Femeie rănită grav pe traseul turistic care duce din staţiunea Buşteni spre cascada Urlătoarea
O turistă în vârstă de 67 de ani s-a rănit grav, duminică, în timp ce parcurgea traseul turistic care face legătura între staţiunea Buşteni şi cascada Urlătoarea, traseu montan care nu este unul dificil, relatează News.ro. Femeia, care a suferit un traumatism cranian sever după ce s-a împiedicat de o piatră şi a căzut, a fost preluată de către salvamontişti şi dusă în staţiune.
Conform datelor furnizate de Salvamont Buşteni, turista este din Bucureşti, iar accidentul s-a petrecut în timp ce aceasta cobora dinspre cascadă spre staţiunea Buşteni.
Potrivit salvatorilor, femeia s-a împiedicat de o piatră, a căzut, iar în cădere s-a lovit cu capul de un copac, suferind un traumatism cranian sever cu pierdere a stării de conştienţă.
„O astfel de lovitură poate avea consecinţe dintre cele mai grave, mai ales la o vârstă înaintată. Victima a fost predată unui echipaj de la ambulanţă şi transportată la spital pentru investigaţii amănunţite. Aşadar chiar şi un traseu banal, poate să ducă la accidente serioase dacă nu acordaţi maximă atenţie unde păşiţi”, au transmis salvatorii pe Facebook.