Braşov: Turişti accidentaţi după ce au intrat în zone de pârtii închise din cauza stratului insuficient de zăpadă
Salvamontiştii din Poiana Braşov au intervenit, miercuri, în sprijinul a 15 turişti care fie s-au accidentat pe pârtii, fie au rămas pe munte după ultima cursă a mijloacelor de transport pe cablu, scrie News.ro. Salvatorii reamintesc că pârtiile din zona inferioară a staţiunii sunt închise, din cauza stratului insuficient de zăpadă, iar în aceste condiţii pot avea loc accidente.
Potrivit datelor furnizate de Serviciul Salvamont din Poiana Braşov, în trei dintre cele 15 cazuri care au avut nevoie de sprijinul salvatorilor montani turiştii au fost preluaţi de către echipaje medicale de la Serviciul de Ambulanţă sau SMURD şi duşi la spital pentru investigaţii medicale amănunţite.
În toate cele trei cazuri este vorba despre turişti care s-au rănit după ce au intrat în zona inferioară a domeniului schiabil, unde pârtiile nu sunt practicabile din cauza stratului insuficient de zăpadă.
Totodată, un turist a cerut sprijinul Salvamont după ce a rămas pe munte fiindcă a ratat ultima cursă a instalaţiilor de transport pe cablu.
„Reamintim că toate pârtiile din partea inferioară a masivului sunt închise, iar coborârea trebuie făcută cu telegondola Express. Înainte de a urca, interesaţi-vă de programul de funcţionare a tuturor instalaţiilor de transport pe cablu, dar mai ales de cel al telescaunului Ruia şi al telegondolei Express, deoarece acestea sunt instalaţiile principale cu care se face coborârea şi luaţi-vă o marjă suplimentară, pentru a fi siguri că ajungeţi în timp util. Totodată, mai reamintim turiştilor că închiderea pârtiilor se face la jumătate de oră de la închiderea programului instalaţiilor de transport pe cablu, adică în jurul orei 16:30, iar coborârea după această oră se face pe proprie răspundere”, transmit, miercuri, salvamontiştii din Poiana Braşov.