Sari direct la conținut

Rusia l-a trecut pe lista „teroriștilor” pe scriitorul rus care l-a numit pe Vladimir Putin un „dictator psihopat”

HotNews.ro
Scriitorul Boris Akunin, Foto: Karpov Sergei / TASS / Profimedia Images
Scriitorul Boris Akunin, Foto: Karpov Sergei / TASS / Profimedia Images

Rusia l-a plasat luni pe scriitorul Boris Akunin, care locuieşte în exil din 2014, pe lista personalităţilor „teroriste şi extremiste”, cel mai recent exemplu al represiunii care îi vizează pe detractorii Kremlinului, informează agenția AFP, citată de Agerpres.

Pe numele său real Grigori Şalvovici, autorul a fost adăugat pe această listă, întocmită de Rosfinmonitoring, Serviciul federal de monitorizare financiară, a constatat AFP.

„Teroriştii m-au declarat terorist”, a reacţionat scriitorul pe Facebook.

În plus, scriitorul este vizat de o anchetă pentru discreditarea armatei, deschisă săptămâna trecută, a declarat luni o sursă familiarizată cu dosarul pentru agenţia Interfax.

Născut în 1956, în Georgia, care pe atunci era republică sovietică, Akunin este un scriitor cunoscut în Rusia pentru romanele sale poliţiste şi istorice, în special saga de succes „Anchetele lui Erast Fandorin”, despre un erou care trăieşte în epoca ţaristă.

A scris de asemenea „Istoria statului rus”, o creaţie în nouă volume care abordează dezvoltarea statului rus până la revoluţia din 1917.

Boris Akunin a denunțat invazia declanșată de Putin și anexarea ilegală a Crimeii

Akunin s-a pronunţat în 2014 împotriva anexării peninsulei ucrainene Crimeea, după care a plecat în exil la Londra, unde locuieşte în prezent. Pe 24 februarie 2022, scriitorul a deplâns pe Facebook declanşarea „unui război absurd”.

„Nebunia a câştigat”, a scris el la acea dată. „Rusia e condusă de un dictator psihopat şi, mai grav de atât, ascultă de paranoia acestuia”, a mai spus scriitorul. Romancierul a cofondat proiectul ”Adevărata Rusie”, susţinut de mai multe personalităţi culturale aflate în exil şi care se opun invaziei ruse în Ucraina şi încearcă să ajute refugiaţii ucraineni.

Mai multe ONG-uri şi publicaţii au denunţat din 2022 o epurare culturală în Rusia după ce artiştii critici la adresa invaziei ruse în Ucraina sau care nu au susţinut public puterea au fost retrogradaţi, concediaţi sau au fugit în străinătate.

Alţii au fost condamnaţi la închisoare. Pe de altă parte, puterea încurajează, finanţează şi pune în valoare artiştii şi producţiile culturale care susţin invazia în Ucraina, precum şi discursul oficial, din ce în ce mai conservator şi mai naţionalist.

Urmărește ultimele evoluții din a 663-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro