LIVE Război în Ucraina, ziua 503: Ce au decis liderii NATO în prima zi a summitului de la Vilnius / Rusia susține că a avansat 1,5 km în Est / Un înalt general rus ar fi fost ucis lângă Berdiansk / Franța trimite Ucrainei rachete SCALP
„Ne aflăm într-un moment istoric, înaintea unui summit care va fi istoric”, a declarat marți dimineață secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, înaintea summitului de două zile al Alianței ce va avea loc la Vilnius. Rusia a lansat un atac aerian asupra Kievului în primele ore ale zilei de marți, cu doar câteva ore înainte de începerea summitului NATO din Lituania. Potrivit informațiilor preliminare, sistemele de apărare aeriană au doborât toate dronele Shahed lansate de Rusia. Liderii celor 31 de țări NATO se reunesc la Vilnius pentru a trimite un mesaj de susținere către Ucraina, care desfășoară o contraofensivă dificilă și așteaptă angajamente privind viitoarea aderare.
SINTEZA ZILEI
- Ce au decis liderii NATO în prima zi a summitului de la Vilnius – comunicatul oficial. „Cele mai cuprinzătoare planuri de apărare de la sfârşitul Războiului Rece”
- Aderarea Ucrainei la NATO acum ar putea însemna „apariția celui de-al treilea război mondial”, a declarat fostul secretar general adjunct al alianței. Rose Gottemoeller a declarat pentru Sky News că președintele american Joe Biden a avut „dreptate” când a spus că Kievul nu este pregătit să devină membru NATO, deoarece acest lucru ar putea însemna „un război general în Europa”.
- Aderarea Ucrainei va face NATO „mai puternică”, afirmă Zelenski la Vilnius. „Suntem împreună pentru a ne apăra libertatea”, a proclamat Volodimir Zelenski din Piaţa Lukiskiu din Vilnius. El a spus că crede într-o „NATO care nu ezită, nu pierde timpul şi nu se uită înapoi la un agresor”, potrivit BBC.
- Analiză: Alianţa Nord-Atlantică va avea în curând 32 de membri, inclusiv toate ţările nordice, de la Islanda la Finlanda, ceea ce înseamnă că Marea Baltică va deveni în curând un „lac NATO”.
- Mișcările de contraofensivă ale Ucrainei ar putea „amenința în mod credibil” stăpânirea Rusiei asupra Bahmut, au declarat analiștii militari ai ISW.
- Analiză Reuters: Turcia se îndreaptă din nou spre Occident din considerente economice
- Mărturia unui irlandez din trupele ucrainene: „Pe ‘linia zero’ a frontului e pur și simplu un măcel”. Rhys Byrne, supranumit „Rambo”, este un tânăr energic de 28 de ani din Dublin. El a luptat pentru mai multe unități din Ucraina, inclusiv pentru brigada 59 din armata teritorială ucraineană, unde a operat o mitralieră grea.
- Ucraina a anunțat marți formarea unei „coaliții” de 11 țări pentru a-și antrena piloții pe avioanele de luptă F-16, pe care Kievul cere să i le livreze pentru a-și susține contraofensiva pe linia frontului, potrivit AFP.
- Trupele ruse ar fi reușit să avanseze 1,5 km în adâncime pe o secțiune a liniei frontului în apropiere de Lioșman, în regiunea Donețk din estul Ucrainei, a anunțat marți ministrul rus al apărării, potrivit AFP.
Reuters transmite LIVEVIDEO sosirea liderilor țărilor NATO și declarațiile acestora:
Principalele informații despre războiul din Ucraina, ziua 503, LIVETEXT:
00:49Aderarea Ucrainei la NATO în plin război ‘ar putea duce la apariția celui de-al treilea război mondial’
Aderarea Ucrainei la NATO acum ar putea însemna „apariția celui de-al treilea război mondial”, a declarat fostul secretar general adjunct al alianței.
Rose Gottemoeller a declarat pentru Sky News că președintele american Joe Biden a avut „dreptate” când a spus că Kievul nu este pregătit să devină membru NATO, deoarece acest lucru ar putea însemna „un război general în Europa”.
00:14 ISW: Ucraina ar putea „amenința în mod credibil” stăpânirea rusă asupra Bahmutului
Mișcările de contraofensivă ale Ucrainei ar putea „amenința în mod credibil” stăpânirea Rusiei asupra Bahmut, au declarat analiștii militari ai ISW.
În cea mai recentă evaluare a conflictului, Institutul pentru Studiul Războiului a declarat că atât surse ucrainene, cât și rusești au sugerat în ultimele zile că Ucraina câștigă teren în jurul orașului din estul țării, devastat de lupte.
Anunțul NATO „poate trimite un semnal greșit Rusiei”
23:51 Analiză Reuters: Turcia se îndreaptă din nou spre Occident din considerente economice
După ce a îndepărtat Turcia de aliaţii occidentali, preşedintele Tayyip Erdogan şi-a schimbat direcţia cu măsuri care au mulţumit SUA şi au deranjat Rusia, o schimbare care vizează parţial inversarea recesiunii economice a ţării sale şi stimularea investiţiilor străine, transmite Reuters.
Regândirea politicii externe face parte dintr-o recalibrare mai amplă efectuată de Erdogan la şase săptămâni după realegerea sa: el şi-a schimbat cursul asupra economiei, inversând politicile financiare neortodoxe, învinuite pentru inflaţia fulgerătoare şi prăbuşirea monedei din Turcia.
22:35Mărturia unui irlandez din trupele ucrainene: „Pe ‘linia zero’ a frontului e pur și simplu un măcel”
Rhys Byrne, supranumit „Rambo”, este un tânăr energic de 28 de ani din Dublin. El a luptat pentru mai multe unități din Ucraina, inclusiv pentru brigada 59 din armata teritorială ucraineană, unde a operat o mitralieră grea.
El spune că bătălia pentru recuperarea teritoriului a fost îngrozitoare: „Pe ‘linia zero’ este groază. Este oroare. Există pur și simplu un genocid. Este un măcel”.
21:50Zelenski participă la un dineu cu liderii NATO
Summitul NATO din capitala lituaniană Vilnius continuă în această seară cu un dineu informal al liderilor mondiali.
Volodimir Zelenski și prima doamnă Olena Zelenska au fost întâmpinați de președintele lituanian Gitanas Nauseda și de soția acestuia, Diana, la sosirea la eveniment.
21:34Anunțul NATO „poate trimite un semnal greșit Rusiei”
Șeful NATO, Jens Stoltenberg, a salutat decizia membrilor de a permite în cele din urmă Ucrainei să se alăture alianței ca fiind un „mesaj puternic”.
Dar, fără un calendar clar pentru aderare, se pare că nu toată lumea este de acord. Marko Mihkelson, care prezidează comisia pentru afaceri externe a Estoniei, a declarat că mesajul transmis astăzi de NATO este „din păcate amestecat”, adăugând că „ar putea trimite un semnal greșit Rusiei”, potrivit Sky News.
NATO’s message to Ukraine is unfortunately mixed and may send the wrong signal to Russia.
— Marko Mihkelson (@markomihkelson) July 11, 2023
Rusia afirmă că a avansat 1,5 km lângă Lîman
20:30Ce au decis liderii NATO în prima zi a summitului de la Vilnius – comunicatul oficial. „Cele mai cuprinzătoare planuri de apărare de la sfârşitul Războiului Rece”
20:01Ucraina anunță o „coaliție” de 11 țări pentru a-și antrena piloții de F-16
Ucraina a anunțat marți formarea unei „coaliții” de 11 țări pentru a-și antrena piloții pe avioanele de luptă F-16, pe care Kievul cere să i le livreze pentru a-și susține contraofensiva pe linia frontului, potrivit AFP.
Thank you to my colleagues: \uD83C\uDDE9\uD83C\uDDF0 @troelslundp \uD83C\uDDF3\uD83C\uDDF1 @DefensieMin \uD83C\uDDE7\uD83C\uDDEA @DedonderLudivin \uD83C\uDDE8\uD83C\uDDE6 @AnitaAnandMP \uD83C\uDDF1\uD83C\uDDFA @Francois_Bausch \uD83C\uDDF3\uD83C\uDDF4 @Bjornarildgram \uD83C\uDDF5\uD83C\uDDF1 @mblaszczak \uD83C\uDDF5\uD83C\uDDF9 Helena Carreiras @defesa_pt \uD83C\uDDF7\uD83C\uDDF4 @AngelTilvar \uD83C\uDDF8\uD83C\uDDEA @PlJonson \uD83C\uDDEC\uD83C\uDDE7 @BWallaceMP
F-16s will protect Ukraine’s skies and NATO’s Eastern… https://t.co/3bEXgNJNmU pic.twitter.com/KwapLJUDGX— Oleksii Reznikov (@oleksiireznikov) July 11, 2023
19:21Rusia afirmă că a avansat 1,5 km lângă Lîman
Trupele ruse ar fi reușit să avanseze 1,5 km în adâncime pe o secțiune a liniei frontului în apropiere de Lioșman, în regiunea Donețk din estul Ucrainei, a anunțat marți ministrul rus al apărării, potrivit AFP.
După ce au respins o ofensivă ucraineană, „unitățile ruse au lansat un contraatac, avansând 1,5 kilometri în adâncime de linia frontului” în apropiere de Lîman, un oraș recucerit în octombrie 2022 de armata ucraineană, a declarat Serghei Șoigu la televiziune.
19:14Aderarea Ucrainei va face NATO „mai puternică”, afirmă Zelenski la Vilnius
„Suntem împreună pentru a ne apăra libertatea”, a proclamat Volodimir Zelenski din Piaţa Lukiskiu din Vilnius. El a spus că crede într-o „NATO care nu ezită, nu pierde timpul şi nu se uită înapoi la un agresor”, potrivit BBC.
Zelensky is giving a speech in Vilnius.
Thank you for your support \uD83C\uDDF1\uD83C\uDDF9 pic.twitter.com/Va1ryPES0a
— Maria Drutska \uD83C\uDDFA\uD83C\uDDE6 (@maria_drutska) July 11, 2023
18:59 Norvegia majorează sprijinul militar acordat Ucrainei cu aproape 220 de milioane de euro
Premierul norvegian Jonas Gahr Store a anunţat marţi, în marja summitului NATO de la Vilnius, că guvernul său va majora ajutorul militar acordat Ucrainei pentru 2023 cu 2,5 miliarde de coroane norvegiene (aproximativ 218 milioane de euro).
Odată cu această majorare, a explicat Gahr Store, asistenţa pentru apărare acordată Kievului de către Oslo va ajunge la 10 miliarde de coroane (873 milioane de euro) în acest an. „Ucraina are nevoie urgentă de mai mult sprijin şi echipament militar”, a declarat premierul norvegian, citat într-un comunicat al guvernului de la Oslo, referitor la această majorare. (EFE, Agerpres)
18:40Președintele ucrainean Volodimir Zelenski susține un discurs în fața a mii de persoane la Vilnius, lângă locul în care se desfășoară summitul NATO.
Preşedintele ucrainean a venit însoţit de prima-doamnă Olena Zelenska şi de preşedintele Lituaniei, țara-gazdă, Gitanas Nauseda.
18:15Analiză: Alianţa Nord-Atlantică va avea în curând 32 de membri, inclusiv toate ţările nordice, de la Islanda la Finlanda, ceea ce înseamnă că Marea Baltică va deveni în curând un „lac NATO”.
18:03Șeful NATO anunță cele trei măsuri convenite de Aliați:
- Un nou program multianual de sprijin pentru Ucraina
- Un nou consiliu NATO-Ucraina, vom avea prima sedință mâine
- Am reafirmat că va deveni membru al NATO și am fost de acord să renunțăm la foaia de parcurs, va fi un singur pas. Vom adresa Ucrainei invitația de a adera la NATO când va îndeplini condițiile
Este un mesaj puternic și pozitiv pentru Ucraina, a spus Stoltenberg.
Spania va trimite mai mulți militari în România
18:01Membrii NATO au căzut de acord asupra termenilor declarației privind aderarea Ucrainei, anunță agenția Reuters, citând surse.
17:50Alertele de raid aerian au răsunat la Kiev, după ce un avion de război rus ce poate transporta rachete supersonice a decolat la scurt timp după începerea summitului NATO
16:57 Președintele finlandez Sauli Niinisto a refuzat să excludă posibilitatea expulzării prezenței diplomatice ruse de pe Insula Aland după ce aceasta a fost stabilită aici în urmă cu 83 de ani, Rusia comunistă impunând respectarea unui regim de demilitarizare încă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial
16:50 „Turcia să nu-şi facă iluzii că o aşteaptă cineva în UE” – spune purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, întrebat dacă Kremlinul consideră că parcursul Turciei devine mai pro-european şi se orientează mai mult spre Occident.
16:32 Volodimir Zelenski a sosit la Vilnius
O coloană oficială de maşini care îl transportă pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit marţi după-amiază la Vilnius, potrivit imaginilor transmise în direct de televiziuni.
President Zelensky is in Vilnius.
His speech at the NATO summit is expected at 6 pm Kyiv time. pic.twitter.com/cv3XiHB0ww
— Maria Drutska \uD83C\uDDFA\uD83C\uDDE6 (@maria_drutska) July 11, 2023
16:03„Șapte împușcături în spate”: Spionajul militar ucrainean a dezvăluit modul în care a fost ucis un comandant rus de submarin, Stanislav Rjiţki, împuşcat mortal în oraşul rus Krasnodar din sudul țării.
15:31Kremlinul a acuzat marți NATO că tratează Rusia ca un „inamic”, adăugând că va urmări îndeaproape orice decizie luată la summitul alianței ce are loc zilele acestea la Vilnius.
15:24 Pedro Sanchez anunță că Spania va trimite mai mulți militari în România
15:16 Belarusul așteaptă ca luptătorii din grupul de mercenari Wagner al Rusiei să se desfășoare pe teritoriul său și intenționează să facă schimb de experiență de luptă cu aceștia atunci când o vor face, a transmis Ministerul belarus al Apărării, citat de agenția de știri BELTA.
Belarusul așteaptă, de asemenea, sosirea unui nou lot de trupe regulate rusești pentru a participa la antrenamente comune cu forțele armate belaruse, a mai spus ministerul.
Pe de altă parte, Jens Stoltenberg a declarat, tot marți, că NATO nu a observat nicio mișcare de luptători ai grupului Wagner către Belarus, adăugând că „monitorizăm situația foarte atent”.
Un înalt general rus ar fi fost ucis lângă Berdiansk
14:52 „Racheta Storm Shadow a sosit în vizită”: Un înalt comandant rus, generalul Oleg Țokov, ar fi fost ucis lângă Berdiansk
14:43Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, i-a transmis marți un mesaj ironic președintelui rus Vladimir Putin, afirmând că războiul pe care l-a pornit împotriva Ucrainei a avut tocmai efectul opus celui pe care l-a așteptat.
14:26 Șase generali din NATO cer o foaie de parcurs pentru ca Ucraina să intre în Alianță „în viitorul apropiat”
13:53 Zelenski a criticat dur discuțiile care s-ar purta în culise în privința invitării Ucrainei în NATO: „Este un lucru fără precedent și absurd”
Nou ajutor militar de 700 mil. euro din Germania
13:38 Rusia ia măsuri „adecvate” și potrivite ca răspuns la posibila aderare a Suediei și Ucrainei la alianța militară NATO, a declarat marți ministrul rus de externe Serghei Lavrov.
Vorbind în timp ce la la Vilnius începe un summit NATO de la care se așteaptă un mesaj „pozitiv” către Ucraina cu privire la viitoarele sale speranțe de aderare la alianță, Lavrov a declarat că Rusia își va proteja propriile „interese legitime de securitate”, fără a da detalii despre măsurile pe care la va lua Moscova.
13:27 Cancelarul german Olaf Scholz a declarat marți, la summitul NATO, că vor fi luate măsurile necesare pentru ca Ucraina să primească garanții de securitate pentru după război.
„Pentru noi este important de la început să existe garanții de securitate pentru Ucraina care să poată fi eficiente (după ce va fi) pace. Și pentru aceasta vom face și aranjamentele necesare”, a declarat el în marja summitului de la Vilnius.
13:11 Guvernul german a finalizat un pachet de ajutor militar de 700 de milioane de euro pentru Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării din Germania.
Pachetul include două lansatoare Patriot din stocul Bundeswehr, 40 de vehicule de luptă de infanterie Marder suplimentare, 25 de tancuri de luptă principale Leopard 1 A5 suplimentare, precum și cinci tancuri Bergepanzer 2, plus 20.000 de obuze suplimentare de artilerie și 5.000 de obuze fumigene de 155 mm.
Pachetul „servește prioritățile Ucrainei: apărare aeriană, tancuri, artilerie… cu acesta, aducem o contribuție importantă la consolidarea sustenabilității Ucrainei”, a declarat ministrul apărării, Boris Pistorius.
Franța trimite Ucrainei rachete SCALP
13:00 Liderii europeni nu par să înțeleagă că mutarea infrastructurii NATO spre granițele Rusiei este o greșeală, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Peskov, vorbind în timp ce se deschide un summit NATO la Vilnius, a susținut, în cadrul unei conferințe de presă, că avansul alianței militare occidentale în Europa Centrală și de Est a dus în primul rând la actuala criză din jurul Ucrainei.
12:51 „Voi susține adoptare de măsuri suplimentare pentru întărirea flancului estic pe toate palierile operaționale”, a declarat Klaus Iohannis la Vilnius.
„România va continua să fie un susținător ferm al integrării Ucrainei în NATO”, a adăugat președintele român.
12:40 Anunț major: Franța va trimite Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune SCALP
Ce a primit Erdogan pentru că a deblocat aderarea Suediei la NATO
12:36Europa va fi prima care se va confrunta cu „consecinţe catastrofale” dacă războiul din Ucraina escaladează, a amenințat marţi diplomația rusă în comentarii făcute pentru agenţia de stat RIA Novosti în pragul începerii summitului NATO de la Vilnius.
11:59Generalul Kirilo Budanov, șeful serviciului de informații militare al Ucrainei, a declanșat un val de controverse după ce a declarat într-un interviu acordat Reuters că mercenarii Wagner s-au apropiat de o bază nucleară rusă în timpul rebeliunii de luna trecută pentru a încerca să pună mâna pe „rucsacuri nucleare”.
11:51 „Ce ciudat cum totul s-a rezolvat exact la momentul potrivit, nu-i așa?” Ce a primit Erdogan pentru că a renunțat să mai blocheze aderarea Suediei la NATO
11:20 Estimarea ucraineană privind pierderile rusești din ultima zi: 540 de soldați, 4 tancuri, 17 alte blindate, 14 piese de artilerie, 29 diferite vehicule, 4 lansatoare multiple de rachete, 1 elicopter și 8 echipamente speciale.
These are the indicative estimates of Russia’s combat losses as of July 11, according to the Armed Forces of Ukraine. pic.twitter.com/WYWX7mzxFL
— The Kyiv Independent (@KyivIndependent) July 11, 2023
Odesa a fost atacată azi-noapte cu 24 de drone
11:16 Aliații NATO vor spune clar la summitul lor de la Vilnius cum poate deveni Ucraina membru al alianței în viitor, a declarat Jens Stoltenberg. „Mă aștept ca aliații să trimită un mesaj clar, unitar și pozitiv cu privire la calea de aderare a Ucrainei”, a spus secretarul general al NATO.
10:59 Vorbind despre oferta SUA de a furniza Kievului bombe cu dispersie, premierul bulgar a spus că „suntem într-un război în toată regula”. Nikolai Denkov a declarat pentru Sky News:
„Suntem într-un război în toată regula, așa că atunci când ai un război, tratatele sunt importante, dar este și mai important să ai succes pe câmpul de luptă”, a declarat Nikolai Denkov pentru Sky News.
El a spus că deciziile privind cu dispersie sunt „sensibile din punct de vedere politic”, adăugând că nu dorește să aprofundeze „subiectul”. Bulgaria este una dintre cele 123 de țări care au semnat o convenție care interzice utilizarea lor.
10:34 Grosul atacului rusesc aerian de azi-noapte pare să fi fost asupra portului Odesa, unde două drone au lovit o clădire, iar alte 22 au fost doborâte, potrivit guvernatorului regional.
Un terminal cerealier și un alt terminal portuar au luat foc, dar incendiile au fost stinse repede fără să se fi produs „daune critice” sau răniri, a afirmat guvernatorul Oleh Kiper pe Telegram.
10:05 Ratificarea de către Ungaria a aderării Suediei la NATO este acum „doar o chestiune tehnică”, iar guvernul susține candidatura Suediei, a declarat marți ministrul de externe Péter Szijjártó, în timp ce se îndrepta spre summitul NATO de la Vilnius.
Un ambasador rus spune că a crescut riscul unei confruntări cu NATO
09:56 Jake Sullivan: Ucraina va primi de la NATO o „cale cu reforme” de îndeplinit, nu și un calendar de aderare
09:48 Aliații NATO ar trebui să cadă de acord să elimine cerința unui Plan de acțiune pentru aderare (MAP) pentru ca Ucraina să devină membru al alianței în viitor, a declarat Jens Stoltenberg.
„Ucraina a parcurs un drum lung de când am luat decizia, în 2008, că următorul pas va fi un Plan de acțiune pentru aderare. Ucraina este mult mai aproape de NATO, așa că cred că a venit momentul să reflectăm acest lucru în deciziile NATO”, a declarat secretarul general al Alianței la Vilnius.
„Toate puse împreună, inclusiv faptul că vom clarifica faptul că Ucraina va deveni membră, că vom elimina Planul de acțiune pentru aderare, (….) vor trimite un mesaj foarte puternic și pozitiv din partea NATO către Ucraina”, a adăugat el.
09:37 Politica NATO față de Rusia sporește riscul unui conflict direct între membrii blocului și Moscova, a afirmat marți ambasadorul rus în Belgia, Alexander Tokovinin, citat de agenția RIA.
Tokovinin a declarat că planurile de apărare regională pe care NATO intenționează să le adopte la summitul care începe marți la Vilnius vor face ca această confruntare a Alianței cu Rusia să fie mai tensionată și mai prelungită.
NATO, care va transmite un „semnal pozitiv” Ucrainei
09:24 Ucraina spune că a doborât 35 de ținte aeriene în ultima zi, transmite Kyiv Independent. Forțele ucrainene au doborât 29 de drone de atac, cinci drone de recunoaștere și un elicopter în ultima zi, au raportat marți Forțele Aeriene ale Ucrainei.
09:17 NATO va trimite Ucrainei un „semnal pozitiv” cu privire la dorința Kievului de a adera la alianță la summitul din Lituania, a declarat consilierul american pentru securitate națională Jake Sullivan.
Sullivan a făcut declarațiile în timp ce negociatorii celor 31 de țări membre NATO lucrează la comunicatul final prin care se va contura calea Kievului spre aderare. Mai mulți diplomați au declarat Reuters că diferențele de poziții din cadrul Alianței se micșorează.
Potrivit lui Sullivan, un nou pachet de ajutor NATO pentru Ucraina va fi convenit la summit.
09:08 Ministrul ungar al agriculturii merge marți în Turcia pentru a discuta cu omologul său turc despre prelungirea acordului care permite Ucrainei să exporte cereale din porturile sale de la Marea Neagră. Acordul urmează să expire săptămâna viitoare, iar Moscova a declarat că nu vede niciun motiv pentru a-l prelungi dincolo de 17 iulie.
„Turcia este un actor-cheie în gestionarea pe termen lung a dificultăților de pe piață cauzate de importurile de cereale ucrainene (în Europa Centrală)”, a declarat ministrul ungar al agriculturii, Istvan Nagy, adăugând că poartă discuții în numele țărilor din Europa Centrală și de Est care au fost afectate de creșterea fluxurilor de cereale ucrainene. (Reuters)
Atac cu drone Shahed asupra Kievului, toate ar fi fost doborâte
08:56 Evaluarea britanică de marți dimineață:
- „Foarte probabil, autoritățile municipale din Moscova amenință firmele de construcții cu revocarea contractelor cu dacă acestea nu ating cotele de furnizare de `voluntari` pentru a lupta în Ucraina. Se pare că unei companii i s-a stabilit o țintă de 30 de voluntari până la sfârșitul lunii august 2023.
- Probabil că această măsură va afecta în primul rând minoritățile etnice din regiunile mai sărace ale Rusiei, cum ar fi Daghestan și statele din Asia Centrală, care reprezintă majoritatea muncitorilor din construcții din Moscova.
- Această măsură este foarte probabil să fi fost aprobată cel puțin tacit de primarul Moscovei, Serghei Sobianin. Aceasta continuă să încerce să limiteze impactul conflictului asupra moscoviților mai înstăriți, sprijinind, în același timp, efortul de război.”
08:44 Rusia a lansat un atac aerian asupra Kievului în primele ore ale zilei de marți, a anunțat armata ucraineană. „Inamicul a atacat Kievul din aer pentru a doua oară în această lună, a declarat Serhii Popko, șef al administrației militare din Kiev, într-o postare pe Telegram.
Potrivit informațiilor preliminare, sistemele de apărare aeriană ale Ucrainei au doborât toate dronele Shahed de fabricație iraniană lansate de Rusia înainte ca acestea să ajungă la ținte, a precizat Popko.
Sirenele de raid aerian au sunat deasupra Kievului timp de o oră și mai mult timp în alte părți din estul Ucrainei, potrivit Forțelor Aeriene ucrainene. (Reuters)
În Lituania începe un summit crucial al NATO
07:08Summitul NATO de la Vilnius: Care sunt mizele la întâlnirea de vârf a alianței și ce își propune România să obțină
07:04Președintele bulgar, după ce a fost pus la punct de Zelenski: Aș fi putut să nu mă întâlnesc cu el, dar ar fi fost un semn rău
01:10 VIDEO Zelenski: „Sunt încrezător că vor exista veşti militare bune pentru soldaţii noştri de la Vilnius”
00:58 Acordul NATO cu Turcia: Ce a promis Suedia Turciei?
00:40 Ucraina: 7 morţi după bombardamentul rusesc asupra unui centru de distribuire a ajutoarelor umanitare
00:10 Summit NATO la Vilnius. Dezbaterea despre Ucraina continuă să fie bântuită de Declaraţia din 2008 de la Bucureşti
Scurtă recapitulare a evenimentelor recente:
- Tayyip Erdogan a acceptat să sprijine aderarea Suediei la NATO, pe care o blochează de mai bine de un an, a anunțat luni secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, salutând această decizie ca fiind „o zi istorică”.
- Aliaţii NATO au ajuns luni la un acord asupra unor planuri de apărare care detaliază modul în care alianţa ar răspunde la un atac rusesc, depăşind blocajul din partea Turciei. Dmitro Kuleba: NATO a decis să renunțe la un mare obstacol din calea aderării Ucrainei. Volodimir Zelenski va participa în persoană la summitul NATO din Lituania.Tbilisi critică ezitarea NATO de a primi Georgia în alianță: „Rusia exploatează asta”. Lituania a fost vizată de un val de atacuri cibernetice luni, cu o zi înainte de reuniunea liderilor statelor din NATO ce se va derula la Vilnius.
- Evgheni Prigojin este reținut de cel puțin zece zile la Kremlin și s-a întâlnit cu Vladimir Putin, potrivit unor surse din servicii secrete occidentale. Kremlinul a confirmat că Putin s-a întâlnit cu Prigojin și comandanții Wagner: „Au spus că sunt gata să continue să lupte pentru Patrie”.
- O nouă înregistrare video apărută pe rețelele de socializare arată că militarii ucraineni au spulberat duminică o tentativă de contraatac a armatei ruse cu blindate și tancuri în regiunea Donețk.
- Canada a anunțat luni că își va dubla numărul de militari aflați sub egida NATO în Letonia, alte 1.200 de trupe canadiene urmând să fie desfășurate în micuțul stat baltic.
- Ucraina a contractat de la începutul invaziei ruse aproximativ 12.000 de luptători străini din 84 de ţări, a susținut luni ministerul rus al apărării într-un mesaj în care a vorbit și despre presupusul număr al „mercenarilor” români care ar lupta în țara vecină.
- Comandantul unui submarin din cadrul Flotei ruse a fost ucis. El era responsabil cu mobilizarea militară în Krasnodar.
- Rusia, în continuare supărată că Turcia a permis revenirea comandanţilor Azov în Ucraina: „Sperăm ca dezvoltarea acestor relaţii între Ankara și Kiev să nu fie îndreptată împotriva noastră”.
- Autorităţile de la Chişinău au descoperit o reţea de spionaj creată pe teritoriul Republicii Moldova de către doi cetăţeni ruşi care lucrau sub coordonarea Serviciului Federal de Securitate.
- Ramzan Kadîrov a invocat situația „dificilă” pe sectorul frontului apărat de forțele speciale cecene „Ahmat”, dând însă asigurări că liderii militari de la Moscova au încredere în luptătorii săi.
––––––
Evenimentele de luni privind agresiunea rusă au fost LIVE aici pe HotNews.ro