„A avut loc o explozie”: Norvegienii au depistat activitate seismică la distrugerea barajului Kahovka
NORSAR, organismul norvegian de monitorizare a interzicerii testelor nucleare, a declarat că semnalele seismice indică faptul că a avut loc o explozie la barajul Nova Kahovka la ora 02:54 AM pe 6 iunie, ceea ce înseamnă că este foarte probabil ca o acțiune cinetică să fi fost folosită pentru a prăbuși barajul, potrivit War Translated.
Magnitudinea estimată este între 1 și 2.
Norway’s nuclear test-ban monitor NORSAR says seismic signals indicate that there was an explosion at the Nova Kakhovka Dam at 02:54 AM on June 6, meaning kinetic action was highly likely used to bring the dam down.
Magnitude estimated between 1 and 2.https://t.co/CpSSWIaqRC pic.twitter.com/QYEPL8LWEF
— Faytuks News Δ (@Faytuks) June 8, 2023
„Datele de la stațiile seismice regionale arată semnale clare marți, 6 iunie, la ora locală 2:54 (01:54, ora Norvegiei). Ora și locația (poziția 46.7776, 33.37) coincid cu rapoartele din mass-media despre prăbușirea barajului Kahovka. Semnalele indică faptul că a avut loc o explozie.”, scrie Norsar.
Ucraina a acuzat Rusia, care controlează instalația de la invazia din februarie 2022, că a aruncat în aer barajul.
La rândul său, Rusia a acuzat Ucraina că a distrus barajul pentru a acoperi „insuccesul” de pe câmpul de luptă.
Imagini din dronă publicate de The Guardian arată amploarea dezastrului provocat de spargerea barajului hidrocentralei Kakhovka de peste râul Nipru, din regiunea ucraineană Herson, care a dus la inundarea unor localități întregi.
Inundații în orașul Herson după distrugerea barajului Nova KhakovkaFoto: Evgeniy Maloletka / AP / Profimedia
Amintim că barajul hidrolectric Nova Kakhovka, construit în 1965 și crucial pentru infrastructura energetică a Ucrainei, s-a prăbușit marți dimineață. Șuvoaie de apă au inundat sate și orașe, ducând la evacuarea a mii de oameni, precum și câmpuri întregi.
___