Sari direct la conținut

Ministerul Sănătății spune că are în depozit imunoglobulină pentru 3 luni, dar mulți pacienți sunt trimiși de medici să facă rost singuri de medicamente

HotNews.ro
Vaccin, Foto: Comisia Europeana
Vaccin, Foto: Comisia Europeana

Stocurile de imunoglobulină aflate în acest moment în depozitul Unifarm însumează peste 49 de kg și reprezintă necesarul pentru mai mult de 3 luni, a anunțat marți Ministerul Sănătății, într-un comunicat. Rozalina Lăpădatu, președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune, a declarat, însă, pentru HotNews.ro, că există cazuri de pacienți care nu primesc medicamentele din spital, în condițiile în care acestea sunt compensate 100% potrivit legii, și sunt trimiși de medici, cu rețete simple, nu compensate, să își procure singuri tratamentul. Acuzațiile pacienților sunt confirmate și de Administrația Spitalelor din București, care, într-un răspuns oficial oferit în scris unei paciente care nu și-a primit tratamentul de la Spitalul Colentina, arată că „Spitalul Clinic Colentina și-a îndeplinit toate obligațiile legale ce rezultă din contractul avut cu Unifarm, pentru a se putea efectua aprovizionarea cu imunoglobulină destinată pacienților cu afecțiuni cronice și acute, care au indicația acestui tip de tratament. Ministerul Sănătății a confirmat că în prezent, are o disponibilitate redusă a produsului Intratect și că se află în imposibilitatea de a putea asigura întreg necesarul de flacoane cu acest produs, în unitățile spitalicești.”

Potrivit Ministerului Sănătății, în depozitul Unifarm se află, în acest moment, următoarele stocuri:

a) IG Vena – 750 flacoane

b) Intratect – 53 flacoane

c) Privigen – 500 flacoane

d) Pentaglobin – 13.163 flacoane

e) Flebogamma – 2.100 flacoane

„Așadar, stocurile însumează peste 49 de kg și reprezintă necesarul pentru mai mult de 3 luni”, afirmă reprezentanții Ministerului Sănătății, în comunicat.

De asemenea, în următoarea perioadă, până la data de 31.12.2018, Unifarm urmează să achiziționeze echivalentul a minim 7.200 flacoane de 2,5g imunoglobulină umană (Flebogamma, Privigen și Intratect), potrivit Ministerului Sănătății.

Administrația Spitalelor București dă vina pe minister: „A comunicat că are o disponibilitate redusă a produsului Intratect”

Daria Dragotoiu Muir este pacient dependent de imunoglobulină, fiind diagnosticată atât cu imunodeficiențe primare, cât și cu afecțiune autoimună. Ea a scris Administrației Spitalelor și Ministerului Sănătății după ce nu a primit imunoglobulină de la Spitalul Colentina, de unde ar trebui să își primească tratamentul.

În urma solicitărilor scrise, Daria Muir a primit de la Administrația Spitalelor București (ASSMB) următorul răspuns, în numele Spitalului Colentina: „Spitalul Clinic Colentina și-a îndeplinit toate obligațiile legale ce rezultă din contractul avut cu Unifarm, pentru a se putea efectua aprovizionarea cu imunoglobulină destinată pacienților cu afecțiuni cronice și acute, care au indicația acestui tip de tratament. Ministerul Sănătății a confirmat că în prezent, are o disponibilitate redusă a produsului Intratect și că se află în imposibilitatea de a putea asigura întreg necesarul de flacoane cu acest produs, în unitățile spitalicești.”

„Ministerul Sănătății a confirmat că depune toate diligențele necesare pentru semnarea, în cel mai scurt timp posibil, a ordinului de preț pentru un alt produs, din gama imunoglobulinei, cu denumirea comercială Privigen, care să înlocuiască produsul Intratect, astfel încât să se poată asigura aprovizionarea spitalelor, în vederea efectuării tratamentelor”, se mai arată în răspunsul primit de Daria Muir de la ASSMB.

Sorina Pintea dă vina pe spitale

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, afirmă că „Am facut tot ce ține de Ministerul Sănătății și am avut sprijinul Guvernului pentru a asigura stocurile de imunoglobulină necesare pe piața din România. Produsele există la Unifarm, însă pentru ca pacienții să beneficieze de tratamente, trebuie ca fiecare unitate sanitară să le achiziționeze. În majoritatea spitalelor care au în îngrijire bolnavi care necesită tratament cu imunoglobulină, lucrurile merg așa cum trebuie. Din păcate, sunt și unități în care responsabilii nu știu sau nu acordă suficient interes nevoilor pacienților și aceștia suferă încă din lipsa acestui medicament. Fac apel către managerii de spitale să facă toate demersurile necesare pentru a asigura pacienților accesul permanent la tratamente. Sunt proceduri legale prin care, în cazul în care un contract de furnizare de medicamente nu poate fi onorat, acesta poate fi denunțat și spitalul poate demara o procedură de achiziție directă a unui produs disponibil cu aceeași substanță activă, dar cu o altă denumire comercială.”

Sorina Pintea face, de asemenea, apel la medici să „utilizeze imunoglobulinele cu administrare intravasculară precum și imunoglobulinele umane doar conform indicațiilor terapeutice aprobate în rezumatul caracteristicilor produsului. Exceptând produsul cu denumirea comercială Pentaglobin, care nu se administrează pacienților cu imunodeficiențe primare, celelalte cinci imunoglobuline cu administrare intravasculară au exact aceleași indicații terapeutice, diferă doar denumirea comerciala”.

Apelul ministrului Sănătății vine după ce, în primăvara acestui an, în plină criză a imunoglobulinei, asociațiile de pacienți au anunțat că unora dintre pacienții cu imunodeficiențe primare și boli autoimune li se administra Pentaglobin, imunoglobulină care nu are indicații în prospect pentru acești pacienți, ci doar pentru cei cu sepsis și transplant.

Criză gravă de imunoglobulină și în urmă cu un an

România a traversat o criză gravă a imunoglobulinei începând din vara anului 2017 până în primăvara anului 2018, când aceste medicamente au lipsit aproape în totalitate din țara noastră. În primăvara acestui an, Sorina Pintea a activat mecanismul european de protecție civilă pentru a putea cumpăra în procedură de urgență imunoglobulină de la alte țări.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro