Sari direct la conținut

Al treilea accident de muncă înregistrat în ultima lună pe șantierul mall-ului din Brașov: Un muncitor a căzut de pe o schelă și a murit

HotNews.ro
Muncitori, Foto: Comisia Europeana
Muncitori, Foto: Comisia Europeana

Un muncitor în vârstă de 43 de ani a murit, luni, pe șantierul mall-ului din Brașov. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, citat de Mediafax, bărbatul a fost rănit grav după ce a căzut de pe o schelă și a murit la scurt timp după producerea accidentului.

Potrivit reprezentanților ISU Brașov, accidentul s-a produs pe șantierul unui mall din localitate, unde un muncitor de 43 de ani a căzut de pe schelă.

Acesta a suferit răni grave și era inconștient în momentul în care la fața locului a ajuns echipajul SMURD. Medicii de pe Ambulanță au încercat, fără succes, să-l resusciteze.

Polițiștii fac cercetări la fața locului și vor decide dacă vor deschide o anchetă în acest caz.

Acesta este al treilea accident de muncă produs pe șantierul mall-ului din Brașov în ultima lună. În 25 iunie, un muncitor de 48 de ani a căzut de la o înălțime de 18 metri, odată cu schela pe care lucra, iar în 11 iunie un alt bărbat în vârstă de 43 de ani a suferit mai multe traumatisme, după ce a căzut de la o înălțime de aproximativ cinci metri.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro