Sari direct la conținut

Președintele Colegiului Medicilor: Medicul din Câmpina care a spus în fața elevilor ca SARS-CoV2 este armă biologică "a greșit profund"

HotNews.ro
Daniel Coriu, presedintele Colegiului Medicilor, Foto: Arhiva personala
Daniel Coriu, presedintele Colegiului Medicilor, Foto: Arhiva personala

​Medicul de familie din Câmpina care a spus în fața unor elevi, la Școala Altfel, ca SARS-CoV2 este „armă biologică” „a greșit profund”, afirmă președintele Colegiului Medicilor, prof. dr. Daniel Coriu. „Ca medic, cred că domnul doctor a greșit profund. Tot timpul medicii trebuie să vorbească având ca argument principal medicina bazată pe dovezi științifice”, spune medicul Daniel Coriu.

„Ca medic, dar și ca părinte, consider că poziția domnului doctor din Câmpina nu este una conformă. Ca președinte al Colegiului Medicilor din România nu sunt de acord cu astfel de afirmații susținute în fața unor copii și va trebui, din punctul de vedere al codului deontologic, să verificăm dacă domnul doctor s-a încadrat în prevederile acestui act, având în vedere că dumnealui s-a exprimat în spațiul public și, probabil, a fost invitat în calitate de medic”, este reacția președintelui Colegiului Medicilor.

Medicul Daniel Coriul, președintele Colegiului Medicilor din România, mai spune că „sunt medic, părinte, dar și profesor care predă studenților. Consider că este și responsabilitatea reprezentanților școlilor, când adresează invitații unor persoane de a vorbi la ‘Școala Altfel’, să solicite invitaților un plan al lecției, astfel încât să existe cel puțin un filtru în fața unor informații care pot să nu fie conforme pentru a fi discutate și prezentate unor elevi, în strânsă concordanță și cu vârsta acestora.”

„Ca medic, cred că domnul doctor a greșit profund, deoarece elevii, practic copii, care asistau la expunerea domnului doctor pot înțelege și extrapola inclusiv că vaccinarea, la modul general ca și proces de sănătate publică, poate avea anumite conotații. Să nu uităm că vaccinarea are un rol important în perioada copilăriei, atât pentru sănătatea copiilor, în particular, cât și pentru sănătatea publică, în general. Tot timpul medicii trebuie să vorbească având ca argument principal medicina bazată pe dovezi științifice”, este concluzia președintelui Colegiului Medicilor.

  • „Noul coronavirus a fost modificat în laborator și folosit ca armă biologică”

Noul coronavirus a fost „modificat în laborator” și „folosit ca armă biologică” – este ceea ce le-a spus un medic de familie din Câmpina unor elevi de clasa a XII-a, la Școala Altfel, relatează publicația locală Ziarulincomod.ro.

„Acest virus Sars-Cov-2 este fratele mai mic al lui Sars-Cov1. E un virus modificat în laborator de mâna criminală a omului și folosit ca armă biologică”, spune medicul Dan Gavrilescu în clipul pe care l-a publicat pe pagina sa de Facebook, potrivit ziarului local, care a publicat clipul video.

„Nenorocirea care este? El a fost folosit într-un război complicat, economic. Este o mare afacere în spatele acestei pandemii. Un război economic care să lovească în economiile puternice. Anul trecut toți au dat înapoi în afară de China, care s-a redresat repede și acum este cea mai mare putere economică. O afacere mare cu vaccinurile, în care s-a investit foarte mult și banii trebuie recuperați. Deci practic trăim într-o minciună indusă prin televizor”, a mai afirmat acesta.

Ulterior, clipul a fost șters.

„Am încercat să am un dialog cu elevii mai ales că erau trecuți de vârsta majoratului ca să îi îndemne la discernământ, la trierea informațiilor pe care mass-media le dă trunchiat și îmi omoară pacienții. Numai că are patru secvențe proteice asemănătoare cu HIV. Nu stiu dacă e bine să facem știință la televizor, e multa politică”, a spus Gavrilescu vineri, la Digi24.

„Până la 31 decembrie 2020 am scris doar 12 certificate de deces, pentru alte boli nu pentru COVID. Cam unul pe lună. Până la 8 februarie anul acesta am scris 7. Cum să imi explic eu medical și ca cetățean acest fenomen alarmant? Dacă nu prin picatura asta chinezească pe care o administrează zi de zi persoanele în etate și singure?” a continuat acesta.

Întrebat dacă s-a vaccinat, medicul a răspuns: „Bineînțeles că nu, doamnă. Doar dacă mă obligă.” Pe de altă parte, a menționat că preferă vaccinul Astra Zeneca, cu virus atenuat viu.

Mai mult, medicul a precizat că nu poartă mască decât atunci când e nevoie. „Mi se pare irațional să port mască pe stradă”, a spus el.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro