâmbătă că peste 10 rezervoare cu produse petroliere cu o capacitate de aproximativ 40.000 de tone – şi care erau destinate flotei ruse de la Marea Neagră – au fost distruse în explozia de pe 29 aprilie din portul Sevastopol ocupat de ruși, a informat RBC Ucraina, relatează Reuters.
An oil depot is on fire in Sevastopol after being hit by a drone in the early morning. pic.twitter.com/ll8zY2v8a2
— Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) April 29, 2023
Oficialul, Andrii Iusov, nu a spus că Ucraina ar fi fost responsabilă pentru explozie în comentariile sale către RBC, în schimb a descris explozia drept o „pedeapsă a lui Dumnezeu” pentru atacurile rusești de vineri care au ucis cel puțin 25 de oameni.
Rușii susțin că au ars patru rezervoare
Incendiul care a izbucnit la o instalație de depozitare a combustibilului din orașul portuar Sevastopol din Crimeea la primele ore ale zilei de sâmbătă a fost în mare măsură controlat, a declarat guvernatorul instalat de Moscova în Sevastopol, Mihail Razvozhaev, într-o actualizare pe Telegram, potrivit CNN.
Sâmbătă devreme, Razvozhaev a spus că rapoartele indicau că incendiul a fost cauzat de un atac cu dronă.
Razvozhaev a mai spus că incendiul s-a extins pe o suprafață de 1.000 de metri pătrați și că încă se stabilesc detalii privind victime și pagube.
Nimeni nu a fost rănit în incendiu, potrivit guvernatorului.
„Cele patru rezervoare de combustibil care au fost lovite sunt practic arse deja”, a spus el într-un videoclip anterior.
Razvozhaev a spus că incendiul nu va avea un efect asupra aprovizionării cu combustibil în Sevastopol, iar rezervele nu au fost folosite pentru furnizarea de combustibil la benzinării.
Experții au examinat site-ul și „a devenit clar că doar o dronă a putut ajunge în rezervorul de combustibil”, a spus Mihail Razvozhaev în aplicația de mesagerie Telegram. O altă dronă a fost doborâtă, epava ei găsită pe țărm, lângă terminal, a adăugat el.
Incendiul din Sevastopol, o pedeapsă a lui Dumnezeu pentru oamenii uciși de ruși în Uman și Donețk
La primele ore ale dimineții de vineri Rusia a lansat primul val major de lovituri cu rachete de croazieră împotriva Ucrainei de la începutul lunii martie 2023.
Deși Ucraina a doborât majoritatea rachetelor, cel puțin 25 de civili au fost uciși.
Raidul cu rachete şi drone asupra Ucrainei efectuat de Rusia vineri dimineață a avut ca ţintă unităţile de rezervă ale armatei ucrainene, pentru a le împiedica deplasarea spre linia frontului, având în vedere contraofensiva pe care o pregăteşte armata ucraineană, a declarat Ministerul rus al Apărării, citat de Reuters.
„În cursul nopţii, Forţele Aeriene Ruse au efectuat un raid cu rachete folosind arme de înaltă precizie cu rază lungă de acţiune care au ţintit bazele de desfăşurare temporară a unităţilor de rezervă ale armatei ucrainene”, a precizat la un briefing de presă purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov, notează Agerpres.
„Obiectivul raidului a fost atins. Toate obiectivele desemnate au fost lovite. Înaintarea rezervelor inamicului spre zona de luptă a fost zădărnicită”, a susţinut oficialul rus.
De partea sa, armata ucraineană susţine că a doborât 21 dintr-un total de 23 de rachete de tipul X-101/X-555 şi două drone. Rachetele au fost lansate în jurul orei 04:00 de bombardiere strategice Tu-95 din zona Mării Caspice.
Administraţia militară din Kiev a anunţat că 11 rachete de croazieră ruseşti şi două drone au fost doborâte deasupra capitalei, fără a produce victime sau distrugeri notabile.