Sari direct la conținut

Subiectele zilei: Sotia ministrului Economiei, talisman pentru o firma cu contracte publice; Cum a sfarsit in chinuri nava-scoala Neptun, mandria flotei romanesti; De ce atacarea Coreei de Nord de catre SUA ar fi un gest nebunesc

HotNews.ro
Subiectele zilei, Foto: Colaj foto
Subiectele zilei, Foto: Colaj foto

De ce atacarea Coreei de Nord de catre SUA ar fi un gest nebunesc.In ciuda informatiilor referitoare la consolidarea prezentei militare a Statelor Unite si a Chinei in apropiere de granitele Coreei de Nord, a provocarilor in crestere din partea Phenianului si a afirmatiei administratiei Trump potrivit careia „toate optiunile sunt pe masa”, un atac al SUA asupra Coreei de Nord ar fi un gest nebunesc, scrie publicatia „Business Insider”. Aparent, se fac toate pregatirile pentru razboi. SUA au desfasurat cel mai avansat sistem de aparare antiracheta in Coreea de Sud (THAAD), avioane F-35 au fost trimise in Japonia, iar portavionul american USS Carl Vinson se afla in apele din apropierea Peinsulei Coreene. In plus, Statele Unite au 25.000 de militari stationati in apropiere de granitele Coreei de Nord, forte care tocmai ce au desfasurat un exercitiu militar de amploare. In realitate insa, lucrurile nu sunt tocmai simple, potrivitAdevarul.

Sotia ministrului Economiei, talisman pentru o firma cu contracte publice. A primit 10.000.000 euro de la stat dupa ce a angajat-o pe sotia ministrului Tudose.Sotia ministrului Economiei, Mihai Tudose, ii poarta noroc firmei la care e angajata ca secretara. Astfel, cand Tudose ajunge ministru, firma la care e angajata sotia castiga milioane de euro de la stat. Pana acum, in cele doua mandate ale lui Tudose, firma a castigat contracte de zece milioane de euro de la Compania Nationala de Investitii. Corina Tudose, consoarta ministrului Economiei, avea un salariu de 5.000 de lei pe luna ca ￯asistent manager￯ la societatea En Electric Proiect Office SRL. Administratorul firmei spune ca femeia lucra, de fapt, la Departamentul Ofertare Licitatii. In 2015, in timpul primului mandat la Economie al lui Tudose, En Electric Proiect Office a prins in conditii suspecte un contract de 6,5 milioane de euro pentru a construi reteaua de canalizare a orasului Busteni. Initial, licitatia a fost anulata, apoi, la reluare, din cele sase oferte, cinci au fost anulate, anuntaRomania Libera.

Cum a sfarsit in chinuri nava-scoala Neptun, mandria flotei romanesti. „Unii voiau sa se imbogateasca rapid si a fost data in gestiune”.Nava-scoala Neptun, pe care mai multe generatii de studenti au invatat tainele meseriei de marinar, a avut un sfarsit asemanator cu al altor nave din flota Romaniei: a fost taiata la fier vechi. Vasul care poarta numele zeului marii, Neptun, a fost construit in anul 1976 intr-un santier din Polonia, in cadrul Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER), o organizatie creata sub tutela URSS, din care faceau parte mai multe tari socialiste din Europa Centrala si de Est. Nava era conceputa pentru invatamantul maritim, dar ea putea transporta si produse diverse. Primul ei comandant a fost George Rusu, care a mers in Polonia, impreuna cu echipajul, pentru a lua in primire nava. „Am plecat in iarna anului 1976 cu trenul in Polonia. Din pacate, birocratia a facut sa nu fim prezenti la constructia vasului. Am ajuns prea tarziu si am schimbat doar ce se mai putea”, isi aminteste fostul ei comandant, care a condus-o din 1976 pana in 1979, noteazaAdevarul.

Cum functioneaza tribunalele si inchisorile bisericesti? Pedepsele si detentia preotilor.Nu doar oamenii de rand sunt supusi greselii ci si preotii, care pot incalca, cu voie sau fara de voie, ordinea si disciplina bisericeasca. De asemenea, preotii sunt supusi pacatului unor neintelegeri si conflicte intre ei sau cu enoriasii, ori cu autoritatea bisericeasca. Sfantul Sinod al BOR a prevazut in Statutul pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Romane infiintarea unor organe disciplinare si de judecata pentru clericii de mir, monahii, cantaretii bisericesti si ingrijitorii in functie. Astfel a aparut, in 1949, Regulamentul de procedura al instantelor disciplinare si de judecata ale Bisericii Ortodoxe Romane. In Biserica Ortodoxa Romana exista patru instante disciplinare si de judecata bisericeasca, informeazaEVZ.

G7 – zgomot mult, decizii putine.Liderii celor mai industrializate 7 state din lume au avut mult de furca pentru a gasi solutii la punctele de pe agenda intrunirii de la Taormina. Rareori au fost atat de vizibile controversele la un summit, precum in ultimele doua zile in localitatea de la poalele vulcanului Etna. Divergentele dintre europeni, in mod special, si Trump au umbrit negocierile. In chestiunea protectiei climei, Statele Unite ale Americii sunt momentan complet izolate. Nici pe restul subiectelor dezbatute nu s-a ajuns la un consens deplin. S-a semnat totusi o declaratie privind combaterea terorismului si s-a facut un apel catre companiile furnizoare de servicii de internet si celor care administreaza retelele de socializare, potrivit agentiei Reuters, citata deDeutsche Welle.

Ucraina decapiteaza statuile cu Lenin ca sa uite ca a existat comunismul.Fotografii ireale cu monumentele liderului comunist printre vegetatia salbatica, depozite si masini. La fel ca toate statele post-sovietice, Ucraina intretine o relatie complicata cu radacinile comuniste. Timp de zeci de ani la rand, statui cu figuri revolutionare, Karl Marx, Friederich Engels si in special Vladimir Lenin au aparut prin toata tara. Prin 1991 erau cam 5 500 in Ucraina. Pana pe la sfarsitul lui 2015, in unele cazuri, figura lui Lenin a patronat piatetele satelor si centrele oraselor, pe post de pilon ideologic. Dupa ce era sovietica s-a destramat si Ucraina a inceput sa-si adune franturile ramase, statuile au devenit mai mult niste amintiri stangace ale asupririi din trecut si mai putin obiecte de reverenta. Apoi au inceput sa dispara, mai intai subtil, apoi in valuri in valtoarea Revolutiei Portocalii din 2004, scrieVice.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro