Sari direct la conținut

Subiectele zilei: Prapastia electorala dintre Romania de la tara si Romania de pe Facebook. Cat timp va trece pana cand votul va fi responsabil; Arcul de Triumf, platit ilegal pentru parada de 1 decembrie; Dodon se grabeste la carma, dar isi pierde atributiile pe drum

HotNews.ro
Subiectele zilei, Foto: Colaj foto
Subiectele zilei, Foto: Colaj foto

Prapastia electorala dintre Romania de la tara si Romania de pe Facebook. Cat timp va trece pana cand votul va fi responsabil.Cu toata vanzoleala internautilor, alegerile parlamentare din 11 decembrie pot fi decise de un public absent de pe retelele de socializare: populatia rurala, aflata la cheremul politicienilor care-i manevreaza prin dependenta materiala. Intre activismul hiperactiv de pe Facebook si calculele privind sansa de schimbare a Romaniei exista un taram unde nu patrunde decat politicianul siret care stie sa exploateze ignoranta. Acel taram intunecat, unde lumina cartii nu ajunge din cauza navetei scolare si unde bucuria unui venit castigat prin munca proprie este inlocuita de satisfactia unei pomeni, noteazaAdevarul.

Arcul de Triumf, platit ilegal pentru parada de 1 decembrie.Finalizarea lucrarilor, necesara pentru desfasurarea maresalului de Ziua Nationala, a fost platita fara respectarea regulamentelor. Serviciul Legislatie a atras atentia asupra acestui fapt, dar primarul Gabriela Firea nu a tinut cont de avertisment. Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a solicitat Consiliului General al Munici-piului Bucuresti (CGMB), pe 15 noiembrie a.c., sa emita o hotarare prin care sa se suplimenteze cu 1,7 milioane lei lucrarile la obiectivul de investitii „Consolidare, restaurare si conservare Arcul de Triumf”. In expunerea de motive, edilul mentiona ca facuse soli-citarea in baza unui referat de specialitate emis de catre Unitatea de Implementare a Proiectelor din cadrul Directiei Cultura, Invatamant, Sport, Turism, prin care se fundamentau „urgenta, necesitatea, oportunitatea si legalitatea suplimentarii sumelor la obiectivul (…) Arcul de Triumf”, arataRomania Libera.

Dodon se grabeste la carma, dar isi pierde atributiile pe drum.Socialistul Igor Dodon acuza guvernarea ca ar tergiversa intentionat investirea sa in functie, pentru a obtine promulgarea unor proiecte de catre actualul presedinte Nicolae Timofti, pe care el nu le-ar promulga. Intre acestea, Dodon a mentionat majorarea varstei de pensionare (asupra careia insista FMI), investirea unui nou procuror general (agreat de actuala guvernare) si deschiderea unui Oficiu de legatura al NATO la Chisinau. Presedintele ales Igor Dodon a spus ca nu ar permite ca procurorul general sa fie numit din randul candidatilor inaintati, despre care a spus ca „nu merita aceasta functie”, relateazaDeutsche Welle.

Am intrebat liceeni din Romania cu cine ar vota si mi-au aratat de ce totul le provoaca scarba.De obicei, cand lumea vorbeste despre politica, nu asociaza niciodata zona asta cu tineretul. Nu stiu cat de interesat esti sa citesti despre optiunile politice ale liceenilor, aia care-s majori si cu drept de vot, dar eu am vrut sa stau la vorbe cu colegii mei sa aflu cat si ce ii doare pe ei la politica. Cei mai multi dintre ei sunt scarbiti de politica si n-au niciun dram de incredere in oamenii astia pe care-i vad dand din gura in van pe la TV, dar ai lor le mai povestesc una-alta. Asa ca influenta vine din familie. Insa cea mai mare influenta se trage din izvorul nesecat numit Facebook. De aici vin stirile, care-i ala mai penal, cine ar merita votul tau sau ce promite fiecare, scrieVice.

Orban vine in Romania pentru alegerile parlamentare intr-un moment politic tensionat cu Ungaria.Premierul Ungariei Viktor Orban vine, joi, in Romania, la Satu-Mare, unde a fost invitat de liderul UDMR, in plin scandal diplomatic, dupa ce vicepremierul ungar a afirmat ca au fost ingaduitori cu romanii si niciodata nu au exacerbat lucrurile. Seful guvernului de la Budapesta Viktor Orban urmeaza sa ajunga, joi, in Romania, la Satu-Mare, unde a fost invitat de liderul UDMR, Kelemen Hunor, scrie Digi24. Premierul ungar vine in Romania cu trei zile inaintea alegerilor parlamentare, intr-un moment politic tensionat, dupa ce, marti, vicepremierul ungar ce Zsolt Semjen a declarat ca Ungaria ar fi trebuit „sa dea cu pumnul in masa” mult mai devreme in relatia cu Romania, potrivitEurActiv.ro.

Cum au lichidat comunistii Partidul National-Taranesc.Un proces politic inscenat, la capatul caruia a fost zdrobit „cuibul de viespii maniste” Acapararea totala a puterii de catre Partidul Comunist Roman era inevitabila, chiar si dupa actiunea opozitiei si a Regelui Mihai din 23 august 1944. Acel act nu a adus mult doritul statut de cobeligeranta nu a fost conferit Romaniei la Conferinta de Pace de la Paris si in tara nu s-a instaurat un regim monarhic-constitutional, asa cum au crezut multi cetateni. Doar a adaugat o nota de incertitudine, de speranta difuza spulberata pe parcursul urmatorilor trei ani. Chiar si in aceste conditii istorice dificile, liderii partidelor democratice au incercat sa lupte impotriva sovietizarii tarii, arataEVZ.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro