Camerele de supraveghere au surprins ce s-a întâmplat în noaptea atacului de la Spitalul Săpoca. Ministrul Sănătății: Nu am văzut imaginile, erau duse deja la Parchet
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat luni, la Spitalul din Săpoca, că în declaraţiile personalului medical al instituţiei sunt mai multe inadvertenţe şi că, în opinia sa, „într-un minut nu se putea întâmpla aşa ceva fără să fi auzit nimeni”, scrie Agerpres. Ea a precizat că nu a văzut imaginile de pe camerele de supraveghere, acestea fiind deja la Parchet.
„Logica îmi spune că nu se putea întâmpla aşa ceva, având în vedere că la 15 metri este biroul asistentei. La un moment dat, unul dintre saloane are o uşă batantă, am întrebat: ‘nu aţi auzit când a intrat printre uşi cu stativul?’ Mi-au spus că uşile sunt deschise. Dacă sunt deschise, nu s-a auzit când oamenii ăia au fost loviţi?”, a spus Sorina Pintea.
Ministrul Sănătăţii a precizat că nu a văzut imaginile de pe camerele de supraveghere, dar acestea vor lămuri ceea ce s-a întâmplat în cele două saloane.
„Când am ajuns eu aici nu mai erau, erau deja duse la Parchet, nu le-am văzut, dar cred că asta va lămuri foarte mult legat de timpul în care s-a petrecut totul, dar daţi-mi voie să cred, sau cel puţin logica îmi spune, după ce am văzut şi locul faptei, că într-un minut nu se putea întâmpla asta. Există şi câteva lucruri pe care personal şi cei din comisia nu ne putem explica, probabil că ancheta va explica exact ce s-a întâmplat referitor la timp, faptul că nu a auzit nimeni, deşi uşile erau deschise la saloane, pentru că noaptea se face rondul şi se supraveghează pacienţii, sunt mai multe inadvertenţe, probabil că filmările vor spune mai mult din ceea ce s-a întâmplat acolo”, a mai declarat Sorina Pintea.
Cinci persoane au decedat şi alte opt sunt rănite după ce un pacient în vârstă de 38 de ani, intrat în sevraj etilic, a lovit în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Spitalul din Săpoca, cu un stativ de perfuzii, 13 pacienţi din două saloane.