Sari direct la conținut

„Nu e prima dată când pretind că ne-au interceptat rachetele”. Cum neagă Moscova doborârea unei rachete hipersonice rusești Kinjal în Ucraina

HotNews.ro
Ucrainenii au doborât racheta Kinjal despre care rușii susțineau că e „de neoprit”, Foto: east2west news / WillWest News / Profimedia
Ucrainenii au doborât racheta Kinjal despre care rușii susțineau că e „de neoprit”, Foto: east2west news / WillWest News / Profimedia

Ministerul Apărării din Rusia a negat joi doborârea unei rachete hipersonice Kinjal, anunţată la începutul lunii mai, în Ucraina, şi a susținut că sistemele antirachetă occidentale nu sunt capabile să oprească acest tip de proiectil, transmit EFE și Agerpres.

Un oficial de rang înalt din Ministerul Apărării a declarat pentru mai multe instituţii media ruseşti că ştirea doborârii unei Kinjal de către Ucraina a fost o „minciună” şi o „încercare de a prezenta dorinţele drept o realitate”.

„Problema este că viteza unei rachete Kinjal depăşeşte limitele sistemelor antirachetă furnizate de Occident regimului de la Kiev, inclusiv Patriot”, a afirmat acesta.

Potrivit reprezentantului militar, „racheta Kinjal efectuează o manevră antirachetă pe ultima parte a zborului său care include o apropiere practic verticală de ţintă, ceea ce exclude interceptarea de către sistemele de rachete antiaeriene”.

„Nu este prima dată când pretind că ne-au interceptat rachetele. Numărul de interceptări este de două sau trei ori mai mare decât lansările noastre”, a spus el.

Reprezentantul Ministerului rus al Apărării a mai susținut și că e vorba despre necesitatea părţii ucrainene de „a justifica folosirea excesivă a rachetelor sistemelor occidentale de apărare antiaeriană” şi de a obţine o cantitate mai mare din acestea.

Anterior, comandantul forţelor aeriene ale Ucrainei, Mikola Oleşciuk, a afirmat că apărarea antiaeriană ucraineană a doborât o rachetă rusească Kinjal („Pumnal”), pe 4 mai, cu sistemul american Patriot, o informaţie confirmată ulterior de purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Patrick S. Ryder.

Citește pe acest subiect:

Rachetele hipersonice, mândria lui Vladimir Putin

Președintele rus Vladimir Putin a subliniat în repetate rânduri că investește în rachete hipersonice și că acestea ar fi „invincibile”, dar ce sunt ele mai exact?

Moscova susține că aceste rachete zboară la viteze excepțional de mari – viteze Mach 10 sau 12.000 km pe oră – și că, combinate cu manevrabilitate, este extrem de dificil sau imposibil de interceptat.

„Racheta hipersonică are o capacitate de penetrare și o putere distructivă mai mare datorită vitezei sale foarte mari”, explică analistul militar Vassili Kachine.

Statisticile sunt impresionante: potrivit oficialilor ruși, Kinjal este capabilă să atingă ținte la o rază de peste 2.000 km.

Unii experți militari occidentali cred totuși că Rusia ar putea exagera capacitățile armelor lor hipersonice aer-sol.

Putin s-a lăudat în decembrie anul trecut că Rusia conduce lumea în ceea ce privește rachetele hipersonice, care sunt greu de urmărit deoarece pot schimba direcția în timpul zborului.

___

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro