Sari direct la conținut

SURSE De ce trage de timp Dan Voiculescu. Dosarul ICA s-ar putea prescrie in decembrie

HotNews.ro

Faptele de coruptie pentru care Dan Voiculescu a fost condamnat deja la cinci ani de inchisoare cu executare de Tribunalul Bucuresti s-ar putea prescrie in luna decembrie iar procesul ar inceta in caz ca judecatorii de la Curtea de Apel nu vor pronunta pana atunci o sentinta definitiva, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare. Pe vechiul Cod, faptele in dosarul ICA se prescriau abia in 2018 insa noile Coduri prevad pedepse mai mici prin urmare si termenele de prescriptie scad.

  • In Romania exista puncte de vedere diferite pe tema aplicarii legii penale mai favorabile, prin urmare si calculul prescriptiei este controversat. Dupa cum arata expertul anticoruptie Laura Stefan, exista diferente de interpretare intre Inalta Curte si Curtea Constitutionala pe tema aplicarii legii mai favorabile.

In tot cazul, potrivit surselor HotNews.ro exista riscul ca, intr-una din interpretari, faptele in dosarul ICA sa se prescris in luna decembrie, ceea ce ar determina incetarea procesului iar Dan Voiculescu si ceilalti condamnati din dosar ar scapa de acuzatiile procurorilor. Asa cum rezulta din monitorizarea realizata de HotNews.ro in sectiunea speciala Dosare de Coruptie, au trecut 1985 de zile de la trimiterea dosarului in judecata (4 decembrie 2008).

Potrivit unor specialisti consultati de HotNews.ro, in mod normal Curtea de Apel ar trebui sa scoata dosarul in pronuntare intr-unul, maxim doua termene, deoarece nu mai exista motive reale de amanare.

Curtea de Apel Bucuresti a amanat, marti, pentru data de 10 iunie, dezbaterile in dosarul privind privatizarea frauduloasa a Institutului de Cercetari Alimentare, in care Dan Voiculescu a fost condamnat, in prima instanta, la 5 ani de inchisoare cu executare. Pe 29 aprilie, la precedentul termen, dezbaterile s-au amanat pentru astazi. Atunci, un complet format din doi judecatori ar fi trebuit sa se pronunte pe mai multe exceptii ridicate de avocatii lui Dan Voiculescu. Sedinta de judecata nu a mai avut loc, deoarece judecatorul Stan Mustata a fost ridicat de procurori si dus la DNA pentru audieri, el fiind acuzat ca a cerut bani de la mai multi inculpati si persoane condamnate pentru a da solutii favorabile acestora.

Pe 26 septembrie 2013, Tribunalul Bucuresti l-a condamnat pe Dan Voiculescu la cinci ani de inchisoare cu executare pentru spalare de bani. Instanta a constatat caa fost implinit termenul de prescriptie speciala si a dispus incetarea procesului penal pentru cealalta infractiune de care a fost acuzat Dan Voiculescu de catre procurorii DNA, respectiv cea de folosire, de catre o persoana care indeplineste o functie de conducere intr-un partid, a influentei si autoritatii date de aceasta calitate in scopul de a obtine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Gheorghe Mencinicopschi, fostul ministru Sorin Pantis, Corneliu Popa, Catalin Sandu Jean, Vlad Savulescu si Flavius Adrian Pop au fost condamnati la sase ani de inchisoare cu executare. Instanta a mai dispus condamnarea la cate cinci ani de inchisoare cu executare a lui Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Grigore Marinescu si Vica Ene.

In cazul lui Marian Gheorghe Domnisoru, instanta a dispus incetarea procesul penal, constatand ca acesta a decedat in cursul procesului penal.

Sentinta a fost contestata la Curtea de Apel Bucuresti, care va da o decizie definitiva in acest dosar.

Dan Voiculescu si alte 12 persoane au fost trimisi in judecata in acest dosar la inceputul lunii decembrie 2008. Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie sustin ca privatizarea frauduloasa a ICA ar fi fost facuta in folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizata prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro