Sari direct la conținut

VIDEO Cum au modificat ucrainenii tancurile Leopard 2 primite din Occident / Celebrul Oryx a găsit imediat un nume pentru noul model

HotNews.ro
Tanc Leopard 2A4 modificat de ucraineni, Foto: Captura Twitter
Tanc Leopard 2A4 modificat de ucraineni, Foto: Captura Twitter

Imagini apărute online arată că armata ucraineană a montat protecții suplimentare pe prețioasele tancuri Leopard 2 de fabricație germană primite de la aliații occidentali.

Un clip postat pe rețelele de socializare arată un Leopard 2 (varianta A4) cu o imagine vizibil schimbată, acesta fiind acoperit în mare parte de blocuri de armură reactivă (ERA) Kontakt-1 și de alte feluri de protecție, inclusiv unele din cauciuc.

Kontakt-1 este un tip de armură reactivă ce a început să fie dezvoltată în epoca sovietică ce constă în „cărămizi” alcătuite din explozibil de tip plastic pus între două panouri de oțel, menit să atenueze loviturile inamice asupra blindatului pe care îl protejează.

După cum remarcă și contul de Twitter care a postat filmarea, instalarea protecțiilor suplimentare pare să fie făcută serios, nu o improvizație artizanală.

Celebrul Oryx a găsit imediat un nume pentru noul model

Cunoscutul cont de Twitter Oryx, care monitorizează armamentul folosit de ruși și ucraineni, a reacționat rapid, găsind un nume nou pentru această variantă de Leopard 2.

El l-a denumit Leopard 2A4V, explicând că a adăugat V la litera modelului exact de la cuvântul „Vzryvnoi”, care înseamnă explozibil.

Imediat a făcut și o actualizare pe una din celebrele sale liste, mai exact pe cea cu modelele de echipamente militare grele ale armatei ucrainene care nu au fost distruse de armata rusă.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro