Sari direct la conținut

Subiectele Zilei: Nuntile suveranilor romani, show-uri mediatice de epoca; Cine cauta secretul vietii vesnice la capatul Romaniei; Aeroportul-fantoma din Brasov prinde contur: un gard de 2 milioane de euro; Scandalul locuinta sociala + Volvo la poarta. Intreaga lista cu case de la Primaria Capitalei, respinsa din cauza unui "caz social" ciudat

HotNews.ro
Subiectele Zilei, Foto: Colaj foto
Subiectele Zilei, Foto: Colaj foto

Cine cauta secretul vietii vesnice la capatul Romaniei. „Daca vrei sa-ti prelungesti viata, vino aici”, ne-au indemnat sotii Zaharia. O invatatura pentru toata lumea. La 50 de ani, Cornelia si Emil, doi profesori nascuti la oras, au luat viata de la zero si s-au mutat intre ape, la marginea Deltei. Povestea sotilor Zaharia a inceput in urma cu 14 ani. Nu mai fusesera demult in concediu. „N-am mai avut nici bani, nici timp, dupa 1990”, zice Emil. Pe harta, daca te uiti, nu e departe, de la Galati pana la Periprava, un sat pescaresc, mai spre est, in Delta, pe bratul Chilia al fluviului. Culmea e ca sotii Zaharia au plecat in excursia lor in decembrie 1997. Chiar pe 1 decembrie. Asa le-a venit lor. Au ajuns in Periprava. Si nu e usor de ajuns. Noi, de exemplu, am mers, zilele trecute, cu un vas, de la Tulcea pana la Sulina, timp de cinci ore. Pe urma, de la Sulina, inca 30 de kilometri pe un asa-zis drum. In fapt, o poteca pe unde rotile masinii se afunda in nisip. In mijlocul unei campii de stuf. Traversand apoi doua palcuri de padure, la marginea rezervatiei Letea, scrie Romania Libera.

Scandalul locuinta sociala + Volvo la poarta. Intreaga lista cu case de la Primaria Capitalei, respinsa din cauza unui „caz social” ciudat. Desi in declaratia de avere figura ca proprietara a unei masini Volvo si a unui teren de 5 hectare, sefa serviciului Relatii Publice si Informare din cadrul Primariei Capitalei, Mirela Ercuta, a cerut sa-i fie repartizata o locuinta sociala. Functionara municipalitatii are in prezent un salariu de 2.500 de lei si este considerata de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, „un caz social. Aceasta doamna nu a ajuns pe lista bagata de cineva. Sunt anchete facute la persoanele care au situatii dificile. Este un caz social si a avut mai putin de 10 milioane pe luna”, anunta Gandul.

„Romanii sunt ca o maioneza taiata”. „Traim un exces de libertate, in care nimeni nu-si pune problema ce trebuie sa dea, toti se intreaba ce trebuie sa capete”, constata Ana Blandiana, cea care inca din zorii Revolutiei a fost perceputa drept unul dintre portdrapelele anticomunismului. Astazi, Ana Blandiana si sotul ei, scriitorul Romulus Rusan, si-au recalibrat viziunea asupra schimbarii in bine a societatii romanesti. Contextul este altul, oamenii nu mai sunt aceiasi. Practic, lumea s-a transformat, iar ceea ce in urma cu doua decenii aducea in Piata Universitatii sute de mii de romani, acum pare de neinteles pentru multi tineri. Ce s-a intamplat intre timp cu noi? Suntem victimele propriei ignorante sau ne-am aflat mereu „sub vremi”? Sunt doar doua intrebari care nu cer raspunsuri pripite, ci reflectie indelungata. Pentru a nu mai lungi vorba, va propunem spre analiza nelinistile prezente ale unor intelectuali care nu s-au ferit niciodata de lumina reflectoarelor, in pofida riscurilor ce vin odata cu ea, informeaza Adevarul.

Mafia lemnului loveste pe 23 aprilie. In Harghita si Covasna au fost taiati si vanduti ilegal patru milioane de metri cubi de lemn, sustin autoritatile. Vinovatii nu au fost gasiti pana acum. Ancheta legata de asasinarea lui Csala Zsolt, viceprimarul din localitatea harghiteana Joseni, a scos la iveala faptul ca ilegalitatile comise in zona, in ultimii zece ani, de „mafia lemnului” au fost cunoscute de autoritatile de la nivel central, care insa nu au luat masuri pentru a le pune capat. Unul dintre cei care au denuntat defrisarile ilegale si furturile, alaturi de o serie de fapte de coruptie, este Pal Imre, un localnic care, de ani buni, se judeca cu autoritatile locale. Acesta a si facut numeroase sesizari la politie, la Parchet si chiar la guvern si la Camera Deputatilor, dar demersurile sale au ramas fara ecou, scrie EVZ.

„Regina a spus: ‘I want my ambassadors!'”. Ambasadorul roman la Londra, Ion Jinga, va participa la nunta regala dintre Printul William si Kate Middleton. Diplomatul va respecta dorinta mirilor de a nu primi cadouri si va face o donatie catre unul dintre ONG-urile recomandate de cuplul regal. Ambasadorul britanic la Bucuresti, Martin Harris, scrie pe blogul sau ca „sunt doar putine tari in afara de Marea Britanie unde nunta regala a fost urmarita cu mai mare interes decat in Romania”, anunta Romania Libera.

