Sari direct la conținut

Femeie internată la spitalul din Reghin, cu ambele braţe rupte după internare. Poliţia a deschis o anchetă

HotNews.ro
Spital din Romania, Foto: AGERPRES
Spital din Romania, Foto: AGERPRES

​Poliţiştii din Mureş au deschis o anchetă şi fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă după ce o femeie a reclamat că mama sa, internată la spitalul din Reghin, are oasele ambelor braţe rupte. Rudele femeii internate au observat pe braţele femeii echimoze, atunci când au vizitat-o la spital, şi au cerut o radiografie. Nu se cunosc, deocamdată, împrejurările în care s-au produs fracturile femeii, relatează News.ro.

„La data de 30 decembrie 2023, Poliţia municipiului Reghin a fost sesizată de către o femeie de 53 de ani, cu privire la faptul că mama sa, o femeie în etate din localitatea Suseni, ar fi fost internată la o unitate medicală din Reghin, ulterior suferind fracturi la ambele braţe în împrejurări necunoscute. Conform sesizării, femeia, în vârstă de 77 de ani, ar fi fost internată în unitatea spitalicească la data de 21 decembrie 2023, iar ulterior, în urma unei radiografii, s-ar fi stabilit că ambele braţe i-ar fi fracturate”, au anunţat, vineri, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

Surse judiciare au precizat pentru News.ro că rudele bătrânei au mers la spital în vizită la aceasta şi au observat că pe braţele femeii sunt echimoze. În acest context, familia a solicitat reprezentanţilor spitalului radiografii care au arătat că este vorba despre fracturi, rudele susţinând că femeia avea braţele nefracturate la momentul internării în unitatea sanitară.

Nu se cunosc, deocamdată, împrejurările în care femeia internată în spital a ajuns să aibă ambele braţe fracturate.

Poliţia judeţeană Mureş precizează că „pentru verificarea aspectelor semnalate şi stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Reghin au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, iar cercetările în acest caz continuă.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro