Ministerul Finanțelor Publice capătă importante competențe în materie fiscală
În data de 26 martie 2019, Ministerul Finanțelor Publice („MFP”) a publicat un proiect de ordonanță de urgență, care aduce o serie de modificări Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Principalele trei modificări vizate de acest proiect de ordonanță de urgență sunt următoarele:
1. Competența de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale emise de organul fiscal central trece de la Agenția Națională de Administrare Fiscală („ANAF”) la MFP
Potrivit reglementării actuale, competența de soluționare a contestațiilor revine structurilor specializate de soluționare a contestațiilor din cadrul ANAF, la nivel regional sau în cadrul aparatului central al (Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor), după caz. Prin proiectul de ordonanță de urgență se urmărește transferul de competență în soluționarea contestațiilor din sarcina structurilor specializate de soluționare a contestațiilor din cadrul ANAF în sarcina structurilor specializate din cadrul MFP.
Astfel, potrivit legii în vigoare la momentul actual, ANAF are atât rolul de a stabili sarcina fiscală, cât și rolul de a-și cenzura propriile decizii de impunere sau orice alte acte emise în procedurile de stabilire a creanțelor fiscale. Altfel spus, la momentul actual, ANAF se află în poziția în care este judecătorul propriilor sale decizii. Astfel cum s-a reținut și prin nota de fundamentare care a stat la baza proiectului de ordonanță de urgență, un astfel de control nu asigură o imparțialitate decizională în ceea ce privește soluționarea contestațiilor formulate de către contribuabili împotriva actelor administrative fiscale emise de către ANAF. Mai mult, aceeași notă de fundamentare subliniază și faptul că pentru anumite acte administrative fiscale, altele decât titlurile de creanță fiscală (cu titlu de exemplu: decizia de respingere a cererii de eșalonare, decizia de suspendare a inspecției fiscale, decizia de declarare a inactivității), contestațiile se soluționează chiar de către structura care a emis actul administrativ fiscal, aspectul lipsei imparțialității fiind cu atât mai pronunțat.
Cu toate acestea, deși reglementarea este binevenită în configurarea actualului sistem normativ, trebuie observat faptul că problema nu este soluționată în întregime, câtă vreme același art. 272, în forma modificată prin acest proiect de ordonanță de urgență, prevede la alin. (4) faptul că, în continuare, „Contestațiile formulate împotriva actelor administrative fiscale emise de organele fiscale locale se soluționează de către aceste organe, iar la alin. (5) faptul că Contestaţiile formulate împotriva actelor administrative fiscale emise de alte autorităţi publice care, potrivit legii, administrează creanţe fiscale se soluţionează de către aceste autorităţi.”
Altfel spus, din prisma noii reglementări, dacă suntem în prezența unor acte administrative fiscale emise de organele fiscale locale sau de alte autorități publice care, potrivit legii, administrează creanțe fiscale – cu titlu de exemplu, poate fi vorba despre o decizie de impunere privind impozitul pe clădiri sau impozitul pe teren ori pe mijloace de transport – atunci competența de soluționare a contestației revine tot acestor organe fiscale/autorități. Or, față de această împrejurare, nota de fundamentare care a stat la baza proiectului de ordonanță de urgență nu își mai găsește finalitatea, aceea de asigurare a unei imparțialități decizionale, câtă vreme astfel de acte administrative fiscale sunt verificate, în continuare, tot de către organul/autoritatea emitentă, în ipoteza formulării unei contestații.
2. Posibilitaea revocării deciziei de soluționare a contestațiilor
Proiectul adaugă un nou articol, art. 281(1), prin intermediul căruia se instituite posibilitatea revocării deciziei de soluționare a contestației de către organul emitent, la cererea contribuabilului/plătitorului în situațiile și condițiile expres menționate, respectiv atunci când nu s-a avut în vedere aplicarea la speță a anumitor dispoziții legale care ar fi schimbat fundamental soluția adoptată; ulterior emiterii deciziei de către structura de soluționare a contestației se emite o decizie de către Comisia fiscală centrală care oferă o altă interpretare dispozițiilor legale incidente speței; anterior sau ulterior emiterii deciziei de către structura de soluționare a contestației se adoptă o hotărâre judecătorească a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României fie în interpretare fie un recurs în interesul legii care dictează o anumită practică judiciară pentru problematica supusă analizei diferită de cea din decizia de soluționare a contestației; anterior sau ulterior emiterii deciziei de către structura de soluționare a contestației se adoptă o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene care, în mod evident, este contrară deciziei din soluţionare a contestaţiei administrative.
