Sari direct la conținut

NYT: ​Primele tancuri Abrams „made in the USA” au ajuns în Ucraina

HotNews.ro
Tancuri Abrams M1A2, Foto: ABACA / Abaca Press / Profimedia
Tancuri Abrams M1A2, Foto: ABACA / Abaca Press / Profimedia

Primele tancuri americane Abrams promise de Statele Unite Ucrainei au ajuns la destinație, scrie The New York Times, citând surse din cadrul Pentagonului.

Sursele citate afirmă că un prim lot de tancuri Abrams a ajuns în Ucraina, fără a dori însă să precizeze câte dintre cele 31 de tancuri promise Kievului de către președintele Joe Biden în luna ianuarie au fost incluse în acest prim transport.

Surse din cadrul Pentagonului afirmă însă că mai multe tancuri Abrams urmează să fie trimise Ucrainei în următoarele luni.

Informația nu reprezintă tocmai o surpriză, chiar președintele Biden declarând vinerea trecută că armata ucraineană va primi tancuri Abrams săptămâna aceasta.

„Săptămâna viitoare, vor fi livrate Ucrainei primele tancuri americane Abrams”, a declarat liderul democrat la Casa Albă, în prezenţa preşedintelui ucrainean, care a efectuat a doua vizită la Washington de la începerea invaziei ruse anul trecut.

Biden l-a mai asigurat pe Zelenski că legislativul de la Washington va continua să voteze pentru sprijinirea militară a Ucrainei, în pofida faptului că în Statele Unite a început campania electorală pentru alegerile de anul viitor și că unii dintre candidați încearcă să facă din livrările de armament un subiect de campanie.

Armata ucraineană are acum 3 modele principale de tancuri fabricate în Occident

Aproximativ 200 de militari ucraineni au fost instruiți la bazele armatei americane din Germania pentru a opera tancurile Abrams, instrucția incluzând și un exercițiu combinat al forței de armament care simulează operațiunile cu forţa unui batalion.

Publicația Politico a scris anterior, citând propriile surse, că un prim lot de 10 tancuri Abrams vor ajunge în Ucraina la mijlocul lunii septembrie.

Toate cele 31 de tancuri Abrams promise de SUA Ucrainei se aflau deja în Germania încă din luna mai, fiind trimise aici pentru instruirea soldaților Kievului.

Tancurile Abrams sunt al treilea model de tanc greu de luptă pe care Ucraina îl primește, după tancurile Challenger 2 primite din partea Marii Britanii și cele Leopard 2 furnizate de mai multe țări NATO, printre care Polonia și Germania.

La acestea se adaugă și tancurile Leopard 1, predecesoarele celui mai modern model de „Leopard”, însă deocamdată nu este clar câte unități din acest tip a primit Ucraina întrucât multe dintre ele aveau nevoie de reparații și recondiționare înainte de a putea fi trimise la luptă.

Armata ucraineană a primit de asemenea mai multe tancuri de fabricație sovietică modernizate pe larg în țările NATO după căderea URSS, ca de exemplu modelul M-55S donat de Slovenia.

Urmărește ultimele evoluții din a 579-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro