Strategie pentru mediul de afaceri: Ministerul Economiei va infiinta un portal de 3 milioane de lei, o agentie guvernamentala de 4 milioane de lei si va face o campanie de promovare a Romaniei in valoare de 17 milioane de lei
Ministerul Economiei crede ca a gasit solutiile cele mai potrivite pentru imbunatatirea si dezvoltarea mediului de afaceri. Una dintre ele este construirea unui portal in valoare de aproximativ 3 milioane de lei „pentru colectarea, prelucrarea si diseminarea de informatii relevante privind investitiile si oportunitatile de afaceri”. Este o masura cuprinsa intr-o strategie guvernamentala privind mediul de afaceri. Care este scopul acestui nou portal? Raspunsul l-a oferit Radu Munteanu, seful echipei care s-a ocupat de elaborarea strategiei: „Va culege informatiile care exista deja pe alte portaluri!”. O alta masura de sprijin al mediului de afaceri este constituirea unei „agentii de promovare a investitiilor sau o structura similara” care va costa 4 milioane de lei. O masura aflata in totala discordanta cu intentiile anuntate de Executiv privind restructurarea guvernamentala.
In ceea ce priveste portalul, Radu Munteanu nu exclude posibilitatea integrarii acestuia in e-Romania. Potrivit strategiei, demersurile pentru construirea portalului vor incepe in primul trimestru din 2011. Un astfel de portal va include:
- o baza de date actualizata cu detalii operationale utile pentru investitori (de ex. pretul pe mp al pamantului, nivelul chiriilor, nivelul salariilor in diferite localitati sau regiuni ale tarii);
- baza de date cu ideile de afaceri ale investitorilor straini;
- rapoarte de monitorizare presa si publicatii de specialitate privind imaginea Romaniei ca destinatie pentru investitii;
- intalniri organizate, conferinte, seminarii cu investitori, organizatii internationale, banci de investitii;
- lista cu autorizatii, avize, acorduri necesare pentru: investitii si pentru functionare cu costuri si link-uri catre institutiile care emit astfel de documente, in functie de codul CAEN;
- principalele informatii de natura fiscala, contabila si financiar-bancara.
Cat priveste noua agentie de promovare a investitiilor, strategia prevede ca aceasta se va ocupa printre altele de elaborarea unui „buletin/newsletter/raport semestrial de activitate”. Noua institutie va fi reprezentata atat la nivel central, cat si la nivel regional. „O astfel de structura va ajuta la identificarea de noi oportunitati de investitii, va asigura un punct unic de contact intre mediul de afaceri romanesc si potentialii investitori si va permite o abordare strategica a procesului investitional in Romania, corelata cu directiile de actiune ale Guvernului”, se arata in strategie.
Strategia mai presupune si organizarea unei campanii prin intermediul careia sa se asigure o imagine imbunatatita si mai transparenta a Romaniei ca destinatie pentru investitii. Campania va costa peste 17 milioane de lei si va avea la baza statistici, analize, baze de date, materiale promotionale.
Strategia mai prevede stabilirea unui portofoliu de domenii si locatii ca destinatii pentru implementarea de noi proiecte de investitii, intra si extracomunitare. Aceasta masura presupune elaborarea unor studii care vor costa aproape 6 milioane de lei.
Analize si studii de zeci de milioane de lei
Alta masura cuprinsa in strategie este evaluarea capacitatilor existente si a problemelor de functionare a structurilor de afaceri din Romania. Aceasta masura prevede realizarea a tot felul de „inventare” si estimari care vor costa aproape 13 milioane de lei. Cu acesti bani, autoritatile statului vor face un inventar al structurilor de sprijinire a afacerilor si de cercetare-dezvoltare existente, un inventar al disfunctiilor si a factorilor perturbatori si al piedicilor in calea functionarii eficiente, a analiza a strategiei de infiintare si finantare a parcurilor industriale in Romania etc.
O alta masura este identificarea si sustinerea potentialului polilor de competitivitate in Romania prin alte analize care vor costa peste 4 milioane de lei.
Pentru masura „Cresterea competitivitatii economice nationale prin consolidarea patrimoniala a intreprinderilor si fluidizarea fluxurilor de capital primar din economie, precum si prin largirea accesului la finantare”, vor fi alocate 17 milioane de lei. Potrivit strategiei, acesti bani vor fi utilizati pentru urmatoarele:
- Incurajarea si sustinerea activitatilor ce vizeaza capitalizarea intreprinderilor si respectiv, mobilizarea capitalului de pe pietele financiare specifice. In acest sens, se va actiona pe directia diversificarii surselor alternative de finantare (atat a activitatii curente, cat si a dezvoltarii firmelor), astfel incat intreprinderile din Romania sa nu mai fie atat de dependente de finantarea bancara, ca in prezent. Aceasta actiune vizeaza: constituirea de retele de business angels, infiintarea de fonduri de investitii cu diferite scopuri si dimensiuni, aparitia vehiculelor de transfer de tehnologie, lansarea de oferte publice de vanzare de actiuni cu dimensiune strict delimitata, a ofertelor publice initiale, primare (initial public offering – IPO) sau a ofertelor de obligatiuni corporative etc.
- Monitorizarea aplicarii, la nivel microeconomic, a principiilor de buna guvernare corporativa (asa cum sunt stipulate in documentele OECD), precum si incurajarea practicilor de responsabilitate sociala corporativa.
- Sustinerea exporturilor sectorului privat, prin internationalizarea participarii pe piata globala a exportatorilor de produse si servicii. Se are in vedere diversificarea produselor specifice de finantare, garantare si asigurare impotriva tuturor tipurilor de risc comercial si politic asociate tranzactiilor internationale, din portofoliul organizatiilor guvernamentale specializate.
Va fi creat Registrului grupurilor de interese
Reglementarea activitatii de lobby in Romania prin crearea Registrului grupurilor de interese. Prin aceasta masura care va costa peste 3 milioane de lei se urmareste definirea activitatilor de lobby, a sferei de cuprindere, scopul activitatii de lobby, contractul de lobby, Registrul de lobby, modalitatea de inregistrare si de radiere a lobbistilor, publicitate, organizarea definirea relatiei de comunicare dintre lobbist si reprezentantii autoritatilor, raportarea activitatilor si fiscalizare, conflicte de interese si interdictii, responsabilitati si sanctiuni.
- Strategia mai prevede modificarea legislatiei in domeniul achizitiilor publice (Ordonanta 34/2006) si crearea de mecanisme de departajare a ofertantilor care au adoptat principiile eticii si de integritate in afaceri. „In conditiile in care noua reglementare ar permite finalizarea procesului de achizitie concomitent cu desfasurarea actiunilor juridice de solutionare a contestatiilor, trebuie studiata oportunitatea introducerii obligativitatii de evaluare, independenta asupra modului de indeplinire a obligatiilor contractuale ulterioare incheierii procesului de achizitie si de desemnare a castigatorilor, de exemplu daca nu cumva ofertantul cel mai bine pozitionat si caruia i se atribuie contractul nu aduce modificari cantitative, calitative in derularea acestuia si nu se promoveaza majorari, ajustari de pret in baza unor acte aditionale ulterioare, care in conditiile initiale din Caietul de Sarcini ar fi condus la depunctare sau chiar respingerea ofertei si alte asemenea practici”, se arata in Strategie.
22,5 milioane de lei pentru dezvoltarea consultantei
Strategia se refera si la reducerea numarului de contributii, taxe si impozite si simplificarea fiscalitatii si a procedurilor de impunere fiscala si de plati concomitent cu eliminarea tuturor exceptiilor si a tratamentelor privilegiate si intarirea disciplinei contractuale si de plati a obligatiilor.
Actiunile prin care se va implementa aceasta masura sunt:
- Efectuarea unui inventar al raportarilor obligatorii de natura statistica si administrativa din partea operatorilor economici si a frecventei de efectuare a acestora prin intermediul unui studiu de analiza a barierelor administrative Implementarea metodei costului standard pentru orice tip de act normativ care va fi initiat de catre Guvern
- Intarirea drepturilor si protectiei creditorilor si a disciplinei de plati contractuale. Studierea si promovarea de amendamnete si ameliorari necesare la legea insolventei si practica selectarii aleatoare a judecatorilor sindici pentru companiile care se confrunta cu probleme de restructurare controlata.
- Implementarea procedurii legale speciale reglementata prin Ordonanta de Guvern nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata, impusa de dezideratul evitarii blocajului financiar si de a oferi creditorilor o procedura rapida si mai putin costisitoare pentru obtinerea titlurilor executorii in vederea realizarii creantelor prin executare silita.
Toate aceste actiuni vor costa circa 3 milioane de lei
Autoritatile vor mai aloca peste 4 milioane de lei pentru evaluarea periodica a barierelor administrative in calea dezvoltarii mediul de afaceri pentru reducerea sarcinilor administrative inutile si imbunatatirea reglementarilor
De asemenea, vor fi alocate 22,5 milioane de lei pentru dezvoltarea consultantei si a altor tipuri de servicii de sprijin pentru inovarea de produs si de procese. Acesti bani vor fi cheltuiti pe identificarea exemplelor de buna practica pentru furnizarea de servicii de consultanta, sprijin pentru introducerea de mecanisme informale de atestare a furnizorilor de servicii, pe baza unor criterii de calitate, atat la nivel organizational cat si la nivel profesional individual, si de asemenea sprijin pentru implementarea de sisteme organizationale ce sustin formarea profesionala continua a personalului implicat in consultanta.
NOTA: Alte masuri din strategie pot fi citite in documentul atasat.
Strategia de dezvoltare a mediului de afaceri necesita 40,7 milioane de euro, din care 68,44% vor reprezenta fonduri europene. Perioada de implementare a prezentei strategii este 2010-2014. Strategia privind mediul de afaceri va cuprinde doua etape:
Etapa I: 2010-2012 in care vor fi derulate actiuni urgente in vederea depasirii perioadei de criza actuale;
Etapa a-II-a: 2012-2014, perioada in care vor fi derulate actiunile mai consistente de sprijinire a mediului de afaceri, in conditiile relansarii economice.
Pentru prima perioada, bugetul estimat este de 131,81 milioane lei iar pentru perioada a doua, acesta este de 41,12 milioane lei.
- Strategia a fost elaborata printr-un proiect din fonduri europene, in valoare totala de trei milioane de lei. Proiectul a fost finantat prin Programul Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative 2007-2013, in baza contractului incheiat intre Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, in calitate de Beneficiar, si Ministerul Administratiei si Internelor, in calitate de Autoritate de Management. Proiectul a fost derulat cu ajutorul consortiului format din firmele de consultanta Archidata (Italia) liderul asocierii, Eurecna (Italia) si Euro In Consulting (Romania).