O astfel de posibilitate nu există în forma actuală a Codului de procedură fiscală, odată emisă decizia de soluționare a contestației, aceasta fiind definitivă în sistemul administrativ. Cererea de revocare a deciziei de soluționare a contestației poate fi depusă fie până la data la care instanța judecătorească de fond soluționează litigiul, în cazul deciziilor de soluționare a contestațiilor în legătură cu care s-a formulat acțiune în contencios administrativ, fie în termen de un an de la data comunicării deciziei de soluționare, chiar dacă obligația fiscală a fost stinsă, în cazul deciziilor de soluționare a contestațiilor în legătură cu care nu s-a formulat acțiune în contencios administrativ.
Așadar, din interpretarea acestor prevederi decurge o consecință destul de importantă asupra cursului procedurii: nu se urmărește și parcugerea obligatorie a acestei proceduri înainte de atacarea în contencios administrativ a deciziei de soluționare a contestației. Cu alte cuvinte, procedura își va continua cursul normal, în sensul în care, fie se va proceda la atacarea deciziei în contencios administrativ (caz în care eventuala cerere de revocare a deciziei va putea fi depusă la organul emitent până la data la care instanța judecătorească de fond soluționează litigiul), fie decizia în cauză nu va fi atacată în contencios administrativ (caz în care eventuala cerere de revocare va putea fi depusă în termen de un an de la data comunicării deciziei de soluționare).
Alin. (3) al art. 281(1) instituie și o cale de atac împotriva deciziei de respingere a cererii de revocare, respectiv acțiune la secția de contencios administrativ a tribunalului competent. În mod evident, această acțiune nu înlătură dreptul de a ataca în contencios administrativ decizia privind soluționarea contestației. Cele două proceduri pot merge în paralel, putând conduce, în teorie, chiar la existența unor hotărâri contrarii, aspecte ce vor trebui rezolvate pe calea revizuirii. Pentru prevenirea unor asemenea situații, o soluție ar putea-o constitui suspendarea judecății în contencios administrativ a acțiunii formulate împotriva deciziei privind soluționarea contestației până la soluționarea căii de atac formulate împotriva deciziei de respingere a cererii de revocare.
În ceea ce privește aplicarea în timp a prevederilor ordonanței de urgență din perspectiva posibilității de revocare a deciziei de soluționare a contestației, în lipsă de stipulație contrară, apreciem că rămân incidente prevederile generale ale Codului de procedură fiscală referitoare la aplicarea legii noi și ultraactivarea legii vechi, astfel cum sunt ele reglementate de art. 352, în temeiul cărora procedurile de administrare care vor beneficia de aceste modificări vor fi numai procedurile începute după intrarea în vigoare a ordonanței de urgență, cele începute înainte de data intrării în vigoare a modificărilor (și, eventual, soluționate) fiind guvernate de legea în vigoare la momentul demarării lor.
3. Transfer de atribuții de la ANAF la MFP
O altă modificare importantă adusă de proiectul de ordonanță de urgență este aceea potrivit căreia competența de emitere a ordinelor și instrucțiunilor referitoare la proceduri de administrare a impozitelor şi taxelor datorate bugetului general consolidat, cu excepția bugetelor locale, trece asupra MFP, fiind enumerate în mod limitativ materiile în care ordinele pentru punerea în aplicarea a prevederilor Codul Fiscal și a Codului de Procedură Fiscală vor fi adoptate președintele ANAF.
Proiectul de ordonață de urgență vizează, în mod evident, un transfer de competențe importante în materie fiscală de la ANAF la MFP. Rămâne de văzut în ce măsura acest transfer va conduce la o ameliorare a legislației secundare de implementare a Codului Fiscal și a Codului de Procedură Fiscală, dar mai ales a șanselor de reușită pe care contribuabilii le au în procedura de contestație împotriva actelor administrative fiscale.
Un articol semnat de Mihai STĂNESCU, Managing Associate (mstanescu@stoica- asociatii.ro) și Geanina Valentina BARBU, Associate (vbarbu@stoica-asociatii.ro), STOICA & Asociații.