Aeroportul-fantoma din Brasov prinde contur: un gard de 2 milioane de euro. Peste 2,1 milioane de euro – mai exact 1,7 milioane valoarea contractului, plus TVA-ul de inca vreo 420.000 – pusi pe tava unei firme proaspat infiintate, pentru scurmat pamantul si pus gardul la fantomaticul AIBG – Aeroportul International Brasov-Ghimbav. Astfel arata ultima „afacere profitabila” a Consiliului Judetean Brasov, condus de liberalul Aristotel Cancescu. De aproape sase ani, AIBG – adica Aeroportul International Brasov – Ghimbav – este o Fata Morgana, folosita din cand in cand doar in scop electoral. Dupa mai mule „rateuri”, construirea sa a fost „batuta in cuie”, in 2006, cu firma canadiana Intelcan Technosystems Ltd, apartinand unui cetatean canadian originar din Brasov, pe nume Ronald Weisberger, care a promis ca va finanta integral investitia de 120 de milioane de euro si o va da gata in 36 de luni, informeaza Gandul.

Munca la romani: „Noi nu suntem lasati sa fim harnici”. Desi pare surprinzator, romanii sunt printre cei mai muncitori angajati din Uniunea Europeana. Acest lucru reiese din statisticile cu privire la orele petrecute la serviciu, insa situatia se schimba cand vine vorba de performanta sau eficienta, capitole la care angajatii romani sunt cu mult in urma vecinilor din UE. Intr-o zi insorita in saptamana de dinainte de 1 Mai – Ziua Internationala a Muncii, am luat-o frumusel pe strazi pentru a vedea cum percep o parte dintre romani munca lor. Am plecat din zona Pietei Alba Iulia din Capitala, in jurul pranzului. Integral in Adevarul.

Nuntile suveranilor romani, show-uri mediatice de epoca. „Breaking news”-urile in cazul nuntilor regale ale suveranilor Romaniei erau prilej de dezbatere politica si de scandal in paginile ziarelor de altadata. Cu mult timp inainte sa urmareasca nunta Printului William cu Kate Middleton, ca tot pamanteanul cu televizor si internet, romanii „prindeau” vesti despre fastul si controversele din jurul casatoriilor propriilor lor suverani. Ziarele vremii nu ratau tentele de scandal, chiar daca le „serveau” uneori cu putina intarziere. Chiar si in absenta – din motive obiective – a vreunei televiziuni de stiri, nunta lui Carol I a pus poporul pe jar: la Iasi, s-au tinut slujbe pentru sanatatea cuplului regal si jandarmii au avut grija ca locuitorii sa aprinda lumina in casa. Casatoria nepotului sau, Ferdinand, cu viitoarea Regina Maria, a devenit, in 1893, prilej de atacuri politice din partea opozantilor monarhiei, anunta EVZ.

Nicolae Gioca, alchimistul canotajului romanesc. Desemnat de catre federatia internationala de specialitate drept cel mai valoros antrenor de canotaj din lume in anul 2000, Nicolae Gioga a intrat in istorie ca primul, si deocamdata singurul, tehnician roman care a cucerit trei medalii de aur la aceeasi editie a Jocurilor Olimpice. Poate unul dintre cei mai valorosi tehnicieni pe care i-a „produs” scoala romaneasca de canotaj, Nicolae Gioga cucerit cu lotul national feminin de canotaj nu mai putin de 47 de medalii, dintre care cinci titluri olimpice. Mai mult, din 1997 pana in 2002, sub indrumarea sa, echipajele romanesti, care inainte de aceasta perioada erau obisnuite cu argintul si bronzul, in fiecare an au urcat cel putin o data pe prima treapta a podiumului, informeaza Romania Libera.

Canadienii care exploateaza petrolul din Marea Neagra: „Autoritatile romane refuza sa ne elibereze autorizatiile de constructie”. ANRM: „Exista ambiguitati legislative”. Compania canadiana Sterling Resources a notificat Agentia Nationala de Resurse Minerale (ANRM), invocand forta majora pentru imposibilitatea derularii contractului de explorare-dezvoltare-exploatare a perimetrelor petroliere Midia si Pelican, concesionate in platoul continental romanesc al Marii Negre. Sterling sustine ca din motive „de natura politica”, independente de vointa sa, nu poate derula operatiunile planificate, autoritatile romane refuzand eliberarea autorizatiile necesare. Autoritatile romane le dau dreptate canadienilor, scrie Gandul.

Moartea vine cu masina de lapte. Si la Giurgiu au murit oameni la Revolutie. O masina de lapte a intrat intr-un grup de manifestanti si a ucis sase persoane. Soferul era beat. Mortii au devenit eroi martiri. Un accident rutier cu un sofer beat si cativa oameni care se bucurau in strada de prima zi de democratie s-a strecurat intre Dosarele Revolutiei. Revolutia din 1989 s-a derulat sub influenta diverselor servicii secrete din tara sau din strainatate. In unele parti ale Romaniei, Revolutia a fost insa mai mult sub influenta alcoolului. Aducem astazi in discutie cazul indragitului oras Giurgiu, unde, in ziua de 23 decembrie 1989, un sofer de izoterma s-a imbatat si a intrat cu masina intr-un grup de manifestanti care sarbatorea caderea tiraniei, anunta Adevarul.

Citeste si:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro