Anchetă la Kiev după atacul rusesc mortal din timpul nopții. Un adăpost aerian era închis și trei persoane au murit
Este anchetă la Kiev după ce trei persoane au încercat să intre într-un adăpost aerian, dar acesta era încuiat. O fetiță, mama ei și o altă femeie au fost ucise joi în timpul atacului cu rachete rusești asupra Kievului, notează Reuters.
Forțele aeriene ucrainene au declarat că apărarea aeriană a doborât toate cele 10 rachete balistice și de croazieră Iskander lansate de Rusia în cel de-al 18-lea atac asupra capitalei de la începutul lunii mai.
Dar primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat că trei școli, o grădiniță, șase clădiri rezidențiale și o secție de poliție au fost avariate. El nu a precizat care au fost principalele ținte ale atacului, dar Ministerul ucrainean al Energiei a declarat că nicio instalație energetică nu a fost lovită.
Poliția a declarat că trei persoane au fost ucise, inclusiv o fetiță de nouă ani și mama acesteia, și a deschis o anchetă penală cu privire la evenimentele din apropierea unei clinici medicale din cartierul Desnyanskyi.
„Trei persoane, dintre care un copil, au murit în apropierea clinicii noaptea trecută”, a declarat Klitschko.
„Un fragment de rachetă a căzut lângă intrarea în clinică la patru minute după ce a fost anunțată alerta aeriană. Iar oamenii s-au îndreptat spre adăpost”.
Adăpostul aerian era închis
Martorii au declarat că oamenii nu au putut intra în adăpost deoarece acesta era închis.
„A sunat alerta aeriană. Soția mea a luat-o pe fiica noastră și au fugit la intrarea de aici”, a declarat pentru Reuters Yaroslav Ryabchuk, un bărbat din cartierul Desnyanskyi.
„Intrarea era închisă, erau deja poate între cinci și zece femei cu copii. Nimeni nu le-a deschis. Au bătut destul de tare”.
„Au încercat să intre în adăpost, nimeni nu le-a deschis. Soția mea a murit”, a spus el.
Rusia neagă că vizează civili sau că a comis crime de război, dar forțele sale au provocat distrugeri în orașele ucrainene și au lovit în mod repetat zone rezidențiale de la invazia sa la scară largă din 24 februarie 2022.
Rusia a intensificat atacurile cu rachete și drone asupra capitalei ucrainene, în timp ce Kievul se pregătește să lanseze o contraofensivă.
Rusia afirmă că bombardamentele ucrainene asupra zonelor de frontieră au crescut în ultimele săptămâni, în timp ce Kievul își pregătește contraatacul.
Urmărește ultimele evoluții din a 463-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.