Sari direct la conținut

Peste 2.700 de medici, stomatologi și farmaciști susțin anul acesta examenul pentru obținerea titlului de specialist

HotNews.ro
, Foto:
, Foto:

​​2.710 medici, medici dentiști și farmaciști vor susține anul acesta examenul pentru obținerea titlului de specialist. În perioada 23 septembrie – 24 octombrie 2020, Ministerul Sănătății organizează sesiunea pentru obținerea titlului de specialist pentru profesioniștii din sistemul de sănătate.

Pe 9 septembrie, Ministerul Sănătății va afișa, pe pagina de web www.ms.ro, secțiunea Examene și concursuri naționale, arondarea candidaților pe specialități și centre universitare de examen, conform prevederilor publicației de examen aprobată pentru sesiunea din acest an.

Procesul de arondare ține cont de criteriul pregătirii de minimum 6 luni din stagiul de bază al specialității, efectuată în centrul universitar respectiv și de criteriul existenței unui număr de minimum 3 candidați pe specialitate și centru universitar.

În situația în care, pentru anumite specialități, a existat câte un singur candidat pe centru universitar, în mai multe centre universitare diferite, pentru respectarea principiului obiectivității evaluării, candidații au fost rearondați centrelor universitare învecinate, astfel încât să existe minimum trei candidați pe specialitate, ținând cont totodată și de pe criteriul distanței minime, care să implice costuri cât mai reduse pentru candidați, în cazul deplasării sau pe baza celei de a doua opțiuni a candidatului, acolo unde această opțiune a fost făcută.

Pentru specialitatea Medicina de urgenţă, examenul se va desfăşura numai în centrele universitare Bucureşti și Târgu Mureş, conform metodologiei aprobate prin Ordinul Comun al Ministerului Sănătăţii și Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr.1333/6556/2012.

Anul acesta calendarul de examene și concursuri al Ministerului Sănătății a fost modificat și adaptat condițiilor epidemiologice. În acest context, examenul de obținere a titlului de specialist a fost devansat cu o lună de zile.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro