Rusia a trimis un avion de luptă pentru a intercepta o dronă MQ-9 Reaper americană deasupra Mării Negre
Rusia a anunţat duminică că a ridicat de la sol un avion de luptă SU-30 pentru a intercepta deasupra Mării Negre o dronă de recunoaştere Reaper a forţelor aeriene americane.
„În momentul în care avionul de luptă rus s-a apropiat, drona de recunoaştere străină a efectuat o întoarcere, îndepărtându-se de frontiera Federaţiei Ruse”, a anunţat duminică Ministerul rus al Apărării, citat de agenţia rusă de presă Ria Novosti, scrie Agerpres.
Astfel de incidente între avioane ruseşti şi aparate occidentale au devenit frecvente pe fondul războiului din Ucraina, în care Moscova acuză statele occidentale, în principal SUA, că ajută Kievul nu doar cu arme, muniţii şi instrucţie, ci şi cu informaţii culese de sateliţi şi de avioane sau drone spion şi care permit armatei ucrainene să lovească ţinte strategice ruseşti în spatele liniei frontului.
În luna martie, un avion de vânătoare rusesc SU-27 a lovit deasupra Mării Negre elicea unei drone americane MQ-9 Reaper, provocând prăbuşirea acesteia.
CITEȘTE ȘI:
- Incident în Marea Neagră: Un avion rusesc a provocat prăbușirea unei drone americane MQ-9 Reaper
- NATO ar fi putut fi trasă direct în războiul din Ucraina, după ce aviația rusă a fost pe punctul de a doborî un avion britanic
- Incident deasupra Mării Negre, aproape de România: Un Suhoi rusesc a șicanat o aeronavă poloneză. „Manevre agresive și periculoase. Echipajul a reușit să redreseze avionul și să aterizeze pe aeroportul Kogălniceanu”
____